Profesor titular pe hârtie, primar cu normă întreagă. Un post blocat de peste un deceniu
Ștefan Ilie, primarul municipiului Tulcea, figurează ca profesor titular de istorie de peste 22 de ani, deși nu a mai predat nicio oră în ultimii zece ani. Situația a blocat accesul altor cadre didactice la titularizare, unitatea de învățământ fiind nevoită să funcționeze constant cu profesori suplinitori, în baza unui mecanism legal care permite rezervarea catedrei.
Ștefan Ilie, de la catedră, la administrația locală
Înainte de a intra în administrația publică, Ștefan Ilie a fost profesor de istorie la Liceul Tehnologic „Simion Leonescu” din Luncavița, județul Tulcea, unde a predat timp de patru ani, între 2000 și 2004. Ulterior, acesta a făcut pasul către politică, câștigând primul mandat de primar al comunei Luncavița.
Parcursul său administrativ a continuat fără întreruperi, fiind reconfirmat succesiv în funcțiile deținute. Din punct de vedere profesional, însă, relația cu sistemul de învățământ a rămas activă din punct de vedere administrativ, prin menținerea statutului de profesor titular.
Zece ani fără ore la clasă, dar cu postul păstrat
Potrivit datelor disponibile, Ștefan Ilie figurează ca titular al catedrei de istorie de 22 de ani și patru luni. Din acest interval, de peste un deceniu nu a mai desfășurat activitate didactică, păstrând însă postul rezervat.
Această situație a avut drept consecință imposibilitatea titularizării altor cadre didactice interesate, întrucât titularul de drept beneficiază, conform legii, de posibilitatea revenirii la catedră. În lipsa unui titular activ, unitatea de învățământ a fost nevoită să apeleze constant la profesori suplinitori, cadre calificate, dar fără stabilitatea unui contract pe durată nedeterminată și obligate să susțină periodic examene pentru menținerea postului.
Explicațiile edilului
Într-o declarație acordată publicației Libertatea, primarul municipiului Tulcea a explicat parcursul său profesional din perspectiva activității didactice:
„Din 2004, în momentul în care am fost ales primar al comunei Luncavița și până în anul 2014, când am obținut Gradul Didactic 1, am fost profesor cu normă diminuată. Din anul 2015 și până în prezent nu am mai susținut cursuri în calitatea de profesor și nu am mai fost plătit și din educație. Deci din anul 2015 nu mai predau la clasă”.
Întrebat despre menținerea postului de profesor titular, în condițiile în care acesta rămâne blocat administrativ, Ștefan Ilie a susținut că unitatea de învățământ nu a fost lipsită de cadre didactice calificate.
„În toată această perioadă, din anul 2015 și până în prezent la Școala din Luncavița – Liceul Tehnologic Simion Leonescu au susținut orele de istorie profesori calificați, majoritatea tineri. Puteți verifica vârsta sau pregătirea lor și dacă aceștia au susținut și au promovat examenele de titularizare. Faptul că eu sunt profesor titular nu înseamnă că am privat școala din Luncavița de a atrage profesori calificați”, a explicat edilul.
Ce spune legea despre rezervarea catedrei
Legislația în vigoare privind învățământul preuniversitar prevede că personalul didactic titular, angajat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată, are dreptul la rezervarea postului sau a catedrei. Unul dintre alineatele actului normativ stipulează că perioada de rezervare este recunoscută ca vechime în învățământ.
Aceste prevederi se aplică și în cazul primarului din Tulcea, deși acesta nu a mai desfășurat activitate didactică de peste zece ani.
Întrebat dacă apreciază acest mecanism ca fiind echitabil față de profesorii care predau efectiv, Ștefan Ilie a susținut că situații similare se regăsesc și în alte domenii ale sectorului public.
„Legislația suspendă și păstrează locul de muncă al unui ales local pe durata mandatului, indiferent de meseria sau profesia persoanei respective, nu doar pentru cadrele didactice, în toate instituţiile publice, al regiilor autonome sau societăţilor cu capital integral ori majoritar de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale. În acest caz echitatea derivă din aplicarea corectă a legislației”, a declarat acesta.
Cazuri similare: Antonescu și Iohannis
Situația primarului din Tulcea nu este una singulară. Potrivit Edupedu, Crin Antonescu, profesor de istorie la bază și fost candidat la alegerile prezidențiale din 2025, și-a păstrat postul de titular blocat timp de 24 de ani la Colegiul Național „Spiru Haret” din Tulcea.
Ministerul Educației a precizat că Antonescu a renunțat la postul de profesor în anul 2017, decizia aparținându-i în mod direct. Instituția a mai arătat că, de-a lungul timpului, au existat trei acte normative distincte care au permis demnitarilor să își păstreze posturile de titular rezervate.
Un alt exemplu este cel al fostului președinte al României, Klaus Iohannis, care și-a blocat postul de profesor titular timp de 27 de ani la Colegiul Național „Samuel Von Brukenthal” din Sibiu.