Antifrauda investighează o schemă cu panouri fotovoltaice: peste 5.500 de panouri și 1,3 milioane de lei confiscați

Publicat: 05 sept. 2025, 14:58, de Ionut Jifcu, în ECONOMIE , ? cititori
Antifrauda investighează o schemă cu panouri fotovoltaice: peste 5.500 de panouri și 1,3 milioane de lei confiscați
sursa foto: Pexels

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat joi seară că Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) are în derulare o amplă investigație începută anul trecut, vizând firme implicate în comercializarea de panouri fotovoltaice. Ancheta scoate la iveală o schemă de fraudare care a produs un prejudiciu estimat la 3 milioane de lei.

Antifrauda, investigație în desfășurare

Potrivit ministrului, verificările vizează inclusiv cazul prezentat de Recorder într-un reportaj publicat recent.

„Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) are în curs o investigaţie demarată anul trecut, care vizează firme implicate în comercializarea de panouri fotovoltaice. Printre acestea şi cazul evidenţiat azi în reportajul Recorder”, a precizat Alexandru Nazare, citat de news.ro.

Deși ancheta nu a fost finalizată, autoritățile au aplicat deja primele măsuri: au fost confiscate sume importante de bani și mii de panouri fotovoltaice.

Cum funcționa schema de fraudă

Ministrul Finanțelor a explicat și mecanismul prin care firmele implicate reușeau să eludeze legea.

„Anumite firme importă panouri fotovoltaice pe care ulterior le livrează în Bulgaria către firme fictive, create de persoane care instrumentează întregul circuit fraudulos. Apoi, mărfurile sunt reintroduse în România, dar prin alte firme, controlate de aceleaşi persoane”, a explicat Nazare.

Ulterior, panourile erau tranzacționate printr-un lanț de firme-fantomă, administrate în acte de terți, dar care nu declarau veniturile reale. În paralel, firmele depuneau bilanțuri false pentru a-și crea credibilitate și a obține condiții avantajoase de la furnizori.

„Asta pentru a avea credibilitate în faţa furnizorilor şi a beneficia de credite furnizor pentru a le fi livrate bunurile cu plata ulterioară. Panourile ajung apoi la cumpărători reali, de bună credinţă. Dar firmele care le vând nu declară ulterior veniturile reale”, a mai precizat ministrul.

Retrageri masive de numerar

Schema frauduloasă avea drept scop final retragerea rapidă a banilor din sistem.

„Sumele de bani obţinute prin vânzările finale la cumpărătorii de bună credinţă sunt retrase ulterior în numerar de la bancomate de către administratorii reali, ţepari în limbaj popular”, a explicat Nazare.

Din datele Antifraudei reiese că doar o singură societate implicată în mecanism a efectuat retrageri cash de peste 800.000 de lei.

Rezultatele de până acum

Chiar dacă investigația este încă în desfășurare, autoritățile au raportat deja confiscări importante.

„Sunt deja puse sechestre şi confiscate mărfuri, iar datele la zi arată astfel: peste 5.500 de panouri confiscate, sume de peste 1,3 milioane de lei confiscate, prejudiciu estimat de peste 3 milioane de lei”, a anunțat ministrul Finanțelor.

Lupta cu fraudele din energie regenerabilă

Ancheta este considerată una dintre cele mai relevante în contextul boom-ului de pe piața energiei verzi, unde cererea ridicată de panouri fotovoltaice a atras nu doar investitori de bună credință, ci și rețele de criminalitate economică.

„Investigaţiile sunt în curs, pentru a demasca reţelele care operează în acest mod”, a conchis Alexandru Nazare, subliniind că statul va continua confiscările și recuperarea prejudiciului.