Microorganisme antice înghețate au revenit la viață
Oamenii de știință de la Universitatea din Colorado au reînviat microorganisme antice care fuseseră înghețate în permafrostul din Alaska timp de aproximativ 40.000 de ani, alarmând comunitatea științifică. Cercetătorii au încălzit probe de sol înghețat, roci și gheață, iar microbii despre care se credea că sunt „morți” au început încetul cu încetul să prindă viață.
„Acestea nu sunt nicidecum exemplare moarte”, a declarat dr. Tristan Caro, geolog și autor principal al studiului publicat în Journal of Geophysical Research: Biogeosciences, relatează Wionews.
Probele au fost colectate într-un tunel de permafrost din apropierea orașului Fairbanks, cunoscut sub numele de „cimitirul de gheață”. Timp de câteva luni, microbii, incubați la temperaturi cuprinse între +3°C și +12°C, au început să formeze biofilme – straturi bacteriene lipicioase care sunt greu de distrus.
Este o cutie a Pandorei
Deși cercetătorii subliniază că aceste microorganisme „probabil nu sunt capabile să infecteze oamenii”, ele ar putea reprezenta o amenințare la adresa mediului prin emisia de dioxid de carbon și metan, care exacerbează schimbările climatice.
Dr. Brigitte Evengaard, specialistă în boli infecțioase, avertizează însă că permafrostul ar putea să adăpostească nu doar microbi inofensivi.
„Cele două virusuri despre care știm că ar putea ieși din permafrost sunt antraxul și variola; dincolo de acestea, este o cutie a Pandorei”, a declarat ea pentru Greenpeace.
Anterior, un studiu publicat în Proceedings of the Royal Society B a arătat că topirea ghețarilor crește riscul de „salturi virale” – adică tranziția agenților patogeni antici la noi specii de animale sau chiar la oameni.