Jaful merge mai departe la CSM București. 185.000 de euro pentru motorină și benzină

Publicat: 26 dec. 2025, 11:46, de Ion Teleanu, în Dezvăluiri , ? cititori
Jaful merge mai departe la CSM București. 185.000 de euro pentru motorină și benzină

Chiar dacă s-a schimbat primarul Capitalei, prin venirea lui Ciprian Ciucu, tocarea fără număr a banilor bucureștenilor de către Clubul Sportiv Municipal (CSM) București, condus încă de Iulian Pîslaru, merge mai departe ca pe …roate.

Profitând de agitația sărbătorilor de iarnă și a instalării noului primar al Capitalei, directorul general de la CSM București, Iulian Pâslaru, a lansat pe SEAP un anunț de achiziționare de carburanți, prin procedură simplifică (SEAP). Practic, CSM București va achiziționa, pentru 24 de luni, 107.250 de litri de motorină și 6.000 de litri de benzină pentru suma de 902.489 de lei, adică circa 185.000 de euro.

Asta înseamnă că, timp de doi ani, clubul finanțat din banii bucureștenilor va consuma în fiecare zi pentru deplasările auto, atenție, 147 de litri de motorină și 8 litri de benzină, că ,deh, directorul general Iulian Pîslaru are la dispoziție între 12 și 16 carduri de carburanți!