„Șoimul” cu aripi frânte: ultimul pariu al fabricii Avioane Craiova se joacă între bug-uri de software și credite bancare
Supraviețuirea fabricii de stat Avioane Craiova atârnă de un software întârziat și de credite bancare, în timp ce proiectul strategic IAR-99 SM este blocat la sol de efectele combinate ale pandemiei și ale războaielor din Ucraina și Israel. Chiar dacă primele aparate au început testele, directorul general Nicu Fălcoi avertizează că industria aeronautică românească are nevoie de o „salvare” guvernamentală pentru a nu fi strivită de penalități și datorii.
Conform umui document semnat de Nicu Fălcoi, până în prezent au fost finalizate cinci aeronave, care au efectuat aproximativ 200 de ore de zbor. “În acest moment se execută activități de testare și omologare pentru primul avion modernizat, aeronava IAR-99 SM nr. 715. Primul zbor efectuat de un avion modernizat a avut loc în data de 13.03.2024, data de la care a început și programul de testare/omologare, motivul principal al întârzierii fiind corecțiile software întârziate de firma Elbit Systems Ltd.”, precizează Falcoi.
Contractul pentru modernizarea a 10 avioane IAR 99 a fost semnat în vara anului 2020, cu o valoare de 55 de milioane de euro. Potrivit termenilor inițiali, toate aparatele ar fi trebuit livrate până la sfârșitul lui 2024.
Întârzierile sunt puse pe seama unor factori externi și imprevizibili, cum ar fi conflictele internaționale și pandemia COVID-19. Documentul menționează explicit:
“Impactul general, de interes major, asupra activității societății Avioane Craiova S.A. și efectele evenimentelor externe, imprevizibile, inevitabile și invincibile, ale căror riscuri nu au putut fi avute în vedere la momentul încheierii contractului, sunt: războiul în desfășurare pe teritoriul Ucrainei, războiul din Israel și manifestarea pandemiei COVID-19.”
Din punct de vedere financiar, compania a resimțit dificultăți în menținerea fluxului de numerar necesar desfășurării activității curente. Pentru a acoperi aceste provocări, societatea a contractat o linie de credit de 80 milioane lei de la Banca Comercială Română S.A., cu scadența inițială în martie 2026. Falcoi notează că aceasta “va fi prelungită cu 12 luni, având în vedere faptul că livrarea aeronavelor IAR-99 SM va avea loc în perioada imediat următoare.”
Problemele nu se limitează doar la finanțe. Întârzierile în livrarea echipamentelor de avionica de către furnizorul Elbit Systems Ltd. și a echipamentelor EGIR de la Honeywell au afectat integrarea și testarea aeronavelor. În document se arată că:
“Avioane Craiova S.A. a primit primul echipament de acest tip abia în luna noiembrie 2023 de la Elbit Systems Ltd., în urma recepționării de la Honeywell, deși termenul inițial era luna august 2023. Societatea a fost nevoită să înceapă activitățile de proiectare și integrare abia în această perioadă, având în vedere că documentația de exploatare a fost transmisă odată cu echipamentul.”
În contextul acestor întârzieri, compania a notificat Ministerul Apărării Naționale privind invocarea forței majore și a solicitat recunoașterea acestora de către partenerii externi:
“În continuare, în baza contractului și a avizului de existență a cazului de forță majoră, eliberat de Camera de Comerț și Industrie Dolj, Avioane Craiova S.A. a fundamentat solicitarea către Achizitor.”
Documentul semnat de Fălcoi mai arată că societatea depinde de măsuri guvernamentale pentru a evita posibile penalități contractuale:
“O variantă pe care Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului o poate lua în calcul în relația cu penalitățile contractuale aferente întârzierilor este inițierea unui proiect de act normativ către Guvernul României, pentru transferul cuantumului acestora în contul și în numele Statului Român.”
În ceea ce privește redresarea pe termen mediu și lung, documentul arată că planul de restructurare și consolidare industrială depinde de finalizarea procesului de omologare a aeronavelor și de analiza Comitetului Interministerial:
“Va putea fi realizat un plan de redresare, capitalizare sau consolidare industrială a Avioane Craiova S.A. pe termen mediu și lung, care să valorifice investițiile realizate prin programul IAR-99 SM și să asigure continuitatea activității societății.”
r3898A