Kremlinul își recalibrează pretențiile teritoriale asupra Ucrainei: ce vrea Putin acum

Ministrul de externe al Turciei, Hakan Fidan, a anunțat că Moscova și-a ajustat pretențiile teritoriale asupra Ucrainei. Dacă în trecut Kremlinul cerea controlul deplin asupra celor cinci regiuni – Donețk, Luhansk, Zaporizhzhia, Herson și Crimeea – acum ar fi dispus să accepte înghețarea conflictului de-a lungul liniilor actuale ale frontului, cu o condiție: cedarea către Rusia a unei părți din Donețk, estimată la 25–30% din teritoriu. În sud, Rusia ar urma să-și mențină pozițiile în Zaporizhzhia și Herson.

Rusia face un pas înapoi, dar nu renunță la obiectiv

Această schimbare de ton a apărut după summitul din Alaska dintre Donald Trump și Vladimir Putin, ceea ce sugerează că ajustarea pretențiilor rusești nu este o concesie unilaterală, ci rezultatul unor discuții la nivel înalt.

Pretenții reduse, dar nu concesii reale

Deși mesajul turc sugerează o flexibilizare a poziției Kremlinului, alte declarații anterioare au arătat contrariul: Rusia continua să ceară retragerea completă a Ucrainei din regiunile revendicate. De aceea, noul „compromis” trebuie citit mai degrabă ca o strategie de imagine, prin care Moscova își prezintă ambițiile ca fiind moderate, fără a renunța de fapt la planurile de expansiune.

Rolul Turciei și al SUA

Turcia s-a poziționat din nou ca mediator, subliniind că „nu este parte a conflictului”, dar că vrea să contribuie la pacea regională. În același timp, Fidan a discutat direct cu secretarul de stat american Marco Rubio, reafirmând colaborarea bilaterală în NATO și dorința de a sprijini procesul diplomatic.

Această mișcare arată că, în ecuația complicată a războiului, Ankara rămâne unul dintre puținii actori capabili să discute atât cu Moscova, cât și cu Washingtonul, chiar dacă nu există garanții că demersurile sale pot produce rezultate imediate.

Refuzul ferm al Ucrainei

Pentru Kiev, orice discuție despre cedarea teritoriului este inacceptabilă. Președintele Volodimir Zelenski și guvernul său au reafirmat constant că o pace clădită pe pierderi teritoriale ar echivala cu legalizarea agresiunii și cu pregătirea terenului pentru viitoare atacuri rusești.

Mai mult, Donbasul nu este doar o regiune industrială bogată, ci și zona cea mai bine fortificată a Ucrainei, cu orașe transformate în bastioane de apărare, tranșee și câmpuri minate. O eventuală cedare ar însemna vulnerabilizarea restului țării.

Contextul militar

Pe teren, luptele continuă intens în Donețk, unde armata ucraineană apără cu încăpățânare zonele-cheie. Orașe precum Kramatorsk și Sloviansk rămân simboluri ale rezistenței, chiar dacă sunt constant bombardate. În același timp, Rusia își consolidează pozițiile în sud, mizând pe oboseala Kievului și pe scăderea resurselor.

O „pace cu răni deschise”

Rusia încearcă să transmită semnalul că ar fi dispusă la compromis, dar realitatea este că își îngheață câștigurile pe teren și încearcă să le transforme în monedă de schimb. Turcia joacă rolul de mediator, SUA mențin presiunea diplomatică, iar Ucraina rămâne singura voce care spune răspicat că nu poate accepta amputarea teritoriului său.

Astfel, în loc de o deschidere reală spre pace, avem doar o nouă etapă a războiului hibrid: Rusia încearcă să câștige la masa negocierilor ceea ce nu a reușit pe front, iar Ucraina rămâne prinsă între diplomația ambiguă a marilor puteri și realitatea cruntă a unui război care nu dă semne că s-ar opri.

Pe un ton mai lejer:

Putin joacă acum rolul chelnerului șiret care vine la masa negocierilor cu un zâmbet fals și cu o halbă de bere pe jumătate plină. „Uite, am mai lăsat ceva și pentru voi, luați, gustați, nu fiți nerecunoscători.” Problema e că berea e diluată, hameiul s-a dus, iar spuma e doar un artificiu vizual. În schimb, nota de plată e uriașă: Crimeea, Herson, Zaporojie și o felie zdravănă de Donbas.

Asta e esența „compromisului” rusesc:

Dai iluzia concesiei, dar ceri în schimb o cârciumă întreagă. Și, dacă cineva refuză paharul întins, Kremlinul ridică tonul și amenință că dărâmă toată clădirea. Din păcate pentru Putin, clienții acestei cârciumi obosite numite „negocieri de pace” nu mai sunt dispuși să plătească prețul. Ucraina știe că halba aceea diluată înseamnă, de fapt, un contract pe viață cu bătăușul cartierului.

Iar lumea, dacă mai are o brumă de luciditate, ar trebui să vadă că acest barman autocrat nu servește decât aceeași băutură stricată: imperialism cu gust de sânge.