Imaginea nefardată a Litoralului: deșertul cucerește Delta, marea înghite falezele, iar betoanele sufocă restul DOCUMENT

România își redesenează supraviețuirea la malul mării prin Strategia Națională 2025, un document-manifest care dezvăluie o realitate brutală: un țărm prins între ciocanul schimbărilor climatice și nicovala expansiunii urbane necontrolate. De la Delta Dunării, amenințată de o deșertificare „extrem de mare” și invadată de specii străine care au îngenuncheat deja industria piscicolă, până la falezele din sud care stau să se prăbușească sub greutatea cartierelor rezidențiale ridicate fără canalizare, zona costieră este o linie a frontului ecologic.

În timp ce nivelul Mării Negre crește accelerat, înghițind habitate marine unice sub proiectele de înnisipare, porturile se sufocă sub noile presiuni geopolitice, iar localitățile turistice devin „insule” vulnerabile în fața inundațiilor pluviale. Este un semnal de alarmă de ultim ceas. Fără o gospodărire integrată, paradisul de la malul mării riscă să devină, până la finalul secolului, o amintire aridă, măcinată de eroziune și poluare accidentală.

Conform Strategiei naţionale privind gospodărirea integrată a zonei costiere (HG 689/2025), principalele presiuni care pun în pericol echilibrul ecologic și economic al litoralului sunt structurate în jurul a cinci piloni critici: riscurile naturale și climatice (forțele de neoprit); presiunea antropică și poluarea (amprenta umană); exploatarea resurselor și biodiversitatea; dezvoltarea urbană și turismul (conflictul de spațiu); modificările hidrologice (efectul secundar al protecției).

Inundații

Conform variantei actualizate a Planului de Management al Riscului la Inundaţii – A.B.A. Dobrogea-Litoral, ciclul II de implementare a Directivei nr. 2007/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2007, zonele cu risc semnificativ de inundaţii din zona costieră, cu sursă fluvială, sunt: sector litoral localitatea Mamaia-lacul Razim, sector litoral localitatea Costineşti-localitatea Mangalia, râul Casimcea şi râul Valea Albeşti. Aceste inundaţii se formează datorită depăşirii capacităţii de transport a albiei, iar în cazul sectorului litoral localitatea Mamaia – lacul Razim şi depăşirii infrastructurii de apărare. De asemenea, în acelaşi plan sunt incluse şi zonele de risc semnificativ la inundaţii, cu sursă pluvială, în localităţile Corbu, Constanţa, Eforie şi Costineşti.

13:03, 06.02.2026 • ACTUALITATE

Cod roşu de inundaţii la Buzău. Gospodării izolate și intervenții pe mai multe drumuri

13:43, 06.01.2026 • METEO

Cod galben de inundații până joi. Se anunţă viituri rapide pe râuri din șase județe

Pe de altă parte, există şi riscul inundaţiilor costiere în condiţiile unor furtuni şi vânturi puternice dinspre mare, mai ales în arealele joase din cadrul ţărmului Deltei Dunării. Realizarea lucrărilor de protecţie costieră din ultimii ani pe ţărmul sudic reduce semnificativ riscul unor astfel de inundaţii în arealele respective.

Principala problemă în ceea ce priveşte protecţia populaţiei şi infrastructurii din localităţi o constituie inexistenţa (în unele localităţi rurale) sau subdimensionarea reţelei de colectare a apelor, a sistemelor de canale de desecare, precum şi a staţiilor de pompare. De asemenea, o altă problemă ar putea deriva din nerealizarea periodică a lucrărilor de mentenanţă a infrastructurilor existente de protecţie împotriva inundaţiilor, a lucrărilor de întreţinere a albiilor cursurilor de apă şi eliminarea blocajelor, obstacolelor pe cursurile de apă.

Seceta

În „Studiul pentru elaborarea Strategiei Naţionale privind Prevenirea şi Combaterea Deşertificării şi Degradării Terenurilor 2019-2030”, elaborat la cererea MMAP, au fost identificate zonele susceptibile la procesele de degradare a terenurilor şi deşertificare. Conform acestui studiu, în zona costieră, UAT-urile din Delta Dunării aparţin zonei cu o susceptibilitate extrem de mare la deşertificare, cu un climat arid de stepă, în timp ce sudul zonei costiere este încadrat la categoria zone cu susceptibilitate mare, cu un climat temperat cu veri fierbinţi. Proiecţiile climatice pentru perioadele 2021-2050 şi 2071-2100 estimează o menţinere a condiţiilor actuale de aridizare în sud-estul României.

Principalele ameninţări legate de gestionarea inadecvată a secetei şi tendinţei de deşertificare a zonei de studiu sunt legate atât de reducerea resurselor de sol, cât şi modificarea însuşirilor fizice, chimice, mineralogice şi biologice ale acestuia. O altă ameninţare legată de secetă, şi în special de deşertificare, se referă la apele de suprafaţă şi cele subterane al căror nivel poate fi serios afectat. Din cauza secetei hidrologice, acviferele de mică adâncime în Dobrogea de Nord pot suferi scăderi temporare sau permanente ale suprafeţelor piezometrice sub minimele istorice, ca urmare a variaţiilor sezoniere, semnificative pentru acviferele freatice.

Fenomene meteorologice extreme

În contextul încălzirii globale, schimbările prognozate ale regimului climatic la nivel naţional sunt determinate de condiţiile regionale. Datele furnizate de ANM arată că schimbările referitoare la regimul termic atmosferic, precum şi la precipitaţiile medii şi regimul eolian, apar împreună cu modificări ale statisticilor fenomenelor meteorologice extreme. Frecvenţa şi intensitatea acestor fenomene meteorologice extreme (furtuni, vânturi, etc.) au crescut semnificativ la nivel naţional.

Creşterea nivelului mării

Una dintre consecinţele majore ale încălzirii globale este creşterea nivelului mării. Variaţiile de nivel ale mării în cadrul litoralului românesc sunt determinate în cea mai mare măsură de condiţiile eustatice din bazinul Mării Negre, sub influenţa expansiunii termale şi a creşterii nivelului Oceanului Planetar. Acestora li se adaugă factorii meteorologici şi hidrologici regionali şi locali, precum şi mişcările izostatice regionale. Variaţia nivelului mării la Constanţa pe termen lung este de 1,9 mm/an, înregistrând o tendinţă de creştere accelerată în ultimele 3 decenii, similară cu tendinţa globală (INCDM, 2022).

Riscurile determinate de creşterea nivelului mării sunt asociate cu procesul de eroziune costieră, inundaţii şi pierderea unor zone umede, care afectează flora şi fauna, provocând pierderea habitatului pentru peşti, păsări, plante şi multe alte specii. Mai mult decât atât, creşterea accelerată a nivelului mării poate avea consecinţe nefaste asupra infrastructurii din zona de coastă şi poate constitui o ameninţare reală pentru comunităţile costiere, mai ales pentru cele situate în Delta Dunării.

Eroziunea costieră

În ciuda recentelor lucrări de protecţie contra eroziunii, eroziunea costieră încă reprezintă o problemă importantă de-a lungul litoralului românesc al Mării Negre. Unitatea nordică a zonei costiere, care se suprapune ţărmului Deltei Dunării, este caracterizată prin predominanţa proceselor erozive. Zonele cu risc major la eroziune sunt Canalul Sondei-Câşla Vădanei, la sud de Câşla Vădanei, Insula Sacalin, Zătoane-Perişor Nord şi Portiţa-Periboina (procesele erozive afectând cordonul litoral care mărgineşte Complexul Lagunar Razim-Sinoie).

Sectorul sudic al ţărmului românesc al Mării Negre este, în prezent, marcat de lucrările de combatere a eroziunii costiere care constau în construcţia diferitelor diguri de protecţie şi în alimentarea cu sediment a plajelor. În acest sector, riscul major de eroziune este întâlnit în perimetrul Costineşti-2 Mai-Vama Veche, unde eroziunea costieră poate declanşa procese de prăbuşire a falezei. Toate aceste sectoare cu risc de eroziune nu au fost încă supuse lucrărilor de protecţie şi reabilitare.

Alunecări de teren şi prăbuşire de faleze

Conform Legii nr. 575/14.11.2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – Secţiunea a V-a – „Zone de risc natural”, potenţialul de producere a alunecărilor de teren în UAT-urile din zona costieră este scăzut. Prăbuşirile de faleze se manifestă în sectorul sudic al zonei costiere, caracterizat de faleze înalte. Zonele cu potenţial de manifestare a fenomenului de prăbuşiri de faleze, stabilite pe baza istoricului evenimentelor şi a observaţiilor din teren sunt sectorul Eforie-Tuzla şi sectorul Costineşti Sud-2 Mai-Vama Veche. Prin lucrările de protecţie împotriva eroziunii costiere, în special lărgirea plajelor, zonele cu risc de produce a prăbuşirii falezelor s-au redus la sectoarele în care aceste lucrări nu au fost încă realizate. De asemenea, mai ales ca urmare a unor căderi de precipitaţii abundente, zona cuprinsă între Poarta 1 şi Poarta 6 Port Constanţa este supusă riscului producerii unor alunecări-prăbuşiri de teren cu implicaţii majore, în mod special asupra construcţiilor dispuse în imediata apropiere a incintei portului Constanţa (Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „DOBROGEA”, 2018).

Introducerea de contaminanţi în atmosferă, ape şi soluri

Poluarea atmosferică este generată atât din surse fixe (staţionare), reprezentate de procese industriale, procese de combustie, etc. cât şi din surse mobile, reprezentate prin mijloacele de transport rutiere, feroviare şi navale. Cele mai semnificative sunt sursele mobile prin arderea diferitelor tipuri de combustibili generează emisii directe de gaze cu efect de seră, precum şi mai mulţi alţi poluanţi cum ar fi CO, COVNM, $SO_2$, $NO_x$, particule în suspensie, etc.

În partea nordică a zonei costiere, transportul rutier nu este atât de intens, sursa majoră de poluare atmosferică fiind activitatea de transport naval. În partea sudică, aferentă judeţului Constanţa, sectorul transporturi este mult mai dezvoltat, atât în ceea ce priveşte transportul rutier, feroviar, cât şi naval. La nivelul municipiului Constanţa, contribuţia sectorului transportului la totalul emisiilor de $NO_x$, CO şi COVNM este de peste 75%, 85% şi, respectiv 65%, în condiţiile în care emisiile din traficul rutier pentru municipiul Constanţa reprezintă circa 52% din emisiile din trafic de la nivelul judeţului (conform Agenţiei Naţionale de Protecţie a Mediului – Inventar local de emisii 2018).

Dintre sursele staţionare, cele mai relevante sunt activităţile portuare generatoare de emisii de poluanţi atmosferici (generarea energiei electrice şi termice şi a apei calde menajere în centralele termice; traficul rutier, feroviar şi maritim în incintele portuare; activitatea operatorilor portuari ce desfăşoară activităţi cu impact asupra aerului şi depozitarea şi eliminarea deşeurilor), industriile petrochimică şi extractivă şi producerea de energie termică (folosind combustibili fosili).

Poluarea apei

Valorile contaminanţilor anorganici (metale grele), organici (hidrocarburi, detergenţi, fenoli) şi fertilizanţi înregistraţi în apele marine costiere şi lacurile litorale, în ultimii ani, indicǎ o îmbunătăţire uşoară, dar şi deficienţe ale sistemelor de control a surselor de poluare difuze – surse atmosferice, agricultură, şi lipsa colectarii apelor uzate sau ineficienţa tehnologiilor de epurare a apelor uzate.

Ape de suprafaţă

Sursele de introducere a contaminanţilor în mediul acvatic din Delta Dunării, pe lângă aportul semnificativ al Dunării, sunt activităţile agricole gestionate defectuos, apele uzate urbane necolectate, deloc sau insuficient epurate, practicile neadecvate şi, uneori ilegale, de colectare şi depozitare a deşeurilor. În partea de sud a zonei costiere, calitatea apei lacurile litorale este afectată de activităţile agricole din proximitatea lor (lacurile Techirghiol, Taşaul, Corbu, Siutghiol, Mangalia, etc.), activităţile industriale din vecinătate (în cazul lacurilor Taşaul şi Corbu), dezvoltare urbană şi turism (lacurile Siutghiol, Mangalia, Tăbăcărie, etc.). De asemenea, lipsa sistemelor de colectare a apelor uzate şi meteorice de la gospodării sau comunităţi mici din jurul lacurilor, precum şi depozitarea ilegală a deşeurilor în proximitatea lor, constituie, de asemenea probleme a căror rezolvare necesită o creştere a gradului de conştientizare a populaţiei, precum şi o implicare mai mare a autorităţilor locale.

Ape marine

Având în vedere că principalul poluator al apelor costiere este fluviul Dunărea, principala problemă este gestionarea poluării la nivelul bazinului hidrografic al acestuia. De asemenea, o altă problemă este legată de insuficienta cunoaştere a nivelului poluării din surse difuze, în special depuneri atmosferice, dar şi de pe terenuri agricole. Apare astfel necesitatea, pe de-o parte a consolidării capacităţii de monitorizare a depunerilor atmosferice, şi în special de modelare a mecanismului de transport al poluanţilor, precum şi prognozare a impactului asupra calităţii apelor costiere şi marine.

Referitor la sursele punctiforme, în ciuda măsurilor luate de România pentru îmbunătăţirea colectării şi tratării apelor uzate şi meteorice, încă mai sunt probleme, în special deficienţe în funcţionarea staţiilor de epurare (exemplu – Eforie, Constanţa Sud, Mangalia), efectele fiind vizibile în special prin nivelurile mai ridicate ale contaminanţilor din sedimentele localizate în aceste zone.

În fine, o altă ameninţare pentru calitatea apelor costiere, dar nu numai, apărută cu ocazia conflictului declanşat de invazia Rusiei în Ucraina, o reprezintă intensificarea traficului naval în porturile româneşti, precum şi creşterea activităţilor portuare, generatoare de emisii în mare. Momentan, nu sunt disponibile date care să arate dimensiunea acestei probleme, dar apare necesară adaptarea infrastructurii portuare la noile realităţi.

Ape subterane

Având în vedere că cea mai mare parte a suprafeţelor corpurilor de apă subterană este acoperită de terenuri agricole, principala problemă referitoare la calitatea acestor ape este legată de utilizarea necorespunzătoare a îngrăşămintelor şi pesticidelor (folosirea în exces, depozitarea defectuoasă, neconformă), precum şi lipsa unor sistemecorespunzătoare de colectare şi stocare a dejecţiilor în cazul unor ferme zootehnice constituie ameninţări semnificative pentru calitatea apelor subterane. La acestea se adaugă şi altele: depozite neconforme şi/sau ilegale de deşeuri, inclusiv industriale, aglomerări umane fără sisteme de colectare şi staţii de epurare a apelor uzate, ale căror efect pot fi amplificate de factori naturali, precum inundaţiile, viiturile. O altă problemă este riscul de poluare a pânzei freatice cu hidrocarburi din conductele îngropate, uzate fizic sau distruse intenţionate.

Poluarea accidentală

Riscul producerii unor poluări majore, accidentale, cu produse petroliere, ce conduc la afectarea masivǎ a diversitǎţii şi calitǎţii factorilor de mediu (aer, apǎ, sol) în zona costierǎ este ridicat, determinat de activitǎţile de rafinare şi prelucrare a produselor petroliere, de transportul petrolului şi produselor petroliere, cât şi de riscul producerii unui accident naval major, precum coliziune şi/sau scufundare. Planurile de contingenţǎ de intervenţie în caz de poluare accidentală cu hidrocarburi în vigoare pentru mediul marin şi fluviul Dunǎrea (H.G. nr. 893/2006 pentru modificarea H.G. nr. 1.593/2002 privind aprobarea Planului naţional de pregătire, răspuns şi cooperare în caz de poluare marină cu hidrocarburi), pot fi inoperabile, în anumite condiţii, din cauza lipsei unui sistem de avertizare în timp real şi a dotărilor tehnice, uneori insuficiente.

Poluarea solurilor este accentuată de multitudinea de activităţi desfăşurate în acest areal, de la agricultură, care se desfăşoară pe o suprafaţă considerabilă în majoritatea UAT-urilor, trecând prin dezvoltare urbană, turism şi până la activităţi industriale.

Terenurile agricole pot fi contaminate de poluanţi caracteristici acestei activităţi, respectiv pesticide, îngrăşăminte minerale şi naturale, reziduuri de materiale plastice de la activităţi agricole şi deşeuri de la comunităţile din zona rurală.

Alţi potenţiali contaminanţi pentru sol provin din zonele urbane, sursele putând fi de natură domestică, din activităţi agricole/horticole urbane sau periurbane, utilizarea de pesticide în zona urbană (ex. pentru gestionarea spaţiilor verzi), scurgeri accidentale de substanţe toxice, deşeuri municipale, deşeuri medicale, deşeuri de la echipamente electronice, etc.

Introducerea de nutrienţi în apă şi soluri

Introducerea de nutrienţi şi materie organică în mediul acvatic (atât dulcicol, cât şi marin) conduce la fenomenul de eutrofizare, cu consecinţe negative, uneori dramatice, asupra ecosistemelor acvatice, respectiv înfloriri algale, uneori toxice şi dezoxigenare, în unele cazuri până la anoxie (fenomen întâlnit din ce în ce mai des în lacurile, canalele şi gârlele din Delta Dunării).

Sursele de introducere a compuşilor cu N şi P în mediul acvatic sunt, în general aceleaşi, ca şi în cazul compuşilor sintetici şi nesintetici.

Pentru solurile din zona costieră introducerea de materie organică şi substanţe cu P şi N, ca şi presiune antropică, se realizează tot prin intermediul agriculturii, aportul cel mai important avându-l în acest caz substanţele fertilizante utilizate pentru susţinerea şi creşterea producţiei agricole.

Introducerea de deşeuri

În ciuda existenţei a numeroase reglementări legislative (O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 17/2023, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 181/2020 privind gestionarea deşeurilor nepericuloase compostabile, O.G. nr. 2/2021 privind depozitarea deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare etc.), strategii şi planuri de management a deşeurilor la nivel naţional (Planul Naţional privind gestionarea deşeurilor) şi local (Plan Judeţean de Gestionare a Deşeurilor Judeţul Constanţa 2020-2025, Plan Judeţean de gestionare a Deşeurilor Judeţul Tulcea), problema introducerii deşeurilor în mediu încă persistă în zona costieră. Deşi gradul de conectare al populaţiei la serviciile de salubrizare în zona costieră este ridicat, există 3 UAT-uri (Istria, Mihai Viteazu şi Săcele) neconectate încă la serviciile de colectare şi transport a deşeurilor municipale (conform PJDG Constanţa 2020- 2025). În ciuda unui procent relativ ridicat de colectare şi transfer a deşeurilor municipale la nivelul zonei costiere, există încă problema depozitării ilegale a deşeurilor, fapt „încurajat” şi de lipsa unui control strict şi de aplicare a sancţiunilor din partea autorităţilor competente.

De asemenea, problema deşeurile marine, atât a celor plutitoare, cât şi a celor scufundate, este insuficient abordată în cadrul implementării Directivei nr. 2008/56/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 iunie 2008, fiind necesare creşterea capabilităţilor de monitorizare a acestora, precum şi acţiuni vizând colectarea şi tratarea/reciclarea lor.

O altă problemă legată de managementul deşeurilor se referă la procentul ridicat de deşeuri eliminate prin depozitare, relevând astfel necesitatea extinderii infrastructurii de tratare a deşeurilor.

Introducerea de zgomot

Deşi managementul zgomotului ambiant este reglementat prin Legea nr. 121/2019 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant, cu modificările şi completările ulterioare, puţine activităţi economice sau urbanistice aplică prevederile acesteia care, printre altele, stipulează obligaţiile de planificare acustică. Deşi această lege impune obligativitatea realizării hărţilor de zgomot pentru toate aglomerările, drumurile principale, căile ferate principale, până la 30.06.2022, nu toate UAT-urile din zona costieră au realizat aceste cartare acustică. De asemenea, această lege prevede obligativitatea ca până în iulie 2023 să fie elaborate planurile de acţiune destinate gestionării zgomotului şi a efectelor acestuia, incluzând măsuri de reducere a zgomotului, dacă este necesar. La nivelul zonei costiere, UAT Constanţa are un Plan de acţiune pe zgomot pentru aglomerarea Constanţa, elaborat în 2021, care cuprinde evaluarea nivelurilor de presiune acustică rezultate în urma realizării hărţii strategice de zgomot pentru municipiul Constanţa şi măsurile propuse pentru gestionarea poluării fonice.

Totuşi această lege nu abordează / reglementează problema zgomotului introdus prin activităţi desfăşurate pe mare, cu excepţia transportului naval în interiorul acvatoriilor portuare, ceea ce poate reprezenta o problemă pentru ecosistemul marin, dat fiind efectul negativ pe care zgomotul subacvatic îl are, în special, asupra mamiferelor marine, dar nu numai.

Introducerea de specii invazive

În zona costieră sunt prezente o serie de specii străine invazive, reprezentând un real factor de risc pentru asociaţiile de specii native. Dintre aceste specii, 54 sunt marine, între ele regăsindu-se unele care au dus la reconfigurarea profundă a asociaţiilor de specii planctonice – Oithona davisae, Acartia tonsa, Mnemiopsis leidyi, Beroe ovata – şi bentale – Mya arenaria, Anadara kagoshimensis, Rapana venosa. De menţionat că Marea Neagră s-a confruntat cu colapsul total al stocurilor de peşti native datorită pătrunderii specie invazive Mnemiopsis leidyi, devenind un studiu de caz în ceea ce priveşte falimentarea industriei piscicole din statele riverane bazate pe speciile de peşti din marea Neagră. În habitatele terestre un inventar al speciilor invazive include peste 150 de taxoni, cea mai mare parte nevertebrate dar şi specii de peşti, atât marini cât şi de apă dulce (crapii chinezeşti fitofagi – Aristichthys nobilis, Hypophthalichthys molitrix, Ctenopharyngodon idella, speciile de somn pitic – Ameirus melas, Ameirus nebulosus) sau mamifere – (bizamul Ondathra zibethica, câinele enot Nyctereutes procyonoides). Unele din aceste specii, cum sunt speciile de crapi fitofagi, au produs de asemenea reconfigurări majore ale habitatelor dulcicole în Delta Dunării, având un impact puternic asupra comunităţilor de specii native.

Degradarea/pierderea habitatelor terestre şi acvatice

Pentru zona costieră, degradarea şi pierderea suprafeţelor cu habitate naturale se referă mai puţin la zona terestră şi mai mult la zona marină. Dacă în mediul terestru situaţia este cât de cât sub control, existenţa reţelei de arii protejate Natura 2000 asigurând păstrarea stării de conservare a habitatelor terestre, în cazul mediului marin situaţia este diferită.

În cazul habitatelor terestre, singura zonă protejată în care se poate vorbi despre degradarea habitatelor naturale este cea din sudul RBDD, de la Corbu-Vadu, unde un turism scăpat de sub control şi care nu respectă normele şi regulamentele pentru o Rezervaţie a Biosferei produce an de an o degradare a habitatelor costiere din zona litorală, toate foarte sensibile la impactul antropic. Alte zone unde dezvoltarea proiectelor imobiliare s-a realizat fără respectarea normelor de protecţie a habitatelor sunt zona cordonului litoral dintre Eforie Nord şi Eforie Sud şi zona situată la nord de staţiunea Mamaia, unde practic nu mai există decât petice din habitatele naturale, însă aceste zone nu sunt incluse în arii protejate Natura 2000.

Habitatele marine suferă în prezent consecinţele proiectului de înnisipare a plajelor de la litoralul românesc. Lărgirea plajelor din sudul litoralului şi din zona Constanţa cu circa 100 de m, afectează toate ariile incluse în reţeaua Natura 2000, arii protejate care au limita la zona de spargere a valurilor. Activităţile de pescuit cu unelte active exercită, de asemenea, o presiune semnificativă asupra stării habitatelor bentale. Utilizarea beam-traulelor afectează semnificativ habitatele şi comunităţile bentale prin perturbarea fizică a fundului mării în perimetrul delimitat de izobatele de 5-7 m şi 30 m adâncime, de la Constanţa până la Peninsula Sacalin din zona ARBDD, suprafaţa totală afectată fiind de aproximativ 1326 $km^2$ (INCDM, 2022).

Pescuitul ilegal şi excesiv

Pescuitul ilegal, nedeclarat şi nereglementat epuizează stocurile de peşte (mărimea relativă a populaţiilor de peşti ierbivori şi prădători), reprezentând una dintre cele mai mari ameninţări pentru ecosistemele marine, cu risc de colaps biologic şi ecologic de durată incertă. Astfel se explică: a) dispariţia din capturi a peştilor pelagici (pălămida, scrumbia albastră, etc.) în favoarea speciilor de talie mică (hamsia şi şprotul); b) impactul indirect asupra populaţiilor de delfini, prin diminuarea surselor de hrană preferată de aceştia, c) necesitatea adaptării peştilor la noi surse de hrană şi a sistemelor de pescuit; d) reducerea biodiversităţii speciilor din Delta Dunării.

În România, Programul pentru Acvacultură şi Pescuit 2021-2027 prevede abordări specifice pentru contracararea pescuitului excesiv şi ilegal. În prezent, stabilirea şi aplicarea măsurilor tehnice de reglementare a pescuitului (zone, perioade, mărimi ale speciilor, tipuri de unelte, dimensiunea ochiului de plasă, etc.), precum şi controlul efortului de pescuit şi capturii total admisibile (TAC-ului) a redus semnificativ această presiune.

Dezvoltarea urbană excesivă şi necontrolată

În timp ce în partea nordică a zonei costiere, aferentă Deltei Dunării, se înregistrează un proces de restrângere a funcţiunii teritoriale de locuire care urmează procesul de depopulare a comunităţilor, în partea sudică a zonei costiere se înregistrează un model de „Expansiune urbană necontrolată” descris în Strategia naţională de dezvoltare integrată pentru oraşe reziliente, verzi, incluzive şi competitive 2022- 2035.

Expansiunea urbană necontrolată (excesivă) constituie una dintre cele mai importante presiuni asupra zonei costiere, în special în sectorul său sudic, şi este caracterizată prin creşterea populaţiei stabile şi a celei sezoniere ca urmare a extinderii necontrolate a zonelor construite pentru rezidenţă şi turism pe seama terenurilor agricole, extinderi de tip „ribbon”, metropolizare şi densificare, în multe cazuri fără asigurarea prealabilă, sau măcar concomitentă cu investiţiile în locuinţe şi unităţi de primire turistică, a infrastructurilor şi serviciilor publice tehnico-edilitare. Problema rezidă din lipsa capacităţii autorităţilor publice locale de a restricţiona extinderea teritoriilor intravilane pentru noi dezvoltări, din cauza sistemului de reglementări foarte permisiv, coroborat cu imposibilitatea bugetelor locale de a asigura finanţare sau accesul la finanţare pentru infrastructurile tehnico-edilitare în acelaşi ritm cu investiţiile imobiliare.

De asemenea, în multe cazuri expansiunea urbană are loc şi fără a se asigura infrastructuri şi servicii sociale (educaţie, sănătate, agrement, inclusiv spaţii verzi). Investiţiile total insuficiente pentru infrastructuri sociale cheie în zona dezvoltărilor imobiliare, coroborat cu lipsa de interes a dezvoltatorilor de a suporta astfel de cheltuieli, a comportamentului speculativ-imobiliar al acestora, constituie de asemenea o problemă atât din punct de vedere al bunăstării populaţiei, cât şi de mediu.

O altă consecinţă a dezvoltării urbane necontrolate este şi consumul de teren, în special cel agricol, prin extinderile de tip „câmpuri verzi – green fields”.

Modificarea condiţiilor hidrologice

Dacă în partea de nord a zonei costiere modificările hidrologice nu induc efecte negative, ci dimpotrivă contribuie la restaurarea / reconstrucţia ecologică a zonelor umede deteriorate, în partea sudică lucrările de protecţie contra eroziunii costiere, pe lângă beneficii majore (reducerea eroziunii, creşterea turismului) conduc la modificări ale regimului curenţilor marini din zona de ţărm (ex. curenţi de tip rip) afectând, în sens negativ, habitatele bentale, biodiversitatea, dar şi activitatea de turism (implicaţii asupra siguranţei plajelor).