Cancerul „tăcut” din pahar. Decesele provocate de alcool s-au dublat în 30 de ani
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/04/alcool-new-year-428392_1280.jpg)
În ciuda progreselor înregistrate în lupta împotriva cancerului și a unei scăderi generale a mortalității oncologice, o statistică tulburătoare a ieșit la iveală: numărul deceselor cauzate de cancerul asociat consumului de alcool aproape s-a dublat în ultimii 30 de ani.
Cancerul a provocat 23.000 de decese în 2021 în SUA
Datele, prezentate recent la conferința anuală a Societății Americane de Oncologie Clinică (ASCO), arată că acest tip de cancer devine un pericol tot mai mare, în mare parte ignorat de public și subevaluat de autorități.
Concret, în Statele Unite, numărul deceselor provocate de cancer legat de alcool a crescut de la aproximativ 12.000 în 1990, la peste 23.000 în 2021. Această creștere de aproape 100% contrastează puternic cu reducerea generală a mortalității cauzate de cancer în aceeași perioadă.
Majoritatea victimelor se regăsesc în rândul bărbaților de peste 55 de ani, un segment în care rata deceselor a crescut cu 70%.
Consumul de alcool și legătura directă cu mai multe tipuri de cancer
Deși avertismentele medicale privind alcoolul se concentrează adesea pe boli hepatice sau tulburări de comportament, efectele oncologice sunt adesea trecute cu vederea. Potrivit cercetătorilor greci dr. Theodora Psaltopoulou, Alexandra Stavropoulou și prof. Thanos Dimopoulos, există „legături puternice între consumul de alcool și cancerele de ficat, colon și esofag”.
Un alt semnal de alarmă ridicat de cercetători este lipsa conștientizării. Doar 4 din 10 americani știu că alcoolul este un factor de risc oncologic. Asta în ciuda dovezilor clare și convingătoare din literatura medicală.
„Este nevoie de campanii urgente de sănătate publică și de introducerea unor etichete de avertizare pe produsele alcoolice”, au avertizat specialiștii în cadrul conferinței ASCO, subliniind necesitatea implicării autorităților în educarea populației.
Ce e de făcut
Creșterea alarmantă a numărului de decese cauzate de cancerul legat de alcool reflectă nu doar o criză medicală, ci și una de comunicare și politici publice. Specialiștii cer intervenții clare: reglementări mai stricte privind publicitatea alcoolului, etichetare cu avertismente similare celor de pe produsele din tutun, dar și campanii de informare naționale.