Cadrilaterul, istoria unui teritoriu uitat pe nedrept și pierdut pe vecie

Ziaristul, scriitorul și istoricul Florian Bichir a lansat ieri, în premieră, într-o fostă capitală domnească, o carte-document despre un teritoriu cândva românesc, pierdut pe vecie și uitat pe nedrept de autoritățile române.

În comuna prahoveană Gherghița, fostă capitală domnească în mai multe perioade a Țărilor Române, s-a lansat, ieri, o carte-document despre o pagină importantă din istoria României, dar mai puțin cunoscută.

Ziaristul Florian Bichir, a lansat, ieri, în postura de istoric, volumul documentar „Cadrilaterul (1913-1940) Dobrogea de Sud, istoria unui teritoriu pierdut” (vezi FOTO).

„Cei 27 de ani de administrație românească au contribuit la o dezvoltare simțitoare a Cadrilaterului, de care, după 1940, au profitat autoritățile bulgare”

Vezi Galeria foto 5 Imagini

Pornind de la afirmația genială a lui Nicolae Iorga: „Un popor care nu-şi cunoaşte istoria e ca un copil care nu-şi cunoaşte părinţii“, Florian Bichir a încercat „și evident că nu a reușit în totalitate-să umple un gol al uitării!”.

Este vorba despre Cadrilaterul (Dobrogea de Sud), un teritoriu „pe nedrept uitat, pierdut în istoria noastră, deși a făcut parte din teritoriul național între 1913 și 1940”.

„Lucrarea de față încearcă și evident că nu a reușit în totalitate-să umple un gol al uitării! Să roage opinia publică să-și mai îndrepte ochii spre istoria Cadrilaterului, spre drama machedonilor, a teribilei retrageri a populației, a coloniștilor…Asta, dincolo de plăcutele plimbări estivale la Balcic și «la bulgari, unde e mai frumos și mai ieftin»!.

Obiectivul urmărit este cel al realizării unui tablou cât mai complex asupra problemei sudului Dobrogei, cu insistență asupra modului în care instituțiile românești și populația de pe cele două maluri ale Dunării au acceptat și și-au asumat noua situație administrativă stabilită în 1913, la Berlin. Conjunctura politică, economică și militară, schimbarea sferelor de influență în sud-estul Europei, toate acestea au determinat Marile Puteri să acorde României, în compensație, cele două județe Durostor și Caliacra.

Odată cu dobândirea Cadrilaterului, România devine un actor important în ceea ce privește comerțul pe Dunăre și pe Marea Neagră, stopând astfel pretențiile rusești la gurile Dunării. Cei douăzeci și șapte de ani de administrație românească (nr. 28 iulie/10 august 1913-7 septembrie 1940) au contribuit totuși la o dezvoltare simțitoare a regiunii, de care, după 1940, au profitat autoritățile bulgare, creând o zonă-tampon în regiune, extrem de utilă în fața expansiunii tot mai evidente a Rusiei”, subliniază Florian Bichir.

„Cadrilaterul e pierdut pe vecie și pentru că l-am tratat ca o Cenușăreasă”

Concluzia cărții-document a lui Florian Bichir este una dureroasă și care rămâne o rană deschisă, uitată printre paginile îngăbenite de vreme ale istoriei României.

„Cadrilaterul (Dobrogea de Sud) a fost pe nedrept uitat, pierdut în istoria noastră, deși a făcut parte din teritoriul național între 1913 și 1940. Deci 27 de ani, cu toate turbulențele de după Pacea de la Buftea și Primul Război Mondial. Cu toate acestea, l-am tratat ca pe o Cenușăreasă, ca pe un obiect furat, pe care, așa cum l-am însușit, tot așa, cu delicatețe, l-am returnat, doar, doar nu se vor prinde ceilalți. Ne-am comportat ca un adevărat domn Goe la Istorie! Cadrileterul e pierdut pe vecie, pentru că, la 7 septembrie 1940, la Craiova, România semna cel mai odios act vreodată. Populația românească era retrasă în totalitate din Cadrilater. Actul final din 7 septembrie 1940, semnat la Craiova, pune definitiv capăt proiectului românesc în Dobrogea de Sud. În urmă lăsăm însă un teritoriu mult mai dezvoltat decât cel pe care îl găsiserăm în 1913, o infrastructură superioară, instituții și o industrie închegată, mai ales o agricultură bine dezvoltată în special în zonele locuite de coloniști. Pentru toate acestea, Bulgaria nu va arăta nici cel mai mic semn de recunoștință”.

Practic, Florian Bichir a încercat să facă o reparație istorică despre un teritoriu cândva al României, de care astăzi ne amintim doar prin plimbările estivale de la Balcic și că „la bulgari, unde e mai frumos și mai ieftin”! Crunt adevăr, tristă realitate!