Restricții de circulație pentru camioane în 15 județe din cauza caniculei extreme
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2023/12/camioane.jpg)
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că sâmbătă, între orele 12:00 și 20:00, va fi interzisă circulația autovehiculelor cu masa totală mai mare de 7,5 tone pe autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din 15 județe. Aceste restricţii de circulaţie sunt luate din cauza temperaturilor extreme prognozate, care vor atinge între 39 și 43 de grade Celsius.
Restricţii de circulaţie, în contextul Codului Roșu
„Se vor institui restricții de tonaj (7,5 tone) pe sectoarele de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din județele Timiș, Caraș Severin, Gorj, Mehedinți, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Constanța din cauza temperaturilor extreme (Cod Roșu)”, se precizează în comunicatul transmis de CNAIR.
Nu toate vehiculele grele sunt afectate de interdicția temporară. Vor putea circula în continuare transporturile de persoane, de animale vii, de produse perisabile de origine animală și vegetală, dar și vehiculele implicate în intervenții de urgență, transporturi funerare, transporturi poștale, echipamente de prim ajutor și distribuție de carburanți.
De asemenea, sunt exceptate transporturile sub temperatură controlată, tractările vehiculelor avariate, distribuția de apă și hrană în zonele calamitate, vehiculele de salubrizare și transporturile de apă îmbuteliată sau băuturi răcoritoare.
Pe lista excepțiilor mai apar și transporturile militare implicate în exerciții multinaționale, transporturile în cadrul Sistemului Garanție Returnare (SGR) și cele cu produse alimentare diverse precum produse de panificație, cofetărie, zahăr, ciocolată, paste făinoase, cafea, ceai, condimente, băuturi alcoolice și nealcoolice.
Utilajele CNAIR, precum și cele ale firmelor contractate de companie pentru lucrări și servicii, vor fi de asemenea exceptate. Sunt incluse aici și utilajele folosite la lucrările pentru Magistrala 6 de metrou din București.
Decizia poate fi modificată în funcție de vreme
Autoritățile avertizează că, în funcție de evoluția meteorologică, restricțiile pot fi menținute, ridicate sau prelungite.
„Vom reveni cu noi comunicate, în funcție de avertizările meteorologice emise de ANM”, a transmis CNAIR.
Caniculă severă în aproape jumătate de țară
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod Roșu de caniculă, valabilă de sâmbătă, ora 10:00, până duminică, ora 10:00. Potrivit meteorologilor, valul de căldură se va intensifica în Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și sudul Dobrogei, unde se vor înregistra temperaturi maxime de până la 43 de grade Celsius.
Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală urmând să depășească pragul critic de 80. Noaptea va fi tropicală, cu minime între 22 și 25 de grade.
Județele vizate de Codul Roșu sunt Timiș, Caraș Severin, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Dolj, Argeș, Olt, Dâmbovița, Teleorman, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Călărași și municipiul București, precum și parțial județul Constanța.