Cum a ajuns România mai departe de zona Euro decât era acum un deceniu
Premierul Ilie Bolojan a reiterat că aderarea României la zona Euro reprezintă un obiectiv de țară. Este un țel ambițios, dar datele economice arată că România se află astăzi mai departe de acest obiectiv decât în oricare alt moment din ultimii ani.
În 2016, România îndeplinea patru din cele cinci criterii de aderare la zona Euro, iar singurul criteriu neîndeplinit era considerat ușor de realizat. La șapte ani distanță, situația s-a inversat: țara noastră îndeplinește momentan doar un singur criteriu, iar și acesta este pe cale să fie pierdut, susține deputatul Claudiu Năsui.
Inflația – primul criteriu pentru adoptarea monedei unice – nu este respectat. România a înregistrat în prezent o rată a inflației de 8,6%, de aproape patru ori peste limita de 2,2% recomandată. Potrivit analizei lui Năsui, creșterile de TVA și accize implementate recent au accentuat presiunea asupra prețurilor. În plus, atât Guvernul, cât și Banca Națională a României nu urmăresc o ajustare suficient de strictă: ținta guvernamentală pentru 2026 este 4%, iar cea a BNR este 2,5%, ambele peste limita necesară.
Deficitul bugetar, al doilea criteriu, rămâne de asemenea problematic. Pentru aderarea la Euro, deficitul anual nu trebuie să depășească 3% din PIB. România nu a mai atins această limită de aproape un deceniu, iar ținta bugetară propusă pentru 2026 este aproape dublă față de nivelul permis.
Stabilitatea cursului valutar reprezintă al treilea criteriu. Teoretic, România ar trebui să mențină o variație redusă a cursului leu/euro, dar intrarea în mecanismul ERM II, necesar pentru testarea stabilității pe minimum doi ani, nu a fost încă realizată.
Dobânzile pe termen lung reprezintă al patrulea criteriu. Statele membre trebuie să se împrumute la dobânzi sub 5,3%. România înregistrează însă o dobândă de 6,9%, conform Eurostat, fiind printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană.
Singurul criteriu pe care România îl respectă în prezent este nivelul datoriei publice, aflat la 58,9% din PIB, sub pragul de 60% impus de regulile europene. Năsui avertizează însă că, în urma următorului buget, acest nivel va fi depășit, iar menținerea datoriei sub 60% ar necesita creșteri economice spectaculoase sau bugete excedentare – scenarii improbabile în contextul actual.