Miruță explică numirea pensionarului special la fabrica de armament: „A fost de două ori premiat de MAI ca fiind Polițistul Anului”
Numirea lui Viorel Salvador Caragea în funcția de administrator special la Uzina Mecanică (UM) Sadu, una dintre unitățile strategice ale industriei de apărare din România, continuă să genereze reacții la cel mai înalt nivel. După ce ministrul Economiei, Irineu Darău, și-a asumat decizia, a venit rândul ministrului Apărării, Radu Miruță, să ofere explicații despre cooptarea fostului comandant al IPJ Gorj în echipa de management a fabricii de armament.
Useristul Miruţă şi-a arătat aprecierea faţă de Caragea
Radu Miruță susține că numirea lui Caragea are la bază nevoia de securitate și integritate într-o unitate unde, în trecut, au existat probleme majore legate de sustragerea de componente militare. Ministrul Apărării pune accent pe istoricul profesional al lui Caragea, care a coordonat în trecut anchete de amploare chiar la UM Sadu.
„Eu nu știu toate caracteristicile acestui om, dar din punctul meu de vedere, un om care a arestat 17 oameni care furau dintr-o fabrică unde tu acum te duci nu să decizi, că nu poate să decidă el, decide conducerea fabricii, dar te uiți cu ochiul vigilent al ministrului pe ce decizii iau oamenii de acolo… strict judecând din punctul ăsta de vedere, cred că este de ajutor celor care sunt cu ochii spre a fura în continuare din fabrica aceea”, a explicat Radu Miruță.
Palmaresul de la Interne, argument pentru competență
Deși trecutul lui Viorel Caragea este marcat de controverse politice și plecări fulgerătoare din partide precum USR sau AUR, ministrul Apărării invocă recunoașterea profesională de care acesta s-a bucurat în cadrul Ministerului de Interne. Miruță subliniază că titlurile obținute de Caragea în cariera de polițist nu sunt ușor de ignorat.
„Omul respectiv a fost de două ori premiat în interiorul Ministerului de Interne ca fiind Polițistul Anului. Mă gândesc că la Ministerul de Interne, unde e concurență între toți polițiștii, nu se dau premiile astea decât dacă se găsesc niște caracteristici în spate”, a afirmat Radu Miruță.
Această viziune este susținută și de ministrul Economiei, cel care a semnat efectiv numirea. Irineu Darău a precizat că evaluarea a ținut cont de pregătirea multidisciplinară a noului administrator, care este deopotrivă inginer și doctor în drept.
„Se remarcă și ampla acțiune de arestare a unor hoți de piese de armă chiar de Sadu. Nu am cunoștință de vreo vulnerabilitate a d-lui Caragea și nu discriminez oamenii în funcție de apartenența politică”, a transmis Irineu Darău.
Legăturile personale și misiunea tehnică la UM Sadu
În ciuda faptului că Radu Miruță și Viorel Caragea se cunosc de mult timp, ministrul Apărării a lăsat decizia finală în subordinea colegului său de la Economie, asigurându-se totodată că sunt respectate normele legale. Caragea, la rândul său, insistă pe profilul său tehnic pentru a justifica preluarea postului remunerat cu 3.000 de lei pe lună.
„Pe lângă faptul că am fost polițist, sunt inginer de construcții de mașini foarte aplicat”, a declarat Viorel Caragea.
Acesta vede noua funcție ca pe o datorie față de comunitatea locală, subliniind importanța istorică a uzinei pentru județul Gorj.
„Îmi consider numirea una pe criterii profesionale. Uzina Mecanică Sadu este ultima unitate de elită a județului Gorj. Mama și bunica au lucrat în fabrică”, a declarat Viorel Caragea.