Parade de amploare la București și Alba Iulia de 1 decembrie. Programul manifestărilor

Publicat: 01 dec. 2025, 08:22, de Anamaria Ionel, în ACTUALITATE , ? cititori
Parade de amploare la București și Alba Iulia de 1 decembrie. Programul manifestărilor
Parade de amploare la București și Alba Iulia de 1 decembrie. Programul manifestărilor. sursa foto: Inquam Photos / Daniel Stoenciu

Bucureștiul și Alba Iulia se pregătesc pentru ample manifestări dedicate Zilei Naționale. Aproape 3.000 de militari vor defila luni, de la ora 11.00, pe sub Arcul de Triumf, în prezența președintelui Nicușor Dan, a premierului Ilie Bolojan, a membrilor Guvernului, parlamentarilor, reprezentanților instituțiilor centrale și ai corpului diplomatic.

După ceremonie, premierul va pleca la Alba Iulia, acolo unde vor fi prezenţi şi liderii suveraniști, George Simion, Diana Șoșoacă, Călin Georgescu. Prezența premierului la evenimentele oficiale este văzută drept o încercare de a împiedica monopolizarea simbolică a momentului de către partidele anti-sistem.

Ceremonii în București: 2.900 de militari, 220 de mijloace tehnice și 45 de aeronave

Ministerul Apărării Naționale organizează la București o serie de manifestări ample dedicate Zilei Naționale. Programul va debuta la ora 9.00, în Parcul Carol I, unde la Mormântul Ostașului Necunoscut are loc o ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane. Momentul este dedicat eroilor români care au murit pentru împlinirea idealului național.

Parada Militară Națională începe la ora 11.00, în Piața Arcului de Triumf. Vor defila 2.900 de militari și specialiști din MApN, MAI, SRI, STS și Administrația Națională a Penitenciarelor. La acestea se adaugă 220 de mijloace tehnice, dintre care 60 vor fi expuse static, precum și 45 de aeronave – elicoptere și avioane de luptă care vor survola ceremonia.

Componenta internațională este una consistentă. 240 de militari străini vor participa în detașamentele din Franța, Portugalia, Spania, SUA, Polonia, Republica Moldova, Macedonia de Nord, precum și în cadrul structurilor NATO dislocate în România.

După defilare, expoziția de tehnică militară va rămâne deschisă publicului până la ora 14.30.

Retragerea cu torțe: momentul simbolic al serii în capitală

Evenimentele din București se vor încheia la ora 19.00, cu tradiționala retragere cu torțe a Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”. Traseul parcurge centrul Capitalei – de la Palatul Cercului Militar Național, pe Calea Victoriei și bulevardele Elisabeta, Kogălniceanu, Independenței, Eroilor Sanitari, până la sediul Brigăzii.

Este unul dintre cele mai urmărite momente ale serii, atrăgând anual mii de spectatori.

Alba Iulia: peste 1.000 de militari și tehnică de luptă pe Bulevardul 1 Decembrie 1918

La Alba Iulia, capitala simbolică a Marii Uniri, programul începe la ora 13.15, cu ceremonia de depunere de coroane la Monumentul „Marii Uniri”. Va urma, de la ora 14.00, defilarea militară de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, la care participă peste 1.000 de militari și specialiști din MApN, MAI, Muzeul Național al Unirii, Crucea Roșie, Asociația Militarilor Veterani, grupuri de reenactment istoric și formații de tradiție.

Din dispozitiv fac parte și militari polonezi, în cadrul structurilor aliate ale Brigăzii Multinaționale Sud-Est.

Vor trece prin fața publicului 18 detașamente de tehnică militară: transportoare blindate PIRANHA III și V, sisteme antiaeriene GEPARD, lansatoare LAROM, sisteme HIMARS, vehicule VAMTAC și JLTV, autospeciale ale ISU, Jandarmeriei, Poliției și Crucii Roșii.

Cerul va fi survolat de elicoptere IAR 330 și avioane F-16 Fighting Falcon.

Fără masă populară, dar cu spectacole și foc de artificii

Guvernul a alocat 900.000 de lei pentru organizarea manifestațiilor de la Alba Iulia: 506.000 de lei pentru Primărie și 394.000 de lei pentru Consiliul Județean.

Primarul Gabriel Pleșa a anunțat că anul acesta nu va exista masă populară, o tradiție care în trecut aduna zeci de mii de oameni, explicând că sponsorizările au fost direcționate către alte activități.

Programul rămâne însă foarte bogat: Te Deum, ceremonii militare, evenimente culturale, spectacole de muzică patriotică și folclorică, competiții sportive precum Crosul Unirii și, seara, focul de artificii.

Organizatorii estimează participarea a cel puțin 20.000-25.000 de oameni.

Suveraniștii își dispută scena simbolică a Marii Uniri

La Alba Iulia se pregătește, însă, nu doar o paradă militară, ci și un test politic. Acolo se vor afla simultan liderii celor mai vocale formațiuni suveraniste: AUR, SOS și grupările care îl susțin pe Călin Georgescu.

AUR și-a organizat Congresul chiar la Alba Iulia, în preajma Zilei Naționale. George Simion, proaspăt reales în funcția de președinte, își anunță participarea la ceremonii. Diana Șoșoacă, liderul SOS România, este așteptată de asemenea. Lidia Vadim Tudor a publicat în social media imagini din drumul spre Alba Iulia, iar Oana Zăvoranu a transmis că vine „să își onoreze țara”.

Călin Georgescu, figură emblematică pentru zona suveranistă, a anunțat inițial că va participa la evenimentele din zona Obeliscului lui Horea, Cloșca și Crișan. Cu doar câteva zile înainte de 1 Decembrie, traseul a fost schimbat, iar organizatorii au primit autorizație pentru Monumentul Unirii, între orele 8.00 și 11.00.

Presa locală notează că reconfigurarea programului s-a făcut după ce organizatorii Marșului Unirii al lui George Simion nu au acceptat ca evenimentele lor să se suprapună cu cele ale lui Georgescu.