Dan Dungaciu, inculpat trimis în judecată pe fond: decizia definitivă mută dosarul în faza grea

Curtea de Apel București a respins definitiv contestația depusă de Dan Dungaciu și a lăsat dosarul să meargă mai departe spre judecata pe fond. Cu alte cuvinte, nu mai vorbim despre o simplă hârțoagă procedurală, ci despre un dosar penal care intră efectiv în faza în care acuzațiile vor fi cântărite în instanță.

Justiția mișcă greu, politica împinge în față fețe lustruite, iar realitatea vine, până la urmă, cu ciocănelul în mână

Dungaciu fusese trimis în judecată de DNA încă din aprilie 2024 pentru abuz în serviciu, iar speța a rămas aproape doi ani blocată prin camera preliminară, inclusiv din cauza întârzierii enorme cu care a fost motivată o decizie a Tribunalului București.

Justiția lentă, aliatul perfect al rebranduirii politice

Aici stă prima observație care merită făcută fără niciun fard: în România, până și când justiția ajunge la ușă, o face adesea gâfâind. Într-o țară normală, un dosar de acest tip nu stă un an și patru luni după o motivare pe care legea o vede în 60 de zile.

La noi, însă, timpul elastic din justiție ajunge să fie aproape un co-inculpat nevăzut.

Și exact în acest noroi procedural se nasc iluziile politice, reclădirile de imagine, rebranduirile de ultim moment și încercările de a împacheta oameni problematici drept „voci respectabile” ale națiunii.

Cum a fost împins Dungaciu în față ca figură „prezentabilă”

Iar Dan Dungaciu exact asta a fost, în ultimele luni, pentru AUR: o piesă de vitrină. Un sociolog cu discurs grav, cu morgă academică și cu aerul omului care, spre deosebire de George Simion, pare că poate sta într-o încăpere fără să spargă trei pahare și două idei pe minut.

Dungaciu este prim-vicepreședinte AUR în noua conducere votată la Congresul partidului de la Alba Iulia din noiembrie 2025, iar în spațiul public a fost tot mai des împins în față ca figură „frecventabilă”, mai ales atunci când partidul avea nevoie de o voce care să sune a expertiză, nu a agitație de galerie.

Ironia grea a unui partid „anti-sistem”

Și aici apare ironia groasă a situației. AUR, partid care de ani buni își vinde electoratului narațiunea cu „sistemul corupt”, „statul capturat”, „clicile privilegiate” și „băieții care au pus mâna pe instituții”, ajunge să împingă în față, drept om serios și calm, un lider care merge acum în judecată pe fond într-un dosar de abuz în serviciu.

Viața politică românească are un umor negru special:

exact când un partid vrea să pară matur, îi iese din decor câte o fisură penală care spune mai mult decât o mie de comunicate patriotice.

Ce spune, concret, DNA despre cazul lui Dan Dungaciu

Ce îi reproșează DNA lui Dan Dungaciu nu este o fantasmă mistică și nici vreo mare conspirație globalistă, ci un lucru foarte concret. Procurorii spun că, în calitate de director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu” din subordinea Academiei Române, a semnat în 2017 și apoi a menținut prin acte adiționale un contract de comodat prin care două spații din domeniul public al statului au fost date în folosință gratuită către Asociația LARICS, fără licitație publică.

DNA susține că astfel a fost produsă o pagubă de 101.607 lei, reprezentând chiria neîncasată, și un folos patrimonial necuvenit pentru asociație.

Apărarea: formalitate administrativă, nu abuz

Ca de obicei, apărarea vine cu altă poveste. Dungaciu a susținut că stabilirea sediului LARICS ar fi fost una formală, necesară pentru personalitatea juridică a asociației, că spațiul și-ar fi păstrat de fapt destinația inițială și că oamenii ISPRI și-ar fi continuat activitatea acolo.

În plus, el a invocat faptul că LARICS ar fi atras fonduri și ar fi organizat evenimente, dezbateri și cercetări care au sprijinit ISPRI, iar institutul ar fi fost oricum promovat în prim-planul activităților.

Tot el a spus în instanță că nu a avut reprezentarea că își îndeplinea necorespunzător atribuțiile și că rechizitoriul DNA ar „abunda în aprecieri contradictorii, nesusținute de probe”.

De acum nu mai ține legenda, începe judecata propriu-zisă

Foarte bine. Toate acestea se vor judeca. Exact despre asta e procesul. Niciun om nu devine vinovat prin titlu de ziar și nici prin oftatul satisfăcut al adversarilor politici.

Dar există un lucru care nu mai poate fi cosmetizat:

instanțele au considerat că dosarul nu trebuie spulberat procedural și că judecata pe fond poate începe. Asta înseamnă că nu mai merge faza cu aerul superior de intelectual hărțuit de procurori nedemni de complexitatea lui.

De acum înainte, nu mai e vorba despre legendă, ci despre probatoriu, lege și răspunsuri clare.

Lovitura de imagine pentru AUR

Politic vorbind, cazul este mortal de jenant pentru AUR. Nu pentru că un partid ar trebui să fie imun la membri cu dosare — dacă am aplica standardul ăsta în politica românească, ar trebui să ținem ședințele de coaliție într-o sală de așteptare de tribunal.

Problema e alta:

AUR încearcă de ceva timp să-și dea luciu de forță responsabilă, mai puțin zgomotoasă și mai „de stat”. Iar Dungaciu trebuia să fie una dintre figurile care să ajute la această operațiune de spoială serioasă.

Când omul pe care îl ridici în față ca dovadă de seriozitate și clarviziune ajunge să intre efectiv în judecată pe fond pentru abuz în serviciu, spoiala începe să crape.

Politica de vitrină și omul care împrumută autoritate din decor

Mai e ceva. Cazul Dungaciu spune și altceva despre felul în care funcționează politica noastră de vitrină.

Partidele nu mai caută doar lideri; caută ambalaje.

Simion este perceput, inclusiv în interiorul taberei lui, drept prea imprevizibil, prea rudimentar și prea gălăgios pentru anumite segmente de public. Așa că apar figurile compensatorii: profesorul, analistul, omul cu frază lungă și aer de bibliotecă.

Numai că bibliotecile nu șterg dosarele, iar vocea gravă nu ține loc de verdict procedural favorabil. Deseori, în România, cel mai periculos tip de impostură nu este cea care țipă, ci aceea care vorbește calm și pare că are totul sub control.

Când haina lustruită ajunge la dosar

Și poate aici e și miezul mai larg al poveștii. Dan Dungaciu nu este doar un inculpat cu profil mediatic. Este expresia acelei specii autohtone foarte românești: omul care împrumută autoritate din decorul intelectual și încearcă să se mute apoi, aproape natural, în decorul puterii.

Iar când decorul judiciar îl ajunge din urmă, reacția reflexă este să se retragă în tonul superior, în explicația complicată, în nuanță, în ideea că totul ar fi mai subtil decât pare.

Poate că este. Poate că nu este. Tocmai de aceea există instanțe.

Dar până una-alta, adevărul simplu rămâne în picioare:

omul împins în față drept fața mai lustruită a AUR merge în judecată pe fond pentru abuz în serviciu. Restul este fum de seminar.

Iar pentru partidul care se bate cu pumnul în piept că vrea să curețe România, imaginea e aproape poetică în cruzimea ei.

În timp ce George Simion continuă să joace rolul megafonistului turbat, Dan Dungaciu trebuia să joace rolul costumului călcat și al vocii joase.

Numai că, din când în când, realitatea îți trage haina de pe umeraș și o duce direct la dosărel.

Iar atunci descoperi, cu oroarea specifică politicii românești, că sub stofă se aud tot pașii tribunalului.