Două inspectoare vamale, trimise în judecată de DNA. Sunt acuzate de mită și fals în documente
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/05/DNA-foto-facebook.jpg)
Direcția Națională Anticorupție a trimis în judecată două inspectoare vamale din cadrul Direcției Regionale Vamale Brașov, acuzate că au obținut bunuri în mod necuvenit în timpul unor controale și că au falsificat actele oficiale. Potrivit rechizitoriului, cele două ar fi ridicat articole vestimentare și accesorii în valoare de peste 10.000 de lei, fără ca acestea să fie menționate în documentele de control.
Inspectoare vamale, abateri grave în timpul controalelor
În același timp, procurorii susțin că femeile ar fi primit, în mod gratuit, alte bunuri de la reprezentanții unei firme vizitate ulterior, fără a consemna aceste fapte în actele oficiale întocmite.
Cele două inspectoare vamale trimise în judecată sunt Raluca Elena Badea și Ioana Cojocaru, inspectori vamali în cadrul Biroului Echipe Mobile al Direcției Regionale Vamale Brașov. DNA le acuză de luare de mită, fals intelectual și abuz în serviciu, în forma în care funcționarul public obține foloase necuvenite.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 5–11 septembrie 2024, cele două ar fi desfășurat un control la o societate comercială din domeniul vestimentar, în urma căruia au ridicat bunuri în valoare de 10.920 de lei. O parte dintre aceste bunuri nu au fost însă menționate în actele oficiale de control, ceea ce a dus la prejudicierea firmei, dar și la afectarea intereselor Autorității Vamale Române.
”În perioada 5-11 septembrie 2024, inculpatele Badea Raluca-Elena şi Cojocaru Ioana, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în cadrul unui control efectuat la o societate comercială, ar fi cauzat un prejudiciu societăţii respective în valoare de 10.920 lei, precum şi o vătămare a intereselor legale ale instituţiei publice şi ar fi consemnat informaţii nereale în actele oficiale întocmite cu ocazia controlului.
Mai mult, la data de 21 octombrie 2024, inculpatele, în calităţile menţionate anterior, ar fi primit mai multe bunuri cu titlu gratuit de la reprezentanţii unei alte societăţi comerciale”, se arată în rechizitoriul DNA.
Mită mascată prin „bunuri gratuite”
Câteva săptămâni mai târziu, pe 21 octombrie 2024, inspectoarele ar fi participat la un alt control, de această dată la o firmă diferită. Potrivit procurorilor, în acel context, au primit mai multe bunuri în mod gratuit de la reprezentanții societății respective.
Nici de această dată nu ar fi fost redactate sau incluse în documentele oficiale detalii referitoare la aceste primiri, ceea ce încalcă grav normele legale privind integritatea funcționarilor publici.
Una dintre companiile implicate în dosar s-a constituit parte civilă, solicitând 18.000 de lei daune materiale și 25.000 de lei daune morale. De asemenea, și angajații firmei care au fost martori la control au cerut daune morale de câte 25.000 de lei, considerând că acțiunile inspectoarelor au fost abuzive și le-au adus prejudicii personale.
Ca măsură preventivă, procurorii au instituit sechestru asigurător pe bunurile celor două inculpate, în vederea recuperării prejudiciilor.
Dosarul va fi judecat la Tribunalul Covasna, iar dacă vor fi găsite vinovate, cele două femei riscă pedepse cu închisoarea, inclusiv interdicția de a mai ocupa funcții publice.
”Una dintre societăţile prejudiciate în cauză a comunicat faptul că se constituie parte civilă cu suma de 18.000 lei, reprezentând daune materiale şi cu suma de 25.000 lei, reprezentând daune morale.
Reprezentanţii societăţii şi angajaţii prezenţi la momentul controlului au comunicat faptul că se constituie părţi civile în cauză, fiecare cu suma de 25.000 lei, reprezentând daune morale”, precizează DNA. Procurorii au dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor celor două femei.