Lifestyle – când viața devine brand și brandul devine viață

Când scriem cuvântul „lifestyle”, nu mai vorbim doar despre o rubrică ușurică în revistele glossy. Vorbim despre o hartă a aspirațiilor. Lifestyle-ul e felul în care omul modern se vinde pe sine, dar și felul în care încearcă să se salveze din vârtejul cotidian.

E felul în care consumăm timp, bani, energie și iluzii. Ca să încercăm să credem că am putea fi altfel.

Ce înseamnă „lifestyle” azi?

Pentru unii, „lifestyle” înseamnă smoothie cu spirulină, sală de fitness și vacanțe eco. Pentru alții, e să-ți pui poze cu mașina de 80.000 € luată în leasing, la care adaugi citatul motivațional de pe TikTok. Pentru alții, lifestyle e să trăiești simplu: casă la țară, câine, bibliotecă și legume plantate în grădină.

Așadar, „lifestyle” e tot ce visezi să fii și tot ce arăți că ești. Uneori coincide cu realitatea, alteori e o minciună frumos ambalată.

Dimensiunea culturală a „lifestyle-ului”

Cultural, cuvântul a scăpat demult din rafturile de revistă. A devenit un concept care definește statutul social prin estetica trăirii. Nu mai e suficient să trăiești – trebuie să trăiești stilat. Nu mai e suficient să mănânci – trebuie să mănânci instagramabil. Nu mai e suficient să citești o carte – trebuie să citești o carte într-un decor fotogenic, ca să poți dovedi că citești.

Lifestyle-ul cultural e un soi de coregrafie permanentă a vieții private. Cei din jur nu mai întreabă ce faci, ci cum faci. Cu ce stil, cu ce accesorii, cu ce vibrație vizuală.

Dimensiunea socio-psihologică

Psihologic, „lifestyle” e un drog al validării. Când postezi o poză din vacanță, nu doar că îți marchezi prezentul, ci îți construiești un dosar psihologic public: uite cât de bine trăiesc, uite ce am, uite cine sunt.

Societatea a ajuns să ne măsoare după lifestyle, nu după fapte. Nu contează ce ai rezolvat, contează dacă „ai arătat” că trăiești cum trebuie. Și aici apare drama: unii își fac un lifestyle imaginar (filtre, editări, pozat în apartamente de airbnb ca și cum ar fi ale lor), iar alții se sufocă sub presiunea lifestyle-ului autentic – pentru că, de fapt, niciun om normal nu poate susține la infinit o viață de catalog.

La ce ne așteptăm când citim „Lifestyle”?

Să fim sinceri: vrem să vedem ceva mai bun decât viața noastră. Vrem să citim despre cineva care trăiește mai colorat, mai bogat, mai relaxat. Vrem inspirație, dar și un pic de invidie controlată. Lifestyle-ul e spectacolul unde ne uităm pe gaura cheii și spunem: „Așa aș vrea și eu”.

Și, în același timp, când intrăm pe o pagină de lifestyle, vrem să ne simțim validați: să ni se spună că și viața noastră banală e, cumva, un lifestyle. Că și cafeaua băută dimineața pe balconul de la etajul 4 e un moment „de lifestyle”.

La cât lifestyle avem dreptul?

Aici e întrebarea amară. Cât „lifestyle” își mai permite omul de rând, sufocat de rate, facturi și crize? În România anului 2025, pentru mulți, lifestyle-ul a ajuns să însemne luxul de a nu-ți număra bonurile la supermarket. Sau liniștea de a merge într-un weekend la munte fără să simți că ai golit cardul.

Trăim într-o lume în care lifestyle-ul nu mai e doar un concept cultural, ci și un privilegiu economic. Nu toată lumea are acces la el. Unii își pun poze cu vacanțe exotice, alții se mulțumesc să facă poze cu micii de la grătar. Și ambele sunt, de fapt, forme de lifestyle – doar că de pe scări sociale diferite.

Spectacol și supraviețuire

Lifestyle-ul e oglinda secolului nostru: vrem să fim altceva decât suntem, vrem să trăim mai mult decât ne permite realitatea. Fiecare poză, fiecare articol, fiecare inspirație dintr-o rubrică de lifestyle e, în fond, o mică evadare din ceea ce nu vrem să recunoaștem că trăim.

Și totuși, nu trebuie să uităm esențialul: lifestyle-ul autentic nu e nici în reviste, nici în poze, nici în cluburile cu șampanie. Lifestyle-ul e atunci când îți faci viața suportabilă și, dacă se poate, frumoasă, chiar și cu resursele limitate ale zilei de azi.

Adevărata întrebare nu e „care e lifestyle-ul tău?”, ci „câtă libertate ai să-ți alegi singur viața?”

Iluzia „lifestyle” – mirajul vieții perfecte

Ceea ce numim azi „lifestyle” e, în mare parte, o iluzie bine ambalată. O urmărim pentru că ne oferă promisiunea unei vieți în care nu există oboseală, datorii, gunoaie de scos sau cozi la supermarket. În reviste și pe rețele sociale, lifestyle-ul e făcut din imagini curate, cu zâmbete, corpuri sculptate și apusuri perfecte. Dar viața reală nu arată așa – iar aici se naște prăpastia.

De ce o căutăm? Pentru că avem nevoie de un refugiu. Într-o lume de stres, nesiguranță și crize, lifestyle-ul e pastila imaginară care ne spune: „Poți și tu, dacă vrei, să trăiești așa”.

Unde suntem, de fapt? Într-un punct al istoriei în care consumul vizual a devenit mai important decât trăirea reală. Nu mai contează să mănânci ceva bun, contează să faci poză. Nu mai contează să te simți bine, contează să arăți că te simți bine.

O merităm? Poate că da, pentru că fiecare om are dreptul la frumusețe, la confort, la o viață care să nu fie doar alergătură și oboseală. Dar modul în care ni se vinde lifestyle-ul e o păcăleală: ni se oferă standarde imposibile, la care doar o mică parte ajunge, restul rămânând cu frustrarea.

Când ne vom apropia de el cu adevărat? Atunci când vom înțelege că lifestyle-ul nu e un obiect de cumpărat, ci o alegere personală de a trăi decent, demn și după valorile proprii. Unii își găsesc lifestyle-ul în iahturi și caviar, alții într-o grădină cu roșii, o carte bună și un prieten alături.

De ce avem nevoie de iluzia asta? Pentru că fără ea ne-am prăbuși sub greutatea realității. Pentru că oamenii au nevoie de speranță, chiar și când e împachetată în ambalaje glossy. Pentru că, la final, fiecare dintre noi caută un stil de viață care să-l facă să creadă că merită să se trezească dimineața.

„Lifestyle-ul nu e o promisiune, ci un drog vizual – și singura întrebare e cât rezistăm fără doză”

Lifestyle-ul ca drog vizual

Să fim sinceri: „lifestyle” nu e o promisiune, ci un drog vizual. Îl consumăm zilnic, în doze mici, prin fotografii cu apusuri, prin articole despre diete minune, prin postări cu vacanțe pe care nu ni le permitem. Și, ca orice drog, are efect imediat: pentru câteva secunde ni se pare că trăim altfel, mai bine, mai sus.

Dar vine mahmureala.

Ne uităm la viața reală și vedem același bloc prăfuit, aceleași rate, aceleași salarii care se topesc înainte de sfârșitul lunii. Și atunci vrem altă doză. Un alt clip, o altă poză, un alt articol.

Cât rezistăm fără?

Puțin. Pentru că între realitatea gri și iluzia colorată, omul va alege mereu iluzia. Și aici e problema: cu cât ne agățăm mai mult de „lifestyle”-ul afișat, cu atât ne pierdem capacitatea de a construi un stil de viață real, autentic.

Adevărata dramă e că, în loc să transformăm viața în ceva mai bun, am transformat ambalajul în viață. Și, dacă nu ne trezim, riscăm să murim frumoși pe Instagram și triști în bucătărie.

Până la urmă… ne facem o omlețică sărmană și privim apusul dureros?

Probabil că da.

E ”lifestyle”.