Taxă ascunsă, majorată de patru ori într-un an. Cu cât plătesc românii mai mult pentru electricitate
Românii vor plăti mai mult la energia electrică de luna viitoare. De data aceasta, însă, nu din cauza furnizorilor sau a schimbării schemei de plafonare, ci dintr-un motiv mai puțin cunoscut: contribuția pentru cogenerarea de înaltă eficiență, o taxă ascunsă în facturi și impusă prin decizie guvernamentală.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat majorarea acestei contribuții la un nivel record, de peste patru ori mai mare decât la începutul anului. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial pe 22 octombrie și intră în vigoare la 1 noiembrie 2025.
Taxă de patru ori mai mare
Potrivit Ordinului ANRE nr. 66/2025, semnat de președintele instituției, George-Sergiu Niculescu, noua contribuție va fi de 0,0136 lei/kWh, fără TVA. Documentul anulează ordinul emis în iunie, când valoarea era de 0,00684 lei/kWh, și obligă toți operatorii din sectorul energetic să includă noile tarife în facturile emise după 1 noiembrie.
Practic, este vorba de o creștere explozivă: la începutul anului, taxa era de 0,00333 lei/kWh. În doar șapte luni s-a triplat, iar acum a ajuns de peste patru ori mai mare.
Ce înseamnă pentru consumatori
Pentru o gospodărie obișnuită, cu un consum lunar de aproximativ 150 kWh, impactul financiar pare modest: factura se majorează cu circa 1,50–2 lei pe lună.
În martie 2025: 150 kWh × 0,00333 lei = 0,50 lei/lună
Din noiembrie 2025: 150 kWh × 0,0136 lei = 2,04 lei/lună
Pentru marile companii sau consumatorii industriali, însă, povara este semnificativă. Facturile pot crește cu sute sau chiar mii de lei lunar, în funcție de consumul de energie.
De ce plătim această contribuție
Taxa pentru cogenerare este un mecanism de sprijin pentru producătorii de energie care livrează simultan electricitate și agent termic. În teorie, sistemul este menit să susțină centralele de termoficare și să stimuleze eficiența energetică, reducând pierderile și emisiile.
Beneficiarii principali sunt companii precum ELCEN București sau CET-urile din marile orașe – Oradea, Iași, Cluj, Constanța – care alimentează populația cu energie termică.
Contribuția se calculează trimestrial și variază în funcție de nevoile de finanțare ale acestui mecanism. De aceea, de la un ordin la altul, nivelul taxei poate crește brusc, așa cum s-a întâmplat în acest an.
Deși puțini consumatori știu de existența ei, contribuția pentru cogenerare este prezentă în toate facturile de energie electrică. Ea apare listată separat în detalierea prețului, însă valoarea redusă a făcut-o de multe ori greu de observat.
Preţ plafonat la gaz şi ajutoare pentru electricitate
Chiar dacă mecanismul de plafonare a prețurilor la energie electrică rămâne în vigoare pentru consumatorii casnici, facturile vor crește din cauza acestor taxe suplimentare. Contribuția pentru cogenerare este doar una dintre ele – o taxă „invizibilă”, aplicată uniform pe fiecare kilowatt consumat.
Plafonarea prețurilor la gaze naturale rămâne valabilă până la 31 martie 2026. Conform OUG 6/2025, clienții casnici vor plăti cel mult 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, iar clienții noncasnici mici, producătorii de energie termică și consumatorii din parcurile industriale vor beneficia de un preț plafonat de 0,37 lei/kWh, TVA inclus.
În schimb, plafonarea la energie electrică a fost eliminată din 1 iulie 2025. Până la acea dată, consumul casnic de până la 100 kWh pe lună a fost facturat la un preț maxim de 0,68 lei/kWh. Același tarif redus s-a aplicat și pentru categoriile vulnerabile – familii cu cel puțin trei copii minori, familii monoparentale sau gospodării unde locuiesc persoane dependente de aparate medicale electrice – indiferent de nivelul de consum. Pentru consumurile între 100 și 255 kWh pe lună s-a aplicat un plafon de 0,80 lei/kWh, iar între 255 și 300 kWh pe lună, prețul maxim a fost de 1,3 lei/kWh. Peste acest prag, întregul consum a fost facturat la același tarif de 1,3 lei/kWh.
Pentru a compensa eliminarea plafonării la electricitate, Guvernul a introdus un nou mecanism de sprijin pentru consumatorii vulnerabili: începând cu 1 iulie 2025, persoanele cu venituri mici primesc un ajutor lunar de 50 de lei pentru plata facturilor la curent.