Ministrul Justiției, Radu Marinescu, despre prescripția faptelor de corupție: „Este o temă de discutat din punct de vedere juridic“ (VIDEO)

Publicat: 10 nov. 2025, 06:40, de Marian Apipie, în Justitie , ? cititori
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, despre prescripția faptelor de corupție: „Este o temă de discutat din punct de vedere juridic“ (VIDEO)

Fostul ministru al Finanțelor Sebastian Vlădescu și Ionuț Mircea Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, au fost eliberați marțea trecută din închisoare de Curtea Supremă, ca urmare a constatării prescripției faptelor pentru care cei doi fuseseră condamnați. Anunțul a fost făcut de Victor Alistar, purtătorul de cuvânt al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), care a confirmat că magistrații au aplicat decizia Curții Constituționale privind prescripția răspunderii penale. Tot în aceeași zi, magistraţii i-au admis lui Darius Vâlcov, fost ministru al Finanțelor și primar al Slatinei, o cale extraordinară de atac – recursul în casaţie – şi au constatat că pentru fapta de trafic de influenţă faptele s-au prescris. El va deveni liber din februarie 2026.

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, despre prescripția faptelor de corupție: „Este o temă de discutat din punct de vedere juridic“

Prezent duminică seară în studioul Digi 24, Radu Marinescu, ministrul Justiției, a vorbit și despre prescripția faptelor de corupție. El a comentat eliberarea lui Sebastian Vlădescu și Mircea Costea pe prescripție, atenționând că instanțele au obligația să judece cu celeritate procesele românilor.

„Din 2022 prin Ordonanța 71 prescripția este clar reglementată și astfel de situații nu mai pot să aibă loc pentru fapte săvârșite după. Înainte de asta, există o prevedere legală care permite persoanelor vizate să se prevaleze de legea cea mai favorabilă“, a spus Radu Marinescu.

Ce spune ministrul Justiției despre prescripția faptelor de corupție? „Este o temă de discutat din punct de vedere juridic, însă dacă am adopta o astfel de lege ea se va referi numai la faptele săvârșite de mâine. Toate celelalte fapte comise înainte vor fi judecate pe baza la fel. Care ar mai fi sensul unei astfel de legi dacă am corectat deja prescripția în 2022“, a explicat Marinescu.

Instanțele sunt obligate să aplice legea și Constituția, chiar și atunci când efectele pot fi percepute ca nepopulare, a comunicat ICCJ imediat după anunțarea deciziei privitoare la Sebastian Vlădescu, Mircea Ionuț Costea și Darius Vâlcov.

Cum și-a motivat decizia Înalta Curte de Casație și Justiție

ICCJ a emis o declarație de presă privind deciziile în „cazurile de interes public privind pe Sebastian Vlădescu, fost ministru de finanțe, Mircea Ionuț Costea și Darius Vâlcov, fost ministru de finanțe“.

Deciziile prin care Sebastian Vlădescu și Mircea Ionuț Costea au fost puși în libertate în urma constatării prescripției răspunderii penale sunt o consecință a aplicării Deciziei nr.50/2025 a Curții Constituționale, care reafirmă principiul conform căruia legea procesual penală trebuie să respecte dreptul la apărare, egalitatea de șanse și accesul efectiv la Justiție. În același timp, decide clar că modificările procedurale nu compromit responsabilitatea civilă sau măsurile patrimoniale existente. Instanțele sunt obligate să aplice legea și Constituția, chiar și atunci când efectele pot fi percepute ca nepopulare“, a explicat Victor Alistar, purtătorul de cuvânt al Înaltei Curți.

Potrivit ICCJ, decizia CCR afectează doar aspectul penal al cauzelor vizate, obligațiile civile și măsurile de confiscare dispuse rămânând valabile, astfel încât interesul public în repararea prejudiciilor este asigurat.

„Astfel, în cauzele menționate s-a dispus, după cum urmează:
1. În dosarul nr. 1946/1/2023* – inculpații Sebastian Vlădescu și Mircea Ionuț Costea rămân să plătească:

a) sumele de 3.990.248,60 lei și de 65.000 Euro, prejudiciu reținut în sarcina lui Sebastian Vlădescu, și confiscarea specială a sumei de 2.177.000 euro de la ace-lași inculpat;
b) sumele de 3.121.328,41 lei și de 1.919.900 Euro, prejudiciu reținut în sar-cina lui Mircea Ionuț Costea;
Totodată, au fost menținute măsurile asiguratorii instituite până la concurența sumelor confiscate, rezultând că masurile civile dispuse totalizează 7.111.577,01 RON și 4.161.9000 Euro.
2. În dosarul nr. 1783/1/2023* – inculpatul Darius Vâlcov rămâne să plătească suma de 6.200.000 lei, reprezentând prejudiciu reținut în sarcina sa. Au fost menținute măsurile asiguratorii instituite în vederea recuperării prejudiciului“, a transmis ICCJ.

La final, Curtea Supremă reamintește că „într-un stat de drept, justiția funcționează după reguli, nu după circumstanțe. Indiferent de calitatea persoanelor vizate sau de percepția publică, instanțele sunt obligate să aplice legea și Constituția, dovadă de independență a justiției, garanțiile pentru cetățenii obișnuiți, ca și pentru persoanele cu notorietate, sunt aceleași în fața legii. Soluțiile de punere în libertate exprimă respectarea unei decizii constituționale care face parte din ordinea de drept“.

Citește și: Noile radare pe trepied, pe post de „detector de minciuni“. Zeci de dosare penale pentru șoferii care „au uitat“ cine era la volan