Ludovic Orban pregătește partidul prezidențial pentru Nicușor Dan

Publicat: 16 oct. 2025, 09:03, de Ion Teleanu, în Dezvăluiri , ? cititori
Ludovic Orban pregătește partidul prezidențial pentru Nicușor Dan
sursa foto: Hepta

Fostul premier și lider PNL, Ludovic Orban, ajuns acum consilier prezidențial pentru politică internă, a devenit foarte guraliv de când este la Palatul Cotroceni. Și asta pentru că are o misiune mai aparte, încredințată de șeful statului, Nicușor Dan. 

Ludovic Orban a început să fie foarte activ pe sticla televizorului, mai ales după ce „a luat lumină” de la premierul Ungariei Viktor Orban, adică își dă cu părerea despre totul și nimic.

Comunicarea PNL e sublimă, dar aproape lipsește cu desăvârșire”, „Actuala Coaliție de guvernare este într-o stare de disfuncționalitate”, „SRI nu trebuie implicat, direct sau indirect, în viața politică, în justiție, în media”, „La șefii serviciilor secrete trebuie să conteze calitatea umană, mai puțin apartenența politică”.

Sunt doar câteva dintre părerile debitate în ultimele de zile de Ludovic Orban.

Ludovic Orban, vuvuzela lui Nicușor Dan

Scopul pentru care Ludovic Orban se agită zi de zi este unul cu bătaie lungă. Partidul pe care-l păstorește Ludovic Orban -„Forța Dreptei” vrea să devină platforma politică pentru crearea unui partid prezidențial care să-l susțină pe Nicușor Dan, iar faptul că liderul PMP, Eugen Tomac, a ajuns consilier prezidențial este un semn clar că se lucrează la partidul lui Nicușor Dan.

Ludovic Orban mizează în formarea noului partid prezidențial pe susținerea eternului șef al SPP, Lucian Pahonțu, pe foarte mulți reprezentanți USR, dar, mai ales pe liberalii nemulțumiți de actuala conducere din jurul lui Ilie Bolojan.

Întrebat, recent, dacă revine în PNL, Ludovic Orban a dat un răspuns cu subînțeles:

Nu exclud posibilitatea. Eu sunt liberal, sunt un om care am o gândire liberală şi care mi-am petrecut jumătate din viaţă în Partidul Naţional Liberal. Nu exclud această variantă”.

Acum, Ludovic Orban pozează în călugărul de la Athos al politicii românești, uitând că a fost un premier catastrofă pentru România, implicat într-un scandal sexual uriaș, prezentat pe larg de PUTEREA.

Vezi și: Scrisoarea amantei lui Ludovic Orban. Iubita lui Orban dă detalii șocante EXCLUSIV

Însă, Ludovic Orban să nu uite niciodată spovedania din 16 decembrie 2007 de la Giurgiu!