Miniștri în colimator: două moțiuni, două sisteme defecte și același nerv public

În Parlament s-au pus în mișcare două moțiuni simple – una împotriva ministrului Transporturilor, cealaltă împotriva ministrului Energiei. Nu e deloc o coincidență. Ambele vin în aceeași zi, în același climat, cu aceleași frustrări publice: infrastructură care nu se urnește și facturi care sfidează logica oricărei piețe „libere”.

Moțiunile sunt semnale politice, dar curentul subteran e mult mai important decât teatrul parlamentar: sunt două domenii strategice în care statul își pierde controlul, iar cetățeanul plătește nota.

Mai mult decât un exercițiu al opoziției, moțiunile devin radiografii ale unor eșecuri pe care românii le resimt zilnic – prin timpul pierdut în trafic sau prin banii aruncați pe facturi aberante.

Transporturile: un minister care promite șantiere, dar livrează blocaje

Moțiunea împotriva ministrului Transporturilor are un fundament greu de combătut: România merge în 2025 cu o infrastructură rutieră și feroviară mai apropiată de începutul anilor 2000 decât de Europa actuală.

Problemele care au alimentat moțiunea:

• Întârzierile cronice la marile proiecte: segmentele de autostradă anunțate cu fanfară rămân la stadiul de „începem anul viitor”.
• Licitații care durează cât un ciclu electoral, uneori anulate din motive ridicole.
• Rețeaua feroviară, care pierde tren după tren în competiția europeană: viteze mici, siguranță fragilă, material rulant îmbătrânit.
• Companiile de stat (CFR, CNAIR și sateliții) care trag ministerul în jos cu inerțiile lor, dar pe care nimeni nu pare dispus să le zdruncine.

Moțiunea nu acuză doar lentoare – acuză absența unei voințe reale de a elimina rețelele de sinecuri din sistem. Iar asta e o critică pe care orice român o înțelege înainte să citească vreun document oficial.

Energia: facturi mari într-o țară cu prețuri internaționale mici

În cazul Energiei, moțiunea lovește în cel mai sensibil punct: facturile românilor sunt în continuare nesimțite, deși:

• cursul e stabil,
• inflația e relativ moderată,
• prețul petrolului e coborât,
• consumul populației e previzibil,
• iar „piața liberă” ar fi trebuit să-și facă treaba.

În realitate, „piața liberă” a devenit o glumă amară: furnizori care se aliniază ca într-o înțelegere tacită, aceeași ofertă scumpă livrată peste tot, același discurs corporate despre „condițiile din piață”.

Criticile esențiale ale moțiunii:

• Lipsă de intervenție în domeniul strategic al energiei, deși statul are obligația constituțională de a proteja populația.
• Reglementări incoerente, schimbate des și fără efect.
• Incapacitatea de a demonta cartelurile de prețuri.
• Blocaje la investițiile în producție, ceea ce ne face vulnerabili la orice fluctuație externă.
• Monitorizare slabă a companiilor mari, care își justifică tarifele prin „context” – un context pe care numai ele îl văd.

Așa arată motivul real al moțiunii: nu scumpirile în sine, ci incapacitatea statului de a proteja populația într-un domeniu strategic.

Ce au încercat inițiatorii moțiunilor să scoată la suprafață

Moțiunile nu vor căpăta vot majoritar, se știe deja. Dar opoziția a folosit tribuna pentru a scoate la lumină câteva tensiuni reale:

1. Frustrarea publică atinge punctul de fierbere, în ambele domenii.
2. Strategiile guvernamentale sunt reactive, nu proactive.
3. Companiile de stat din Transporturi și reglementările din Energie au devenit focare ale lipsei de responsabilitate.
4. Miniștrii nu au livrat schimbările structurale promise, iar acum plătesc politic.

Acesta este miezul întregii discuții: nu scandalul parlamentar, ci faptul că două sisteme vitale – mobilitatea și energia – funcționează pe avarie.

Adevăratul miez: de ce au explodat moțiunile acum?

Simplu: pentru că realitatea iernii care vine nu mai poate fi cosmetizată prin comunicate.

Românii vor intra în lunile reci cu:

• prețuri la energie care nu reflectă realitatea economică,
• transporturi care frânează economia,
• zero garanții că lucrurile se îndreaptă,
• și sentimentul că statul e repetent la capitolele esențiale.

Sistemele acestea sunt strategice. Nu pot fi lăsate pe mâna caracatiței politice sau a cartelurilor economice. Și moțiunile exact asta au încercat – să pună reflectorul pe locurile unde, altfel, se lucrează în beznă.

Două moțiuni fără șanse, dar cu mesaj

Nu vor pica miniștrii – dar s-a înțeles altceva:

Parlamentul a ajuns doar locul unde se verbalizează disfuncțiile pe care românii le trăiesc de ani de zile.

Transporturile și Energia nu sunt două mozaicuri tehnice, ci două barometre ale felului în care statul își tratează cetățenii.

Dacă infrastructura stă pe loc și energia e lăsată pe mâna samsarilor cu licență, atunci moțiunile sunt doar primele strigăte înaintea unei ierni politice mult mai reci decât cea meteorologică.