Alegeri București: cine e, de fapt, favoritul – conform celor care pariază

În București, sondorii tradiționali încă se chinuie să ne explice ce simte „populația urbană, educată, rezidentă, recenzată și reprezentativă”, dar băieții de la pariuri n-au timp de asemenea filosofii. Ei pun cifre, nu metafore. Și, surpriză: cu doar câteva zile înainte de vot, cei care pun banii pe masă — nu opinii în chestionare telefonice — au decis deja cine e favoritul real. Iar diferențele sunt atât de clare încât par o palmă peste toată industria sondajelor cosmetizate.

Bucureștiul votului imaginar vs. Bucureștiul pariurilor

Uneori ai impresia că trăim în două orașe simultan: Bucureștiul sondat și Bucureștiul pariat.

În primul, tradițional, fiecare institut încearcă să ghicească „starea națiunii” cu întrebări complicate și eșantioane calibrate în Excel, iar rezultatele variază de la „extrem de strâns” la „nu putem estima”.

În al doilea, cel al pariurilor, totul devine brusc clar: favoriții sunt favoriți, outsiderii sunt outsideri, iar hazardul are o inteligență brutală pe care sondorii n-au avut-o niciodată.

13:23 • POLITICĂ

Sondajul în care Anca Alexandrescu stă foarte prost

13:46, 17.11.2025 • ALEGERI

Alegeri Primăria capitalei 2025. Un fenomen tot mai întâlnit este „dark campaigning”

Iar când vezi cotele reale, îți dai seama de ce casele de pariuri nu se joacă de-a influențatul opiniei publice: dacă greșesc, pierd bani. Nu credibilitate. Bani.

Cine e favorit, în lumea celor care pun banii pe rezultat

Cotele oferite zilele acestea arată așa:

• Ciprian Ciucu – 1,77
• Daniel Băluță – 3,33
• Anca Alexandrescu – 5,55
• Cătălin Drulă – 5,55
• Ana Ciceală – 88,00
• Eugen Teodorovici – 111,00

Dacă transformi aceste cote în probabilități implicite, povestea devine și mai interesantă:

• Ciucu ~56%
• Băluță ~30%
• Alexandrescu și Drulă ~18% fiecare
• Ciceală ~1%
• Teodorovici ~0,9%

Nu mai e nimic de interpretat aici: pentru pariori, Ciprian Ciucu este clar candidatul cel mai aproape de a câștiga Primăria Capitalei.

Adică exact tipul de concluzie pe care un institut românesc ar formula-o astfel: „una dintre ipotezele posibile este că am putea observa un trend favorabil, însă marja de eroare nu permite concluzii definitive”. Pariorii, în schimb, au zis: Ciucu 1,77. Punct.

Sondorii visează în tabele, casele de pariuri văd realitatea crudă

E fascinant momentul acesta, fiindcă vine după ani întregi în care sondajele au reușit să rateze cam toate marile bătălii electorale:

• au supraestimat partide fantomă,
• au subestimat candidați care se mișcau pragmatic pe teren,
• au livrat rezultate care semănau mai degrabă cu ce-și doreau clienții decât cu ce gândea electoratul.

Motivul e banal: sondorii trag din pix un univers imaginar, cu oameni care răspund la telefon, care au timp să discute, care nu mint, care nu ignoră întrebările, care sunt disponibili, reprezentativi și dispuși să-și spună sincer intenția de vot unui operator anonim la ora 19:40, în timp ce fierb pastele.

Pariurile, în schimb, îți arată universul real: acolo unde riscul costă bani, nu metafore.

Ce ne spun cotele despre candidații importanți

Ciprian Ciucu – 1,77: candidatul în care pariorii au încredere reală

O cotă sub 2 în politică e echivalentul unui diagnostic: „E favorit, chiar dacă n-o spune nimeni cu voce tare”.

Pariorii n-au nevoie de dezbateri — calculează tendințe. Știu că în București, în contextul actual, Ciucu are un profil predictibil, un discurs moderat și avantajul unei campanii solide pe teren. Nici nu trebuie să fie un superstar, trebuie doar să fie perceput ca „cel mai probabil câștigător”. Atât.

Daniel Băluță – 3,33: candidatul „atent urmărit”

O cotă de 3,33 e semn de respect. Nu e în postura ideală, dar nici nu este scos din cărți. Pariorii îl privesc ca pe singurul care ar putea schimba rezultatul final dacă se aliniază niște factori de ultim moment. E totuși o diferență clară: la cota 1,77 pariezi pe cineva „care e pe val”, la cota 3,33 pariezi pe cineva „care ar putea”.

Anca Alexandrescu și Cătălin Drulă – 5,55: candidații cu șanse teoretice, nu practice

Ei sunt în categoria “dacă se rupe cerul în două, se poate întâmpla orice”. 5,55 e o cotă care spune: “nu imposibil, dar improbabil”. Genul de opțiune pentru cei care vor să arunce o bancnotă de 50 lei pe „hai că poate”.

Ciceală (88,00) și Teodorovici (111,00): zona exotică

Aici intră pariurile nostalgice, ironice sau masochiste. 88 și 111 sunt cote de loterie, nu de alegeri. Pariorii spun, în traducere liberă: “Dacă se întâmplă minunea, ne luăm concediu în Maldive”. Probabilitatea reală e în zona „teoretic poate, practic nu”.

De ce băieții de la pariuri sunt mai aproape de adevăr decât institutele

Nu pentru că ar avea acces la „informații secrete”. Nu pentru că ar ști ce voturi se mișcă. Ci pentru că se află într-un ecosistem care se autoreglează perfect: dacă cota e prea mică sau prea mare, pariorii o corectează instantaneu cu banii lor. E un mecanism de piață pur, necenzurat, neinteresat de artificii.

În contrast, sondajele românești sunt „reglate” în funcție de ce vrea clientul să audă, nu în funcție de ce cred oamenii cu adevărat.

Iar un sondor obișnuit poate livra o poveste complet ruptă de teren, fără consecințe reale. Dacă greșește, spune „a fost volatilitate”. Dacă pariorii greșesc, pierd bani. Simplu.

Ce ne arată această diferență în campania de acum

În București, sub presiunea finalului de campanie, pariorii se uită la:

• dinamica votului real,
• indicatori neoficiali,
• mișcări pe teren,
• sentimentul general din piață,
• zvonuri și percepții,
• și mai ales momentum.

Sondorii se uită la:

• Excel,
• metodologie,
• marje de eroare,
• interpretări vagi,
• și eterna formulă: „diferență în interiorul marjei”.

De aceea, în timp ce sondajele spun „nu e clar”, în lumea pariurilor lucrurile sunt deja decise.

Dacă vrei adevărul politic, urmărește banii, nu sondajele

Cotele de la pariuri nu sunt infailibile, dar sunt infinit mai aproape de realitate decât tabelele cu 1.042 de respondenți și un „nu știu / nu răspund” care depășește 20%.

Înainte de alegeri, decizia e limpede:

Ciprian Ciucu e favorit evident în piața pariurilor, iar restul candidaților stau fie în zona de „outsider de weekend”, fie în zona de „poți încerca, dar mai bine cumperi un bilet la loto”.

Iar acest lucru spune ceva important despre democrația românească:
când vine vorba de anticipări, nu sondorii ne explică viitorul, ci băieții care n-au voie să greșească, pentru că riscul costă bani adevărați.

Așa că, între un grafic colorat și o cotă de 1,77, eu știu pe cine cred.

Și… se pare că și Bucureștiul știe.