Umbra pe care Rusia o aruncă asupra Europei a obligat-o să înfrunte adevărul: riscul războiului este din nou real

Președintele rus Vladimir Putin a declarat la începutul lunii decembrie că, deși Rusia nu intenționează să intre în război cu Europa, „dacă Europa vrea brusc să intre în război cu noi și începe, suntem pregătiți chiar acum”.

Președintele rus Vladimir Putin vorbește în timpul unei reuniuni a Consiliului Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) la Palatul Senatului din Kremlin, Moscova, pe 8 decembrie.  Pavel Bednyakov/Reuters

Consensul în rândul țărilor baltice este că un atac împotriva lor ar putea avea loc chiar și peste trei ani. Când cercetătorii de la Centrul Belfer pentru Știință și Afaceri Internaționale din cadrul Școlii Harvard Kennedy au analizat avertismentele și predicțiile făcute de diverși oficiali cu privire la pregătirea și dorința Rusiei de a lansa un război împotriva NATO, au descoperit că anii cel mai des menționați sunt 2027 și 2028.

Recunoașterea acestei amenințări a determinat NATO să elaboreze planuri de contingență privind modalitățile de apărare împotriva unei posibile agresiuni rusești împotriva țărilor baltice.

Însă experții avertizează că planurile alianței nu se concretizează.

„Există un plan, cu cifre. Dar guvernele nu iau măsurile necesare pentru a-l implementa. Încă planificăm pe baza unor lucruri care nu există”, a declarat Jack Watling, cercetător senior la RUSI. El a subliniat riscul de a încerca să structurezi un răspuns de apărare bazat pe o listă de dorințe, mai degrabă decât pe realitate, în loc să accepți resursele disponibile și să planifici pe baza acestora.

La începutul acestui an, guvernul britanic a solicitat trei experți de renume – fostul șef al NATO, George Robertson, generalul Richard Barrons, fost șef al Comandamentului Forțelor Întrunite, și Fiona Hill, fost director senior în cadrul Consiliului Național de Securitate al SUA – să realizeze o analiză strategică a apărării britanice. Cei trei i-au prezentat un manual despre pașii necesari pentru a fi pregătit de război.

Vorbind la evenimentul RUSI de luna trecută, Barrons a declarat că Regatul Unit trebuie să regândească rezistența infrastructurii sale, să își consolideze forțele armate, rezervele și apărarea civilă și să investească în sistemul de sănătate, industrie și economie, pentru a permite o tranziție rapidă către o stare de război.

„Sincer, nu avem nevoie de prea multe analize suplimentare care să ne spună ce trebuie să facem. Problema este că trebuie să o facem cu adevărat”, a spus el. El indică faptul că „societatea civilă și politicienii noștri” au alte preocupări ca motiv pentru lipsa de grabă.

Soldații Bateriei 88 de Tunuri a Armatei Britanice pregătesc un tun de artilerie în timpul exercițiului militar Allied Spirit 25 din Germania.  Sean Gallup/Getty Images

Deși Regatul Unit se îndreaptă în direcția corectă, a spus el, în ritmul actual, țării i-ar lua aproximativ 10 ani să fie pregătită pentru un război.

„Și analiza noastră și aliații noștri ne spun, ei bine, poate aveți la dispoziție trei până la cinci ani… deci este o chestiune de voință, societală la fel de mult ca politică, și apoi de competență. Poate că trebuie să facem mai bine”, a spus el.

Dividendul păcii

Multe capitale europene, inclusiv Londra, au petrecut ultimele decenii gândindu-se abia dacă la apărare. Fără conflicte militare directe majore care au avut loc pe continent din 1945, Europa s-a bucurat de cea mai lungă perioadă de pace continuă din ultimele secole.

Aceste decenii de calm relativ au adus beneficii semnificative pentru pace. Guvernele succesive au reușit să cheltuiască bani pe asistență socială în loc de apărare, făcând viața europenilor de rând mult mai confortabilă, bazându-se în același timp pe Statele Unite, cel mai mare cheltuitor militar din lume, pentru a veni în ajutor în caz de nevoie.

Apoi au venit două treziri dure: un președinte american, Donald Trump, care le-a spus clar aliaților NATO că nu se mai pot baza atât de mult pe SUA și invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia.

Președintele SUA, Donald Trump, în timpul unei conferințe de presă la summitul NATO de la Haga, Olanda, pe 25 iunie. Dintre cei 32 de membri ai NATO, 31 urmează să atingă obiectivul de a cheltui 2% din PIB pentru apărare în acest an – față de doar șase în 2021.  Piroschka Van De Wouw/Reuters

Această răsturnare a status quo-ului a determinat majoritatea membrilor europeni ai NATO să își mărească cheltuielile pentru apărare. Conform datelor NATO , 31 dintre cei 32 de membri ai săi urmează să atingă obiectivul de a cheltui 2% din PIB pentru apărare în acest an – față de doar șase în 2021, anul dinaintea lansării invaziei de către Rusia. Islanda, membru fondator al NATO și singura țară care nu este proiectată să atingă acest obiectiv, nu are propriile forțe armate. În schimb, contribuie financiar, cu personal civil și cu sisteme de apărare și supraveghere aeriană.

Membrii NATO au convenit, în iunie, să majoreze obiectivul la 5% din PIB până în 2035. Cu toate acestea, mulți analiști sunt sceptici în ceea ce privește obiectivul – mai ales pentru că majoritatea țărilor europene se confruntă cu presiuni financiare chiar și fără a se gândi la o creștere masivă a cheltuielilor lor pentru apărare.

A le explica alegătorilor că unele resurse ar putea necesita realocare și că, poate, mai mulți oameni ar putea avea nevoie să servească în rezervă sau în forțele regulate nu este ceva ce majoritatea politicienilor își doresc să facă.

Mai multe sondaje Eurobarometru, care măsoară opinia publică din Uniunea Europeană, au arătat anul acesta că o majoritate covârșitoare a europenilor – 78% – sunt îngrijorați de apărarea și securitatea UE în următorii cinci ani. O treime dintre oameni consideră că apărarea ar trebui să se număre printre prioritățile de cheltuieli ale blocului comunitar.

Cu toate acestea, generalul Fabien Mandon, șeful forțelor armate franceze, a stârnit indignare luna trecută când a avertizat publicul francez că țara trebuie să se pregătească pentru posibile pierderi viitoare împotriva agresiunii rusești, spunând că Franța trebuie „să accepte pierderea copiilor săi” pentru a „proteja ceea ce suntem”.

Robin Potter, asociat în cadrul academiei de la grupul de experți Chatham House, cu sediul în Marea Britanie, a declarat că disponibilitatea oamenilor din întreaga Europă de a înțelege amenințarea – și de a participa la combaterea acesteia – variază semnificativ.

Un grup de civili participă la un antrenament de tehnici militare într-o sesiune intitulată „Antrenament cu armata” de către ministerul apărării al țării, la Gdynia, Polonia, pe 5 aprilie.  Lukasz Glowala/Reuters

„Dacă ești în est, dacă te învecinezi cu Rusia, dacă ești în Polonia sau în statele baltice, amenințarea este foarte reală pentru oamenii de acolo, iar aceștia iau mult mai multe măsuri în ceea ce privește adăposturile publice, deoarece consideră că riscul unui atac aerian este mai mare”, a spus el.

Suedia și Finlanda au actualizat anul trecut îndrumările pentru cetățenii lor privind modul de supraviețuire în război , distribuind broșuri care includeau instrucțiuni despre cum să te pregătești pentru întreruperi de comunicații, pene de curent și condiții meteorologice extreme. Mai multe țări, inclusiv Lituania, Letonia și Suedia, au reintrodus serviciul militar obligatoriu în ultimul deceniu, în timp ce alte țări precum Germania, Polonia, Belgia, România și Bulgaria au introdus programe de instruire militară voluntară pentru cetățenii lor.

Potter a spus că cetățenii cu o încredere mai profundă în instituțiile țărilor lor sunt mai predispuși să accepte sacrificii pentru binele general.

„Dacă oamenii simt că statul lucrează pentru ei, probabil că sunt mai înclinați să vrea să ofere ceva înapoi”, a spus el. El a făcut referire la statele nordice, care se clasează constant pe primele locuri în ceea ce privește bunăstarea, fericirea și bunăstarea și unde conceptul de datorie civică și „apărare totală” – unde fiecare cetățean, firmă și organism public devine parte a unui efort de război, dacă este nevoie – este profund înrădăcinat.

„Cred că există un fel de întrebare legată de posibilitatea de a ridica acel model și de a-l plasa într-o societate cu totul diferită, cu o încredere foarte scăzută în instituțiile publice în comparație, cum ar fi Regatul Unit.”