Record absolut pe piețele internaționale. Preţul aurului atinge noi culmi
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/06/pepite-de-aur.jpg)
Un nou record a fost înregistrat pe piețele internaționale în 2025: prețul aurului a depășit pragul de 3.800 de dolari pe uncie, confirmând rolul său de „refugiu sigur” pentru investitori în perioade de criză. Evoluția spectaculoasă a metalului prețios ar putea marca un final de an istoric, comparabil cu marile raliuri financiare ale secolului trecut.
De ce crește aurul
Potrivit publicației The Guardian, ascensiunea aurului este alimentată de o combinație de factori: inflația persistentă, scăderea ratelor dobânzilor, tensiunile politice globale și instabilitatea dolarului american. Într-un climat dominat de incertitudini, investitorii se retrag din activele riscante și se orientează către aur, care, istoric, a funcționat ca rezervă de valoare.
Specialiștii amintesc de situații similare din trecut, precum anul 1979, când criza din Iran a dus la o explozie a prețului aurului, pe fondul turbulențelor economice și geopolitice.
De ce aurul și nu alte metale prețioase
Aurul are caracteristici unice care îl diferențiază de alte metale. Este greu de obținut, rezistent la degradare și nu este consumat masiv în industrie, spre deosebire de cupru, platină sau paladiu. Acestea, deși importante în domenii industriale, sunt mult mai volatile ca investiție, depinzând de ciclurile economice globale.
În schimb, raritatea și ritmul lent de creștere a stocurilor de aur îi conferă stabilitate, ceea ce îi întărește rolul de „monedă de criză” în fața schimbărilor economice.
Cine cumpără aur
Pe lângă investitorii privați și fondurile speculative, băncile centrale sunt printre cei mai mari cumpărători. Acestea și-au majorat rezervele de aur pentru a reduce dependența de dolarul american și de piețele financiare occidentale.
Totodată, scăderea valorii dolarului și disputele politice privind independența Rezervei Federale din SUA au alimentat migrarea capitalului către aur, perceput ca o alternativă mai sigură într-un context global instabil.
Citeşte şi: China mizează pe aur: servicii de custodie pentru rezervele altor state
Deși există opinii care avertizează că aurul ar fi „supracumpărat” pe termen scurt, mulți analiști cred că tendința ascendentă va continua. Deutsche Bank și-a revizuit deja prognoza pentru 2026, anticipând un nou prag psihologic: 4.000 de dolari pe uncie.
Astfel, aurul rămâne nu doar un simbol al stabilității, ci și unul dintre cele mai căutate instrumente financiare ale prezentului, într-o lume în care nesiguranța pare să fie singura constantă.
Creşteri spectaculoase în ultimii doi ani
Prețul aurului a crescut spectaculos în ultimii doi ani, depășind 3.700 de dolari uncia și stabilind noi recorduri ajustate la inflație, depășind precedentul din 1980. Analiștii de la Goldman Sachs prognozează că aurul ar putea ajunge chiar la 5.000 de dolari uncia dacă doar 1% din deținerile private de obligațiuni ale Trezoreriei SUA s-ar muta către metalul galben. Această evoluție creează un context ideal pentru China, oferindu-i oportunitatea de a atrage state care caută refugiu pentru rezervele lor și care doresc să reducă expunerea la sistemul financiar occidental.
În prezent China își consolidează prezența pe piața globală a aurului, pregătind servicii de custodie pentru rezervele altor state. Banca Centrală a Chinei vizează atragerea lingourilor cumpărate de băncile centrale partenere, depozitate direct în China, prin intermediul Bursei de Aur de la Shanghai. Surse citate de Bloomberg arată că negocierile s-au intensificat în ultimele luni, iar cel puțin o țară din Asia de Sud-Est și-ar fi manifestat deja interesul pentru această ofertă.
Custodia aurului oferă mai mult decât securitate financiară: este un instrument de influență geopolitică și o strategie de creștere a rolului Chinei pe scena globală. Prin aceste servicii, Beijingul își propune să transforme moneda și piața de aur într-un vector de putere economică și politică, consolidându-și poziția în fața centrelor financiare tradiționale din Occident.