Pensiile speciale: Curtea Constituțională amână decizia pentru luni
Judecătorii Curții Constituționale s-au reunit duminică într-o ședință care putea decide soarta pensiilor speciale ale magistraților, dar după ore de dezbateri și mai multe întreruperi, decizia a fost amânată pentru ziua următoare. Tensiunea din sala CCR a fost palpabilă: patru judecători au părăsit temporar sala, iar pauzele s-au succedat la intervale scurte.
- ”Obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu – amânare pentru mâine”, este mesajul oficial prin care CCR anunță că ședința va avea loc luni.
Ședința a început la ora 13:00, când cei nouă judecători au reluat dezbaterile asupra legii adoptate prin asumarea răspunderii de guvernul condus de Ilie Bolojan. Legea prevede creșterea vârstei de pensionare a magistraților la 65 de ani, cu o perioadă de tranziție de 15 ani, și plafonarea pensiei la 70% din ultimul salariu net, față de 80% din salariul brut în prezent. Pensionarea anticipată rămâne posibilă, dar cu penalizări de 2% pe an până la atingerea vârstei standard.
Legea a fost contestată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care susține că modificările „discriminează magistrații, încalcă standardele internaționale și amenință grav independența justiției”. ICCJ acuză, de asemenea, că legea utilizează termeni neclari și prezintă lacune normative care o fac incompatibilă cu standardele unui stat de drept.
Consiliul Superior al Magistraturii a emis un aviz negativ, arătând că magistrații au fost supuși unei campanii publice de presiune și denigrare. Președinta CSM, Elena Costache, a declarat că justiția a fost tratată ca o problemă „care trebuie scoasă din sistemul democratic și demonizată”, iar apărarea independenței magistraților a devenit o luptă continuă în fața atacurilor politice.
Aceasta este a doua variantă a legii care ajunge la CCR. Prima, respinsă în octombrie printr-un vot de 5 la 4, a căzut pe motive de formă: guvernul nu a așteptat avizul consultativ al CSM înainte de a adopta legea prin procedura asumării răspunderii.
Cei nouă judecători CCR care vor decide asupra legii sunt: Simina Tănăsescu (președintă), Gheorghe Stan, Cristian Deliorga, Laura-Iulia Scântei, Bogdan Licu, Mihaela Ciochină, Marian Busuioc, Csaba Asztalos și Dacian Cosmin Dragoș.