9 lei sticla de apă, dar cu TVA inclus! statul român își bea singur banii, cu sete birocratică și dop filetat

Ilie Bolojan trimite corpul de control la RA-APPS, după ce a aflat că Guvernul României cumpăra de la propria regie o apă plată de 0,33 ml cu 9 lei bucata. Dar problema nu e doar prețul. Ci sistemul. Un sistem care a învățat să-și fure căciula cu eleganță de etichetă și sticlă reciclabilă.

Apă din izvorul nesimțirii

Într-o Românie în care spitalele n-au apă caldă și școlile stau cu găleata sub tavan, Cancelaria premierului bea apă la 9 lei sticla. Dar atenție, nu de la Paris, nu de pe Everest, nu din ghețarul de sub Polul Nord. Ci de la… RA-APPS, Regia Autonomă a Patrimoniului de Protocol de Stat, un fel de club select al șmecheriei administrative.

RA-APPS, această mamă-surogat a sinecurilor cu pahar de cristal, livrează statului bunuri și servicii pe prețuri „de protocol”, adică umflate cu pompă și puse pe bon cu zâmbetul unui șef de sală. De ani de zile, această regie vinde propriilor guvernanți mașini la suprapreț, flori de patru ori mai scumpe și, iată, apă plată la preț de vin demisec.

Să spui că Guvernul își cumpăra apa de la RA-APPS cu 9 lei flaconul e ca și cum ai spune că statul își trage singur clapa – cu factură și ștampilă.

Bolojan, într-o țară care bea apă cu paiul din buget

Aflând grozăvia, premierul Ilie Bolojan a ridicat sprânceana de audit și a trimis corpul de control, adică sperietoarea oficială a birocrației românești. În mod normal, această trimitere ar trebui să pună în mișcare un mic cutremur în RA-APPS. Sau măcar o jenă. Sau o simulare de corectare.

Dar nu. Pentru că în România instituțională, nimeni nu se sperie de corpul de control. Toți știu că e, în cel mai rău caz, o vizită cu periuța de dinți și un raport în 3 exemplare.

Problema reală nu e că Bolojan a reacționat. Ci că suntem în 2025 și încă ne mirăm că statul cumpără de la sine însuși lucruri la preț dublu, triplu, sau cât e nevoie pentru a rotunji niște bugete și niște șpăgi.

Regia RA-APPS: regele din umbră al luxului birocratic

RA-APPS e o relicvă a comunismului deluxe. Regia a moștenit vilele nomenclaturiștilor, a transformat restaurantele de protocol în fortărețe bugetivore și a devenit, de-a lungul timpului, un supermarket cu prețuri de ambasadă pentru oameni de stat.

Nu e prima dată când regia face valuri. A vândut mașini de 10.000 de euro cu 40.000. A oferit ciorbe la cantina guvernamentală cu 80 de lei porția, dar a cheltuit 150 pe ele. A închiriat spații în buricul Capitalei pe prețuri de provincie, dar doar „pentru ai noștri”.

În tot acest timp, românul de rând e întrebat la ANAF dacă a plătit 5 lei în plus la o comandă online.

Sticla, simbolul unui sistem care nu se mai satură

Sticla de 0,33 ml, vândută cu 9 lei către Cancelarie, nu e doar apă. E o metaforă lichidă, perfect transparentă, a modului în care statul își facturează singur aberația.

Cum ajunge o apă de 1,20 lei în comerț să coste 9 lei la protocol?

Răspunsul e simplu: se adaugă taxe, adaosuri, transport, floricică de decor, memo intern, coordonator de achiziții, responsabil cu recepția, evaluator de calitate, dar și… amortizarea morală a statului care n-are rușine.

Și mai ales: se adaugă faptul că nimeni nu se revoltă.

România birocratică își bea singură creierii

Azi e o apă. Mâine e o hârtie A4 vândută cu 7 lei foaia. Poimâine, un covor de birou la preț de avion. Așa funcționează cultura statului care trăiește din sine, nu pentru cetățean.

Așa se creează gaura bugetară, nu din pensiile bătrânilor, ci din păpica fină și sifonul rece de la recepții discrete, unde un consilier plătit cu 12.000 de lei pe lună îți povestește ce greu e să reformezi sistemul.

Final cu dop închis

Corpul de control va verifica. Va scrie ceva. Va propune o reorganizare sau o „optimizare”. Poate niște reduceri simbolice. Apoi vom uita. Până la următorul scandal cu pixuri de 200 de lei sau săpunuri cu miros de fonduri publice.

Dar dacă Ilie Bolojan e serios – și avem motive să credem că e – atunci poate a venit momentul ca RA-APPS să fie spartă ca o nucă veche.

Și poate, într-o bună zi, în România se va bea apă… la prețul apei. Și nu la prețul ipocriziei instituționale.