Planul Strategic al Dianei Buzoianu de la Mediu: eșecuri reciclate și promisiuni utopice

Planul Strategic Instituțional (PSI) al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) pentru perioada 2026-2029, un document strategic esențial pentru viitorul României, dezvăluie, sub o analiză critică, o serie de aspecte care ridică serioase semne de întrebare cu privire la performanța instituțională și prioritățile stabilite. Documentul, asumat de conducerea Ministerului, în frunte cu  Diana Buzoianu, funcționează mai mult ca un diagnostic al eșecurilor trecute decât ca o foaie de parcurs independentă și curajoasă.

O examinare amănunțită a textului relevă o serie de probleme sistemice, de la ineficiența cronică în cheltuirea banului public, până la dependența de factori externi și includerea unor obiective strategice bizare.

Autodiagnoza dură: ineficiența cronică și banii irosiți

Secțiunea de context a PSI include o recunoaștere oficială care ar trebui să fie subiectul unei investigații parlamentare: faptul că analizele funcționale anterioare au scos în evidență „conexiuni slabe între resursele utilizate și rezultate”. „Activitățile definite ale asistenței tehnice rezultă din analizele functionale ale administrației publice, care au evidenţiat faptul că sectorul public necesită o legătură mai bună între planificare și bugetare, ceea ce duce la conexiuni slabe între resursele utilizate și rezultate.” Această frază tehnică nu face altceva decât să confirme o problemă fundamentală de guvernanță și alocare ineficientă a banului public.

Recunoașterea internă sugerează că Ministerul a funcționat pe baza unui „buget istoric”, în care finanțarea (resursele) nu era strict condiționată de atingerea obiectivelor clare și măsurabile (rezultate). Cu alte cuvinte, au fost finanțate structuri și activități, nu performanța.

08:24 • ACTUALITATE

Ministrul USR al Mediului, Diana Buzoianu, a vrut să furnizeze apă menajeră locuitorilor din Prahova și Dâmbovița

07:51 • ACTUALITATE

Dovezile scrise că ministrul USR al Mediului, Diana Buzoianu, și prefectul de Prahova, Daniel Nicodim, au fost informați din timp despre situația de la Barajul Paltinu

Această ineficiență sistemică se traduce direct în risipă de fonduri publice și europene alocate pentru programe de mediu, gestionarea pădurilor sau modernizarea infrastructurii de apă. Faptul că Ministerul recunoaște această slăbiciune de bază înseamnă că, pentru o perioadă lungă, banii s-au scurs fără a opri defrișările, fără a depolua râurile sau fără a pregăti țara pentru schimbările climatice, alimentând astfel cinismul public față de instituțiile de mediu.

Oricine a condus Ministerul în perioada premergătoare elaborării acestui PSI este vizat tacit de această autocritică, deoarece deficiența indică o incapacitate sistemică de a impune responsabilitatea bazată pe indicatori de performanță (KPI) clari.

Semn de slăbiciune: Dependența totală de consultanța externă

PSI 2026-2029 este un caz școală de reformă impusă din exterior. Documentul confirmă că elaborarea Planului este o condiționalitate PNRR și că Ministerul a beneficiat de „suport tehnic și consultanță” din partea specialiștilor Băncii Mondiale (BM) pe tot parcursul procesului.

Implicații extinse:

• Eșecul guvernanței autonome: Faptul că Ministerul Mediului, o instituție esențială pentru suveranitatea ecologică a țării, nu poate să-și stabilească propria strategie pe termen mediu fără intervenția și asistența tehnică constantă a unei instituții financiare internaționale (Banca Mondială) este o dovadă zdrobitoare a lipsei cronice de capacitate administrativă și de expertiză internă la nivel de vârf. „În acest context, SGG a semnat un acord de asistență tehnică cu Banca Mondială (BM) prin care să ofere sprijin metodologic și tehnic la 3 ministere pilot (printre care se află și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor) în vederea operaţionalizării sistemului de management strategic și planificare strategică”, se spune în document.
• Costul plătit pentru „lecții”: Consultanța externă vine cu costuri uriașe, plătite fie direct, fie prin credite. În esență, România plătește scump Banca Mondială pentru a-și învăța funcționarii cum să facă o planificare strategică de bază, funcție care ar trebui să fie intrinsecă oricărui minister. „Specialiştii Băncii Mondiale, împreună Secretariatul tehnic al Comisiei de monitorizare din cadrul Unității de Politici Publice din MMAP, au oferit suport tehnic și consultanță pe parcursul procesului de elaborare a documentului.”
• Riscul de „dependență strategică”: O reformă strategică atât de dependentă de factori externi ridică semne de întrebare serioase cu privire la sustenabilitatea ei. Ce se întâmplă când programul de asistență tehnică se încheie? Există riscul ca, în lipsa „tutorilor” externi, Ministerul să revină la vechile practici ineficiente, dovedind că reformele nu au fost asimilate organic, ci doar mimetic.

Controversa „Cabaline de rasă” și fragmentarea misiunii

Includerea explicită a măsurii privind „Conservarea partimoniului genetic al cabalinelor de rasă” sub Obiectivul Strategic 2: Gestionarea durabilă a fondului forestier este un aspect bizar și politic controversat.

Alocarea unei măsuri legate de caii de rasă sub umbrela pădurilor sugerează supraviețuirea unor interese de nișă puternice în detrimentul problemelor urgente de mediu. De ce trebuie fondurile și atenția Ministerului Mediului să fie canalizate spre cabaline, când țara se confruntă cu criza tăierilor ilegale (codul silvic este constant sub presiune) și cu nevoia urgentă de reîmpădurire a terenurilor degradate?

Resursele umane, logistice și financiare ale structurilor silvice (ex. Romsilva, sub autoritatea MMAP) ar trebui concentrate exclusiv pe integritatea și administrarea pădurilor. Includerea cabalinelor riscă să deturneze fonduri dinspre mecanisme critice, cum ar fi amenajamentele silvice sau monitorizarea prin satelit a pădurilor, către o activitate care aparține logic Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Această incongruență indică o lipsă de rigoare în structurarea Planului. Un document strategic de asemenea anvergură nu ar trebui să conțină astfel de deviații, sugerând că PSI a fost elaborat prin adunarea unor obiective disparate, nu printr-o viziune coerentă.

Ambiții utopice: „Zero Poluare”

Titlul „Obiectivul Strategic 4: Zero poluare” este un excelent exemplu de marketing politic mascat în strategie.

La nivel global, nicio națiune industrializată nu poate atinge „Zero Poluare” în patru ani, ci poate doar să o reducă substanțial. Folosirea acestui termen nerealist expune Ministerul la eșec prin simpla definire. Când 2029 va veni, va exista în mod cert poluare, iar obiectivul va fi considerat ratat, chiar dacă s-au făcut progrese minore.

Obiectivele maximaliste au adesea rolul de a masca lipsa unor măsuri concrete, cuantificabile și nepopulare. În loc să stabilească o țintă realistă, de exemplu, de a reduce emisiile de mercur cu 40% sau de a crește numărul de zile cu aer curat la X%, Ministerul a ales o formulare vagă, care diluează responsabilitatea.

Uniunea Europeană operează cu directive bazate pe standarde și praguri de poluare (ex. concentrații maxime de PM10 sau NOx). PSI-ul, alegând un termen absolutist, se detașează de metodologia pragmatică și bazată pe date a UE, preferând retorica goală.

Eșecuri cronice în managementul apei: poluarea rurală persistentă

Faptul că Obiectivul Strategic 1 continuă să vizeze „Prevenirea și reducerea poluării din spațiul rural” este o dovadă explicită a eșecului prelungit în gestionarea apelor uzate.

Milioane de cetățeni din mediul rural nu au acces la rețele de canalizare funcționale. Includerea acestei măsuri în 2026-2029 confirmă că, până în prezent, deversările necontrolate și fosele septice improvizate au continuat să polueze cronic pânza freatică și cursurile de apă. Acest lucru reprezintă un risc constant de epidemii hidrice (hepatită, toxiinfecții alimentare) și o subminare a calității vieții.

Secțiunea privind „reducerea impactului produs de calamitățile naturale” indică faptul că, deși MMAP gestionează un patrimoniu imens de baraje și diguri, acesta rămâne insuficient întreținut și modernizat. România se confruntă, ciclic, cu daune majore cauzate de inundații și secete, iar reincluderea acestei ținte în PSI arată că nu a fost atinsă reziliența necesară, iar infrastructura este vulnerabilă și perimată.

Moștenirea toxică și ratarea țintelor europene

Sub Obiectivul 4, focalizarea pe siturile contaminate și pe gestionarea deșeurilor nu reprezintă o viziune nouă, ci o simplă repetare a eșecurilor anterioare.

Menținerea siturilor contaminate (din era industrială sau din depozitele de deșeuri) pe lista priorităților arată că România nu a reușit să se alinieze la acquis-ul comunitar în materie de decontaminare. Acest lucru expune țara la proceduri de infringement costisitoare și la plata de amenzi zilnice către Comisia Europeană.

Viziunea de a asigura o gestionare „eficientă și sustenabilă a deșeurilor” este o recunoaștere implicită a faptului că actualul Sistem de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) este un eșec. România este constant printre ultimele țări din UE la capitolul reciclare, îngropând majoritatea deșeurilor la groapa de gunoi, în ciuda faptului că PSI reia obiective de reciclare care trebuiau atinse cu ani în urmă.

În esență, Ministerul condus de Diana Buzoianu „reciclează” aceleași obiective nerealizate din planurile strategice anterioare, oferind o dovadă a lipsei de progres real în rezolvarea problemelor cronice și a moștenirii toxice.