Țârcovnicul politic – liturghierul de partid, ceea ce ține Sistemul în viață

Țârcovnicul este un personaj tipic din organizarea tradițională a bisericii ortodoxe (mai ales la sat), un fel de „om bun la toate” în spațiul liturgic, dar fără hirotonire, adică nu e preot sau diacon. Dar e p-acolo. Mereu.

Ce face țârcovnicul:

• Îngrijește de biserică: aprinde lumânările, tămâie, aranjează cărțile pe analog, bate clopotele la slujbe.
• Suplinește cântărețul: adesea e și paracliser sau cântăreț de strană, răspunde împreună cu credincioșii, citește Apostolul sau psalmi.
• Păstrează ordinea: se ocupă să aibă oamenii lumânări, să nu intre cine nu trebuie în altar, să se pună coliva și pomelnicele unde trebuie.
• „Omul de serviciu liturgic”: în lipsa unei expresii mai moderne, el este cel care face legătura dintre cler (preotul care slujește) și popor (credincioșii care participă).

Rolul în „spectacolul bisericesc”

Țârcovnicul e parte din decorul viu al slujbei: bate clopotele la momentul potrivit, răspunde la rugăciuni, dă ritm comunității. Nu are strălucirea preotului și nici autoritatea lui, dar e indispensabil pentru logistica unei liturghii. Fără el, biserica ar părea mai săracă și mai haotică.

Pe scurt: țârcovnicul e omul din umbră care face ca slujba să curgă firesc, un fel de regizor tehnic al teatrului sacru.

Cine sunt țârcovnicii spectacolului politic românesc?

Dacă în biserică țârcovnicul are rolul de „om din umbră” care face tot decorul să meargă, în politica românească țârcovnicii sunt exact acei actori secundari care dau ritmul, bat clopotele la momentul potrivit și aranjează lumânările (a se citi microfoanele, pupitrele și aplauzele).

Cine sunt, concret, țârcovnicii spectacolului politic românesc?

1. Consilierii de imagine și „pupitrari”
   Ei decid când apare liderul, ce cuvinte să repete și când să ridice tonul. Ca țârcovnicul, nu-i vezi în altar, dar fără ei nu se face „minunea”.
2. Parlamentarii de fundal
   Cei care ridică mâna la vot în bloc, fără să știe pe ce. Ca la strană: nu pricep toată slujba, dar rostesc „Amin” la timp.
3. Activistul de partid
   El împinge bătrânele la urnă, bate clopotul electoral din poartă-n poartă și îți explică doct că „dom’ președinte are grijă de noi”.
4. Jurnaliștii de curte
   Cântă psalmi laudativi la fiecare inițiativă, de parcă ar fi inspirată de Duhul Sfânt. Ei sunt corul de strană din spectacolul politic.
5. Consultanții de sondaje
   Sunt cei care dau tonul: „acum bateți clopotul, acum aprindeți tămâia, acum ieșiți cu icoana suveranistă”.
6. Postacii online
   E țârcovnicul digital: aprinde lumânări virtuale, dă „Amin” pe Facebook și se asigură că dezinformarea curge ca tămâia prin rețele.

Rolul lor în spectacol

Țârcovnicii politici nu iau decizii majore, dar dau senzația că totul e orchestră. Ei fac legătura dintre marele preot politic (liderul de partid) și popor. Sunt cei care mențin iluzia solemnă, chiar dacă scena e o improvizație jalnică.

Practic, țârcovnicul politic român este un actor de mâna a doua care se crede indispensabil. Fără el, totul ar merge la fel de prost, dar măcar ar fi mai liniște.

Unde-l găsim? Unde e angajat? Din ce trăiește?

Țârcovnicul politic român e o specie aparte, greu de prins la microscop dar omniprezentă în habitatul său natural: partidul. Nu apare la televizor decât accidental, dar e lipit de miezul puterii ca o umbră fidelă.

Unde-l găsim?

• Pe culoarele Parlamentului, cu mapă sub braț, șoptind „acu’ intră șefu’, să aplaudați cu patos!”.
• La conferințe de presă, ținând telefonul cu cronometru pentru când trebuie să izbucnească mulțimea în aplauze.
• Prin birourile de partid, făcând cafele, lipind afișe, sau verificând ca șeful să nu rămână fără apă plată la pupitru.
• În online, sub formă de postac: comentarii la foc automat, gen „Felicitări, domnule președinte! Sunteți singura speranță!”

Unde e angajat?

Țârcovnicul politic nu are contract de muncă clasic. El e „lipit” de aparat:

• la Cabinete parlamentare (funcții de consilier plătite din bani publici),
• în Consilii de Administrație la companii de stat (unde nu știe ce e profitul, dar știe cui să ridice osanale),
• ca șoferi, secretari, consilieri personali. Uneori figurează în organigramă, alteori doar „în anturaj”.

Din ce trăiește?

• Salariul public, consistent și sigur, la adăpostul banului contribuabilului.
• Indemnizații și sinecuri: o poziție la o autoritate obscură, un loc în CA-ul unei companii de stat, o slujbuță la agenția pentru „implementarea strategiilor strategice”.
• Mici favoruri: deplasări externe ca „expert”, diurne, carduri de combustibil, contracte de consultanță fictive.
• Parazitarea bugetului local: rudele angajate în primărie, prietenii la regii autonome.

Cărnița de tun a partidelor

Țârcovnicul politic e angajatul umbră al statului gras. Trăiește bine din bani publici, fără să lase urme vizibile. Nu produce nimic, dar întreține spectacolul: bate clopotele, ridică pancarta, aprinde lumânările și strigă „Amin!”.

Armatele de țârcovnici politici sunt adevărata carne vie a partidelor. Ei nu dau interviuri, nu intră în studiouri TV, nu au notorietate publică. Dar fără ei, spectacolul nu se ține. Dacă preotul politic (liderul) iese la amvon fără țârcovnicii din spate, liturghia electorală se destramă: nu are cine să bată din palme, să ridice pancarta, să scandeze „Jos!” sau „Bravo!”.

Caracteristicile armatei de țârcovnici

• Anonimat total: sunt prezenți la toate mitingurile, dar dispar imediat după, ca umbrele.
• Loialitate strict interesată: nu cred într-o doctrină, cred în salariul de la consiliul județean sau în contractul de la primărie.
• Dependență absolută: existența lor se leagă de reușita „serviciului divin”. Dacă partidul pică sub prag, și ei pică din organigramă.

Viața de partid ca viață de țârcovnic

Partidul, pentru ei, nu e „instituție democratică”, ci Biserica Mamă. Totul e ritual: ședința săptămânală (vecernia), congresul (slujba mare de hram), mitingul electoral (procesiunea publică). Țârcovnicul bate clopotele, aduce apă la pupitru, strigă la microfon și se hrănește cu aplauze.

Esența

Ei sunt viața propriu-zisă a partidelor: fără armatele de țârcovnici, nu există masă de manevră, nu există „credincioși” care să umple catedrala electorală. Totul ar fi ceva cu doar un preot plictisit și câțiva enoriași rătăciți.