Bătălie mare pentru șefia Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Zilele liberalului Laurențiu-Alexandru Blaga la șefia Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), instituție aflată sub tutela Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, sunt numărate, și, deja, s-a declanșat o bătălie politică pentru ocuparea acestui post.
Din anul 2023, director general al ANCPI și, totodată, președinte al Consiliului de Administrație, este Laurențiu-Alexandru Blaga, susținut și promovat de PNL Alba. El are și doi directori generali adjuncți: Alexandru Feștilă, susținut de PSD Brăila, și Mircea-Viorel Popa, susținut de PNL Brașov.
Dar, imediat după ce UDMR și USR au intrat la guvernare în cabinetul Bolojan, cele două partide au râvnit la postul de director general al ANCPI. Numai că, între timp, PSD a anunțat că vrea să preia conducerea ANCPI. Astfel, s-a declanșat o luptă acerbă între PSD, USR și UDMR pentru preluarea șefiei ANCPI.
Potrivit informațiilor noastre, PSD va numi directorul general al ANCPI, iar PNL, USR și UDMR vor avea câte un director general adjunct. Asta înseamnă că se va mai înființa un post de director general adjunct. Însă, deocamdată, cert este că manadatul lui Laurențiu Blaga a cam expirat, iar premierul Ilie Bolojan nu prea este de acord cu acest aranjament politic de la ANCPI. Dar, cum totul se negociază, orice e posibil!