Vaticanul își urcă bucătăria pe acoperișul Bazilicii Sfântul Petru. Mergem la un espresso cu cardinalii?

Vaticanul pregătește deschiderea unui restaurant chiar pe acoperișul Bazilicii Sfântul Petru, într-un spațiu până de curând inaccesibil publicului larg. Mai precis, pe terasa monumentală aflată în fața statuilor apostolilor, un loc cu o încărcătură simbolică uriașă și cu o panoramă care îți reamintește, fără efort, de micimea ta în fața istoriei, a credinței și a Romei văzute de sus.

Nu vorbim despre un moft recent.

Lucrările de amenajare sunt în pregătire de ceva timp, iar spațiul – folosit anterior ca zonă tehnică și depozit – este transformat într-un punct de relaxare gastronomică destinat pelerinilor și vizitatorilor care urcă pe cupola bazilicii. Mobilierul, instalațiile și logistica au început deja să fie aduse, semn că proiectul nu e doar o idee aruncată pe masă, ci o decizie matură, calculată și, mai ales, ireversibilă.

Oficial, Vaticanul evită termenul de „restaurant” în sensul clasic.

Se vorbește despre un bistro, un punct de ristoro, un loc de odihnă și reîncărcare. Neoficial, însă, e limpede că asistăm la o extindere comercială atent calibrată, una care ține cont atât de sacralitatea locului, cât și de realitatea fluxurilor uriașe de turiști și pelerini.

Apostolii, martori la espresso

Terasa se află chiar sub privirile celor șase statui monumentale ale apostolilor, care domină fațada bazilicii. Acolo unde până nu demult nu ajungea nimeni în afară de personalul tehnic, vor putea sta oameni obișnuiți, cu un espresso în mână, privind colonnada lui Bernini, Cupola și orașul care fierbe la picioarele Vaticanului.

Este, fără exagerare, una dintre cele mai spectaculoase locații gastronomice posibile din lume. Nu pentru mâncare – cel puțin nu încă – ci pentru context. Puține locuri pot oferi, la aceeași masă, liniște, istorie, simbolism religios și un oraș întreg desfășurat ca o hartă vie.

Cârciumioara pontificală – un pas logic

Dincolo de emoția culturală, proiectul spune ceva foarte limpede despre Vaticanul de azi: instituția înțelege perfect că spiritualitatea nu mai funcționează în vid. Pelerinul modern e obosit, flămând, transpirat, conectat la Google Maps și TripAdvisor. Iar după ce a urcat sute de trepte, vrea, foarte omenesc, să stea jos și să mănânce ceva.

În acest sens, bistroul de pe acoperiș nu e o profanare, ci o extensie firească a economiei Vaticanului. O micro-cârciumioară pontificală, atent reglementată, cu prețuri probabil pe măsură, dar care transformă experiența religioasă într-una completă: trup, suflet și stomac.

Vaticanul nu inventează nimic.

Muzeele au cafenele, catedralele au magazine de suveniruri, iar pelerinajul a fost mereu însoțit de mâncare, vin și povești. Doar că acum toate acestea urcă la etajul superior, literalmente.

Întrebarea românului: dar noi ce mâncăm?

Și aici apare, inevitabil, întrebarea românească, perfect legitimă:
vom putea mânca acolo și o sarma? Un mititel?

Răspunsul realist este: nu.
Răspunsul imaginativ este: ar fi păcat să nu visăm.

Meniul ideal de la „Restaurantul Apostolilor” (variantă neoficială)

Aperitive

• Bruschetta Sfântului Petru – pâine crocantă, roșii, ulei de măsline și un strop de răbdare
• Platoul Apostolic – brânzeturi italiene, măsline, pâine dospită îndelung, ca adevărul

Feluri principale

• Paste „Via Crucis” – simple, cinstite, fără artificii inutile
• Pește la grătar „Galileea” – discret, curat, fără sosuri agresive
• Risotto „Habemus Papam” – alb, sobru, reconfortant

Desert

• Tiramisu „Ridicarea” – ușor, aerat, cu efect imediat asupra speranței
• Panna cotta „Credo” – stabilă, calmă, fără surprize dogmatice

Băuturi

• Espresso tare, scurt și neiertător
• Apă plată sau minerală, pentru cei nehotărâți
• Vin de masă, strict controlat – miracolul se oprește aici

Colțul românesc (doar în imaginație)

• Sarmale discrete, fără usturoi ostentativ
• Un mititel „ecumenic”, bine făcut
• Țuică de Gurahonț, off-menu, servită doar celor care promit să nu vorbească despre ea

La un espresso cu cardinalii!

Restaurantul de pe acoperișul Bazilicii Sfântul Petru nu e un capriciu și nici o blasfemie. Este semnul că Vaticanul știe exact unde se află: într-o lume turistică, aglomerată, flămândă și grăbită, în care credința merge mai departe atunci când e acompaniată de un scaun, o masă și ceva comestibil.

Iar dacă, într-o bună zi, un român va urca acolo și va șopti:
„Bă, aici ar merge o sarma… și o răchie de la Gurahonț!”
înseamnă că experiența a fost completă.