Incendiu la Mănăstirea Bistrița. O măicuţă a murit după ce flăcările au cuprins acoperișul chiliilor

Publicat: 12 apr. 2026, 12:19, de Anamaria Ionel, în ACTUALITATE , ? cititori
Incendiu la Mănăstirea Bistrița. O măicuţă a murit după ce flăcările au cuprins acoperișul chiliilor

Un incendiu violent a transformat dimineața primei zile de Paște într-o intervenție de amploare în județul Vâlcea, după ce flăcările au cuprins Mănăstirea Bistrița din localitatea Costești.

UPDATE: 

Trupul carbonizat al unei femei a fost găsit de către echipele de pompieri în clădirea chiliilor de la Mănăstirea Bistriţa, cuprinsă de flăcări duminică dimineaţă, pompierii reuşind să localizeze incendiul după mai bine cinci ore, anunţă reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea. Din primele informaţii, se pare că victima ar fi una dintre măicuţele mănăstirii, care avea cameră la mansarda construcţiei.

„Incendiul este localizat. Se lucrează la lichidarea focarelor din interiorul zonei incendiate. Suprafaţa arsă până acum este de aproximativ 800 metri pătraţi, din care 500 mp mansardă locuibilă cu 11 chilii. Misiunea de căutare-salvare se efectuează cu dificultate, fiind prezente dărâmături şi moloz în zonă. Echipele de căutare-salvare au identificat un corp carbonizat, organele abilitate confirmând că este vorba de o persoană de sex feminin”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru.

La faţa locului sunt circa 100 de pompieri militari din Vâlcea, Gorj şi Argeş, cu 19 autospeciale de intervenţie, care au reuşit să prevină extinderea focului la celelalte construcţii din incinta mănăstirii situată în comuna Costeşti. Cauza incendiului urmează să fie stabilită de pompieri după stingerea tuturor focarelor.

Focul a izbucnit la chilii

Potrivit primelor informații, incendiul ar fi pornit din zona chiliilor și s-a extins rapid, cuprinzând acoperișul clădirii în care acestea sunt amenajate. Flăcările se manifestă generalizat pe o suprafață de aproximativ 800 de metri pătrați, ceea ce a impus mobilizarea rapidă a mai multor echipaje de intervenție.

Pompierii ajunși la fața locului au constatat că incendiul afectează o construcție cu regim de înălțime parter plus un etaj, existând riscul ca focul să se extindă și la alte clădiri din incinta mănăstirii.

Intervenție din mai multe județe

Pentru stingerea incendiului au fost mobilizate forțe importante. Pompierii din Vâlcea intervin cu șapte autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o cisternă cu apă. În sprijin au fost trimiși și pompieri din județele Gorj și Argeș, cu încă patru autospeciale.

Intervenția este coordonată la fața locului de conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea, inclusiv de inspectorul-șef și prim-adjunctul instituției.

Risc de explozie și căutări în desfășurare

Unul dintre principalele pericole identificate de echipele de intervenție este prezența unei butelii GPL în interiorul clădirii afectate de incendiu, care ar putea genera o explozie. Din acest motiv, pompierii acționează atât pentru stingerea flăcărilor, cât și pentru protejarea acesteia.

În paralel, sunt desfășurate operațiuni de căutare pentru a se asigura că nu există persoane surprinse în interiorul clădirii. Până în acest moment, autoritățile nu au raportat victime.

Echipajele continuă intervenția pentru limitarea extinderii incendiului și protejarea celorlalte construcții din incinta Mănăstirii Bistrița.