Drapelul României a fost dat jos de pe sediul Camerei de Conturi Cluj

Publicat: 29 oct. 2025, 08:15, de Ion Teleanu, în Dezvăluiri , ? cititori
Drapelul României a fost dat jos de pe sediul Camerei de Conturi Cluj

Pentru conducerea uneia dintre instituțiile publice-cheie ale județului Cluj, respectarea prevederilor legale a devenit un moft, mai ales atunci când vine vorba de simbolurile naționale.

La prima vedere, Camera de Conturi Cluj, condusă de ani buni de către directorul Marius Cîmpan, pare o casă conspirativă, ori o fortăreață militară privată. Însă, când te apropii de clădirea respectivă, afli că este chiar sediul Camerei de Conturi Cluj. Dar, imediat, sare-n ochii faptul că drapelul României nu este arborat pe clădire, deși este o instituție publică de prim rang a țării.

Legea e clară, dar nu se respectă și la Camera de Conturi Cluj

Practic, directorul Marius Cîmpan a încălcat prevederile Hotărârii nr.1.157 din 21 noiembrie 2001 pentru aprobarea Normelor privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României, care stipulează foarte clar: „Arborarea drapelelor pe sediul instituțiilor publice este obligatorie și permanentă”, iar „autoritățile și instituțiile publice trebuie să arboreze drapelul României pe clădirile în care își au sediul, precum și în interiorul acestora”.

Numai că, la Camera de Conturi Cluj prevederile legii mai sus menționate nu se aplică, fapt pentru care drapelul României nu este arborat pe sediul instituției. Sau poate a fost dat jos cu bună știință.

Asta demonstrează și faptul că Camera de Conturi Cluj a ajuns și un sat fără câini, unde respectarea prevederilor legale a devenit un moft.