Targă ruptă peste pacient, la Spitalul Județean Ploiești. Poliția a deschis anchetă
Scene revoltătoare la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Un pacient a fost rănit chiar în incinta Unității de Primiri Urgențe, după ce targa pe care se afla s-a rupt și a căzut peste el. Incidentul a stârnit din nou discuții aprinse despre condițiile precare din spitalele de stat și despre siguranța pacienților, pusă tot mai des sub semnul întrebării.
Pacientul a suferit leziuni uşoare
Bărbatul, care suferise o fractură la claviculă, se afla în UPU de la primele ore ale dimineții. Potrivit Antena 3 CNN, el aștepta încă din jurul orei 8:00 să fie transportat cu o ambulanță.
Când echipajul medical a ajuns în cele din urmă, s-a constatat că targa din autosanitară era defectă, iar cele funcționale erau deja folosite la alte cazuri. În timpul manevrei de transfer, dispozitivul s-a dezechilibrat, pacientul a căzut, iar targa s-a prăbușit peste el.
Medicii au confirmat că bărbatul a suferit doar leziuni ușoare, însă momentul a creat tensiune în rândul cadrelor medicale, care vorbesc despre o problemă mult mai amplă: lipsa dotărilor esențiale pentru intervențiile de urgență.
Incident identic luna trecută
Acesta este al doilea incident de acest fel în mai puţin de o lună. La finalul lunii octombrie, un bărbat în vârstă de 85 de ani a fost supus unei intervenţii chirurgicale după ce a fost scăpat de pe o targă de către un angajat al unei ambulanţe private, în curtea Spitalului Judeţean din Ploieşti, în timp ce se încerca transferul vârstnicului la alt spital. Poliţia anunţă că, în urma incidentului, a deschis dosar penal.
Citeşte şi: Ministrul Sănătății refuză tratamente în străinătate după un accident grav: „Am stat patru ore pe o targă”
Potrivit datelor furnizate de oficialii Poliţiei Prahova, incidentul a avut loc în 22 octombrie.
„Din verificările preliminare efectuate la faţa locului a reieşit că un pacient de 85 de ani ar fi căzut de pe targa de transport, în timpul manevrării acesteia de către un bărbat, pe rampa de acces a unităţii medicale. În urma incidentului, pacientul a suferit vătămări corporale, fiind internat pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu”, au declarat oficiali ai Poliţiei.
Incidentul s-a produs în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, în timp ce pacientul era transferat din acest spital la o altă unitate medicală. Bătrânul a fost internat la Spitalul Judeţean, în secţia de neurochirurgie, unde a fost operat, fiind internat în secţia de terapie intensivă.