Schimbare la vârful TAROM: Bogdan Costaș preia conducerea interimară după demisia lui Costin Iordache
Operatorul aerian național, TAROM, se pregătește de o nouă modificare la nivelul conducerii executive. Bogdan Costaș va prelua funcția de director general interimar, înlocuindu-l pe Costin Iordache, care a decis să se retragă din funcție. Informația a fost confirmată de surse avizate citate de Mediafax.
Bogdan Costaş, la TAROM
Consiliul de Administrație al TAROM se va reuni marți pentru a oficializa numirea lui Bogdan Costaș. Noul mandat va începe efectiv cu data de 15 ianuarie, ziua în care încetează oficial atribuțiile actualului director.
Potrivit surselor MEDIAFAX, mandatul lui Costaș va fi unul provizoriu, de cel mult cinci luni. Acest termen este stipulat de legea privind guvernanța corporativă, fiind perioada necesară pentru derularea procedurilor standard de selecție a unui director general cu drepturi depline.
Lanțul demisiilor la compania națională
Schimbarea vine pe fondul instabilității manageriale din ultima perioadă. Costin Iordache și-a depus demisia pe 19 decembrie, invocând motive personale, și a rămas în funcție doar până la jumătatea lunii ianuarie.
Istoricul recent al conducerii arată un șir de mandate scurte: Costin Iordache fusese numit de Consiliul de Administrație al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene a României la începutul lunii ianuarie 2024. Acesta preluase postul după ce fostul titular, Bogdan Popescu, numit în octombrie 2023, a demisionat la rândul său în decembrie 2023.
Evoluția financiară și situația flotei
TAROM, societate la care Ministerul Transporturilor deține 97,2% din acțiuni, a înregistrat recent o redresare economică.
„Rezultatele obținute de companie în ultimii ani reprezintă o premieră pentru ultimele două decenii: pierderile au scăzut de la 430 milioane lei în 2020, la 87 milioane lei în 2023, 2024 – profit de aproximativ 292 milioane lei, și 2025 – profit brut estimat 2,38 milioane de lei”, au declarat oficialii companiei.
În ceea ce privește capacitatea operațională, transportatorul național deținea anul trecut o flotă de 18 aeronave, deservind 50 de destinații proprii sau în regim code share. Dintre acestea, 14 sunt utilizate curent, în timp ce patru aeronave Airbus 318 au ieșit din flotă fiind vândute către o companie din Marea Britanie.