Fifor avertizează: „România, un stat consumat de agenda altora”. Atac la politica externă în criza Groenlanda
Deputatul PSD Mihai Fifor, fost Ministru al Apărării, a lansat miercuri un atac dur la adresa modului în care este gestionată politica externă a țării, avertizând că România trece printr-o criză de reprezentare fără precedent. În contextul tensiunilor internaționale tot mai acute dintre liderii europeni și Statele Unite, generate de conflictul diplomatic referitor la Groenlanda, Fifor susține că vocea Bucureștiului este tot mai ștearsă pe scena internațională.
Fifor: „Cea mai slabă perioadă de reprezentare externă”
Social-democratul consideră că actuala administrație a eșuat în a impune România ca un jucător relevant, țara fiind redusă la statutul de simplu spectator la deciziile majore.
„România traversează, din păcate, una dintre cele mai slabe perioade de reprezentare externă din istoria sa recentă. Nu prin izolare, ci prin lipsă de greutate politică. Nu prin absență, ci prin marginalizare decizională. Este prezentă formal la masă, dar rareori este parte a procesului de construcție a agendei”, a scris Mihai Fifor într-un mesaj amplu postat pe Facebook.
Fostul ministru subliniază că echilibrul precar dintre marile puteri necesită o diplomație abilă, capabilă să gestioneze relația cu Washingtonul fără a neglija obligațiile europene.
„Dacă este slabă în oricare dintre aceste trei dimensiuni, devine un stat consumat de agenda altora”, a avertizat Fifor, referindu-se la necesitatea ca România să fie simultan un aliat militar impecabil pentru SUA, un actor european influent și o economie rezilientă.
Oportunități ratate: De la pivot regional la rol secundar
Mihai Fifor a enumerat dosarele strategice majore în care România ar fi trebuit să joace un rol central, dar unde, în opinia sa, a rămas reactivă. Acestea includ Securitatea Mării Negre, reconstrucția Ucrainei, securitatea energetică și extinderea Uniunii Europene.
„Această slăbiciune nu este una conjuncturală. Este rezultatul unei degradări lente a profesionalismului în politica externă și al unei pierderi progresive de greutate politică. Incoerența mesajului, fragmentarea centrelor de decizie, politizarea excesivă a reprezentării externe și subdimensionarea capacității diplomatice au transformat România într-un interlocutor previzibil, dar nu influent”, este de părere Fifor.
Parteneriatul Strategic și iluzia alegerii între SUA și UE
Deputatul PSD a respins ideea că România ar trebui să aleagă între cele două mari axe de putere, explicând că supraviețuirea strategică a țării depinde de ambele, însă pe paliere diferite.
„Parteneriatul Strategic cu SUA și umbrela NATO reprezintă garanțiile existențiale de securitate militară. De cealaltă parte, Uniunea Europeană furnizează cadrul economic, financiar și industrial fără de care statul român nu poate funcționa ca putere modernă”, a continuat Fifor.
Fifor: „România trebuie să trateze securitatea ca pe o industrie”
Fostul ministru al Apărării a propus o schimbare de paradigmă, în care țara să își folosească atuurile geografice și resursele pentru a deveni o platformă operațională reală a NATO, nu doar un stat de frontieră.
„Într-o lume care revine la logica forței, România trebuie să-și trateze securitatea ca pe o industrie, energia ca pe o armă strategică și diplomația ca pe o capacitate operațională. Trebuie să fie previzibilă pentru aliați și imprevizibilă pentru adversari. Și trebuie să-și refacă greutatea externă prin ceea ce livrează constant: proiecte, capabilități, cooperare industrială și infrastructură”, a mai declarat Mihai Fifor.
Critica vine în contextul în care președintele Nicușor Dan a anunțat că nu va participa la Forumul Economic de la Davos. România este reprezentată în Elveția de o delegație guvernamentală formată din Oana Țoiu, Bogdan Ivan și Dragoș Pîslaru, alături de consilierul prezidențial Radu Burnete.