Primele plăți din PNRR ar putea fi făcute în scurt timp. Suma pe care o poate primi România

Publicat: 12 mai 2021, 11:56, de Cezar Amariei, în ECONOMIE , ? cititori
Primele plăți din PNRR ar putea fi făcute în scurt timp. Suma pe care o poate primi România
Euro

România ar putea primi aproape 4 miliarde de euro în acest an din fondurile europene destinate Planului Național pentru Redresare și Reziliență (PNRR). Primele plăţi ar putea veni în iulie dacă totul va merge conform previziunilor.

În prezent, 14 dintre cele 27 de state membre şi-au depus planurile privind modul în care vor folosi fondurile, iar vicepreşedintele comisiei Valdis Dombrovskis a declarat că majoritatea planurilor sunt aproape de finalizare, estimându-se că vor fi depuse până la începutul lunii iunie, informează EUObserver, citat de Mediafax.

Comisia are la dispoziţie două luni pentru a evalua planurile respective şi a le transpune în recomandări către consiliul statelor membre, care are o lună la dispoziţie pentru a le aproba.

Dombrovskis a declarat că primele propuneri ale comisiei ar putea fi prezentate consiliului în cea de-a doua jumătate a lunii iunie.

Dacă totul va merge conform planului, primele plăţi pot ajunge la statele membre în vară, probabil în iunie“, potrivit acestuia.

Termenul limită pentru codași

Ratificarea deciziilor privind resursele proprii nu s-a încheiat încă în opt state membre, printre care și România, iar Dombrovskis a făcut apel la acestea ca procesul să fie finalizat înainte de 1 iunie.

Toate cele 27 de guverne pot obţine 13% din cota lor din bani în acest an ca prefinanţare, înainte ca proiectele finanţate de program să ajun­gă la termenele şi ţintele con­venite.

Dombrovskis nu a comentat cu privire la planuri individuale, arătând însă că ţintele verzi şi digitale vor fi atinse. Planurile naţionale trebuie să includă minimum 37% din cheltuieli pe măsuri legate de climat şi cel puţin 20% pentru digitalizare.

Comisarul pentru economie Paolo Gentiloni a remarcat că rămâne de văzut dacă statele membre îşi vor respecta planurile de reformă şi investiţii.

Fondul de redresare a fost aprobat de liderii UE cu aproape un an în urmă. Gentiloni a vorbit despre „o reacţie fiscală extraordinară din partea statelor membre“, adăugând că drept rezultat 2020 a consemnat cel mai scăzut nivel al falimentelor din ultimii ani.

Cei doi comisari nu au exclus ca fondul să devină un model pentru viitoare instrumente de finanţare.

Pentru finanţarea fondului, UE analizează introducerea de noi taxe pe economia digitală, emisiile de CO2, sau pe importurile de bunuri fabricare cu tehnologii poluante.

Impulsul pe care fondul de redresare îl va da economiei afectate de pandemie a Europei în următorii cinci ani va ajuta regiunea să revină aproape de nivelurile de creştere de dinaintea crizei, potrivit analiştilor.