Guvernul pregătește continuarea compensării motorinei pentru transportatori. Ciprian Șerban explică unde se depun cererile
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Constantin Șerban, a anunțat adoptarea unei hotărâri de Guvern prin care este modificată și completată Hotărârea de Guvern nr. 1094/2025 privind schema de sprijin acordată operatorilor de transport rutier. Decizia prevede continuarea compensării creșterii prețului la motorină pentru transportatori.
Schema de ajutor pentru motorină, extinsă până la finalul anului 2026
Inițiativa vizează menținerea ajutorului de stat până la finalul anului 2026, cu plăți ce ar putea continua până în aprilie 2027, iar bugetul total estimat al schemei depășește 650 de milioane de lei.
Potrivit datelor prezentate de autorități, peste 6.200 de operatori economici din sectorul transporturilor de mărfuri și persoane ar putea beneficia de acest sprijin.
Pentru perioada cuprinsă între 1 aprilie 2026 și 31 decembrie 2026, nivelul ajutorului de stat este stabilit la 85 de bani pentru fiecare litru de motorină, iar plata compensațiilor se va face prin bugetul Ministerului Finanțelor – Acțiuni Generale.
Potrivit ministrului Ciprian Șerban, estimările incluse în proiect arată că bugetul maxim al schemei de ajutor de stat este de 652,195 milioane de lei, sumă care ar putea permite acordarea compensațiilor pentru aproximativ 6.200 de operatori economici din sectorul transporturilor rutiere.
„Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. a pus la dispoziția operatorilor de transport Sistemul informatizat de administrare a schemei de ajutor de stat, care permite depunerea electronică a cererilor și a documentelor justificative.
Platforma este disponibilă 24 de ore din 24, 7 zile din 7, la adresa: https://compensareacciza.arr.ro„, explică ministrul.
Măsura urmărește menținerea competitivității transportatorilor
Autoritățile explică faptul că schema de sprijin are rolul de a reduce presiunea asupra costurilor de operare suportate de companiile din transporturi, într-un context economic marcat de fluctuații ale prețurilor la energie.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a arătat că această măsură are ca obiectiv sprijinirea firmelor românești într-o perioadă de instabilitate pe piețele internaționale și protejarea competitivității transportatorilor români pe piața europeană.
„Aceasta este o măsură de sprijin concret pentru firmele românești într-un moment tensionat, de incertitudine pe piețele internaționale. Mecanismul are ca obiectiv strategic susținerea directă a sectorului transporturilor pentru atenuarea impactului fluctuațiilor de preț asupra costurilor de operare.
Prin acest efort bugetar, Guvernul garantează menținerea competitivității transportatorilor noștri pe piața europeană și asigură stabilitatea serviciilor, limitând efectele volatilității energetice asupra întregii economii naționale”, a spus ministrul Finanțelor.
El a subliniat că efectele schemei de sprijin se resimt nu doar în sectorul transporturilor, ci pe întreg lanțul economic care depinde de costurile de transport.
„Totodată, măsura produce efecte pozitive pe întreg lanțul economic asociat activității de transport: de la companiile de logistică și distribuție, până la producătorii și exportatorii români care depind de costuri predictibile de transport pentru a-și menține competitivitatea.
Beneficiile se resimt și la nivelul întreprinderilor mici și mijlocii, al comercianților și al industriei prelucrătoare, pentru care stabilitatea tarifelor de transport contribuie la menținerea prețurilor și a continuității aprovizionării.
Astfel, sprijinul acordat transportatorilor se traduce într-un avantaj indirect pentru consumatori și pentru economia națională în ansamblu”, a spus Alexandru Nazare.
Schimbarea modului de definire a compensației
Proiectul de act normativ introduce și o modificare privind modul în care este formulată schema de compensare. Astfel, sintagma utilizată anterior, referitoare la compensarea creșterii accizei, este înlocuită cu formularea privind compensarea creșterii prețului la motorină.
Autoritățile explică faptul că această schimbare urmărește adaptarea mecanismului de sprijin la realitățile pieței și la evoluția costurilor combustibililor.
În document se precizează că modificarea este necesară pentru a asigura un cadru mai adecvat de protejare a competitivității operatorilor români din transporturi.
„Prin proiectul de act normativ se propune înlocuirea sintagmei privind compensarea creșterii accizei cu cea de compensare a creșterii prețului la motorină, oferind astfel un cadru mai adecvat pentru protejarea competitivității operatorilor români. Măsura este esențială pentru a preveni riscul apariției unor diferențe semnificative de cost între transportatorii din România și cei din statele vecine, evitând totodată o majorare a prețurilor pentru alte produse și servicii ca urmare a perturbării lanțurilor de aprovizionare”, se arată în comunicat.
Potrivit Ministerului Finanțelor, valoarea sprijinului acordat transportatorilor ar putea fi ajustată în funcție de evoluțiile de pe piața energetică.
Autoritățile au anunțat că ministerul va realiza, împreună cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, o analiză trimestrială a condițiilor de piață pentru a evalua dinamica prețului petrolului și impactul asupra costurilor de operare din transporturi.