Guvernul menține tichetele de masă pentru angajații CE Oltenia
Bogdan Ivan a anunțat că a propus, în ședința de Guvern, un Memorandum pentru menținerea tichetelor de masă acordate tuturor angajaților Complexului Energetic Oltenia. Documentul urmează să fie supus aprobării marți, iar după adoptare sumele vor fi virate pe cardurile de tichete.
Se dau tichete de masă în continuare
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat că, în şedinţa de Guvern de joi, a propus Memorandumul pentru menţinerea tichetelor de masă destinate tuturor angajaţilor Complexului Energetic Oltenia. Documentul va fi supus aprobării marţi, iar după adoptare sumele vor fi încărcate pe cardurile de tichete.
„Astăzi am propus, în şedinţa de Guvern, Memorandumul privind menţinerea tichetelor de masă pentru toţi angajaţii Complexului Energetic Oltenia. Am iniţiat acest demers, l-am promovat, l-am transmis la avizare şi am susţinut oportunitatea includerii lui pe agenda Guvernului”, spune Bogdan Ivan pe Facebook.
Din punctul său de vedere, este un pas necesar şi firesc, în condițiile în care, în cele mai geroase zile din această iarnă, ministerul s-a bazat pe producţia de la CE Oltenia pentru a susţine Sistemul Energetic Naţional.
Documentul va fi supus aprobării marți
Acesta arată că Memorandumul a fost prezentat în şedinţă, în primă lectură şi va fi supus aprobării în şedinţa de marţi.
Ministrul Ivan spune că pentru el este esenţial ca oamenii să ştie exact ce se întâmplă.
„Vorbim despre oameni care lucrează în cariere şi termocentrale, în condiţii grele, oameni care merită respect, predictibilitate şi stabilitate”, subliniază Ivan.
Potrivit lui Bogdan Ivan, Memorandumul vizează acordarea tichetelor de masă pentru întregul personal al Complexului Energetic Oltenia pe durata anului 2026, inclusiv pentru luna ianuarie. Ministrul a precizat că, imediat după aprobarea documentului, marţi, sumele vor fi încărcate pe cardurile de tichete.