Editorial de profesor: Ce ar trebui să învățați din regimul Iliescu – o lecție despre democrație, justiție și memorie

Dragii mei elevi și tineri cititori,

Când discutăm despre regimul Iliescu, nu vorbim doar despre o perioadă din trecutul României. Vorbim, mai ales, despre începuturile democrației noastre, despre greșelile făcute atunci și despre lecțiile pe care generația voastră nu trebuie să le ignore. Vă spun aceste lucruri nu doar ca profesor de istorie, ci ca martor al unei epoci în care speranțele au fost mari, dar realitatea – adesea, dezamăgitoare.

Mai jos este modul în care văd eu, absolvent al Facultății de Istorie, Universitatea București, lecția despre regimul Iliescu și ce trebuie să învățăm din această perioadă.

Democrația nu vine automat – se construiește

În decembrie 1989, sute de mii de români au ieșit în stradă cu speranța că odată cu prăbușirea regimului comunist, vor urma libertatea, dreptatea, demnitatea. Au strigat „Jos dictatura!” și „Libertate!” cu curaj, dar fără să știe ce înseamnă cu adevărat aceste concepte într-o societate democratică funcțională. Ion Iliescu, până la jumătatea anilor 70 un important membru al Partidului Comunist Român, și echipa sa au preluat conducerea într-un moment de confuzie și vid de putere, promițând democrație, dar păstrând în multe privințe vechi reflexe autoritare.

Tinerii de atunci nu aveau educație civică. Societatea în ansamblu nu știa ce înseamnă o presă liberă, o justiție independentă sau faptul că un cetățean trebuie să ceară socoteală aleșilor. Se trăia cu impresia că libertatea vine o dată cu schimbarea de regim, că „statul” va face totul, că binele comun poate fi asigurat „de sus”. Din păcate, aceste iluzii au dus la o participare civică minimă, la absența unei opoziții puternice și la perpetuarea unor structuri de putere moștenite din comunism.

18:32 • ACTUALITATE

Nina Iliescu, mesaj după despărțirea de soțul ei: Pentru mine e o imensă durere

16:49 • ACTUALITATE

Cui îi lasă Ion Iliescu vila de două milioane de euro din Moliere. Decizia neașteptată luată de fostul președinte

Democrația, dragii mei, nu este un cadou. Nu este un sistem care funcționează singur, ca un ceas pe care îl pornești și apoi îl lași să meargă. Este un contract social care se întreține în fiecare zi prin vigilență, educație, acțiune. Ea cere cetățeni activi, care votează informat, care protestează când se încalcă principiile constituționale, care se implică în comunitate și în viața publică.

Libertatea de exprimare, de exemplu, nu are nicio valoare dacă oamenii nu o folosesc. Votul nu schimbă nimic dacă e făcut mecanic, fără cunoașterea candidaților. Iar drepturile, oricât de frumos ar fi scrise în Constituție, sunt fragile dacă nu sunt apărate de cetățeni conștienți de valoarea lor.

Voi, ca tineri, trebuie să înțelegeți că apatia politică nu e neutră. Dacă nu vă implicați, dacă nu cereți transparență, corectitudine și reprezentare, atunci alții vor decide în locul vostru. Și, de cele mai multe ori, o vor face în favoarea propriilor interese, nu ale comunității. Așa se perpetuează corupția, clientelismul, abuzurile.

Democrația înseamnă participare. Înseamnă întrebări incomode, spirit critic și solidaritate civică. Și poate cea mai importantă lecție din anii ‘90 este tocmai aceasta: nu e suficient să schimbi un regim. Trebuie să schimbi și modul în care oamenii gândesc despre libertate și responsabilitate.

Tinerii din anii ’90 au cerut în stradă alegeri libere, democrație și dispariția tuturor foștilor comuniști din structurile statului. Au fost victimele mineriadelor, ale brutalităților autorităților și, mai ales, victimele tăcerii justiției.

Justiția întârziată este nedreptate

Vreau să vă gândiți la următorul lucru: ce înseamnă să știi că în țara ta au murit oameni nevinovați în decembrie 1989 sau în timpul Mineriadelor din 1990–1991 și nimeni nu a fost condamnat definitiv pentru asta nici după 30 de ani?

Sunt evenimente despre care ați citit poate în manuale sau ați văzut câteva imagini în documentare, dar pentru sute de familii din România, acele momente înseamnă durere nespusă și o așteptare nedreaptă, prea lungă, a adevărului și a dreptății.

Dosarele Revoluției și ale Mineriadelor au fost tergiversate. Anchetele s-au reluat de mai multe ori, au fost returnate în instanță din cauza neregulilor, iar între timp, mulți dintre cei responsabili au îmbătrânit în liniște. Statul român a fost condamnat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru lipsa unei anchete serioase.

Vă întreb sincer: dacă statul nu poate face dreptate în privința unora dintre cele mai grave crime comise în istoria recentă, cum mai putem avea încredere că o va face în alte cazuri?

Justiția care întârzie își pierde sensul. Devine o formă de abandon. Oamenii încep să creadă că legea este doar o poveste frumoasă spusă la televizor, iar instituțiile – niște decoruri goale. Se instalează neîncrederea, apoi cinismul, apoi indiferența. Și o democrație fără încredere în justiție este o democrație șubredă.

Ca tineri, aveți datoria să cereți adevăr, transparență și responsabilitate, chiar dacă este vorba despre evenimente care s-au întâmplat înainte să vă nașteți. Pentru că fără asumarea greșelilor trecutului, fără dreptate făcută, nu putem merge mai departe ca societate. Nu putem construi ceva solid pe un teren mlăștinos.

Trecutul influențează prezentul – dacă nu-l înțelegi, te va domina

Unul dintre cele mai periculoase mituri ale tranziției de după 1989 a fost acela că „totul s-a schimbat”. În realitate, schimbările au fost în mare parte de formă, nu de fond. Foști activiști de partid, ofițeri de securitate, birocrați ai vechiului regim și-au regăsit locul în noul sistem: în politică, în economie, în justiție, în administrație.

Nu au existat epurări serioase sau un proces de lustrație, așa cum s-a întâmplat în alte țări din Europa de Est. Din contră, multe dintre rețelele de influență din perioada comunistă s-au adaptat și au continuat să funcționeze. De aceea, avem corupție sistemică, clientelism politic și o birocrație sufocantă care persistă până în ziua de azi. Vreau să vă dau un exemplu. În anii ’90 a avut loc un adevărat jaf bancar: „noua clasă politică și economică” a împrumutat masiv de la băncile vremii, dar aproape nimeni nu returna creditele, în complicitate cu responsabilii acelor instituții bancare. Au dispărut bănci precum Banca Dacia Felix, Banca Internațională a Religiilor, Bancorex, Creditbank etc.

Trebuie să înțelegeți un adevăr esențial: democrația nu înseamnă doar alegeri. Înseamnă instituții solide, valori civice împărtășite, un sistem în care nimeni nu este mai presus de lege. Și toate acestea nu se nasc peste noapte – ele se cultivă. Prin educație, prin implicare, prin memorie.

Dacă nu știți cum a funcționat trecutul, veți înțelege greșit prezentul. Veți tolera nedreptăți, pentru că „așa a fost mereu”. Veți accepta corupția, pentru că „toți fac la fel”. Și veți trăi într-un sistem creat de alții, fără să înțelegeți de ce este așa și cum l-ați putea schimba.

Ca profesor de istorie, vă spun cu toată seriozitatea: cine nu învață lecțiile trecutului nu doar că le repetă, dar le trăiește fără să-și dea seama că sunt greșeli. Iar voi meritați mai mult decât atât.

Lecția e a voastră

Închei cu un mesaj simplu: nu ignorați istoria. Nu o tratați ca pe o materie cu date și evenimente moarte. Ea ne arată cine am fost, cum am ajuns aici și ce trebuie să facem ca să nu ne întoarcem de unde am plecat.

Regimul Iliescu a fost o perioadă de tranziție, de speranțe și de dezamăgiri. O perioadă din care România a ieșit democratic pe hârtie, dar cu răni deschise, justiție incompletă și instituții fragile. Acum e rândul vostru să construiți mai departe – dar pentru asta aveți nevoie de adevăr, implicare și curaj.

Democrația, dreptatea și memoria nu sunt mofturi. Sunt fundația unei societăți în care să puteți trăi cu demnitate.