Când darul înlocuiește harul, „părinte, iartă-le lor, că ȘTIU ce fac”!

Sărbătorile pascale din acest an au adus în prim-plan o altă realitate mai puțin cunoscută despre cei care merg să se roage pentru cei plecați la ceruri. Pelerinajul  credincioșilor la lăcașele de cult n-a mai avut amploarea din ani trecuți, în primul rând din rațiuni financiare, dar mai ales din cauza opulenței și a mercantilismului afișat de preoți.

Românii aflați în străinătate n-au mai dat buluc să petreacă sărbătorile pascale în țară cu cei dragi; hotelurile și pensiunile au fost ocupate abia pe jumătate, iar cozile uriașe de la punctele de intrare au rămas doar o amintire. De ce? Pentru că prețul carburanților a explodat, iar călătoriile au devenit foarte costisitoare și, astfel, viața de zi cu zi a românului s-a scumpit într-un ritm galopant. Efectele crizei au fost resimțite din plin de credincioșii români. Când preotul vine cu Volvo, BMW sau Mercedes la biserică, iar bătrânica cu fața brăzdată de suferință și muncă abia dacă are bani de un acatist și o lumânare, demonstrează că fețele bisericești au devenit niște extratereștri pentru cei care vin să se roage pentru cei plecați la ceruri.

Vremurile când preoții impuneau respect prin modestie, smerenie și pioșenie au apus de mult. Acum banul dictează și păstorește regulile bisericești. N-ai bani, nu poți să-ți înmormântezi mama sau tatăl. Nu poți să te căsătorești ori să-ți botezi pruncul dacă n-ai bani. Cum de s-a ajuns în această situație? Foarte simplu. Majoritatea preoților a ales darul în locul harului și, astfel, în loc să se aplece asupra celor care au sufletele încărcate de suferință, se apleacă asupra celor care au buzunarele pline. Adică, darul primează înaintea harului.

O dovadă că banul dictează în biserică constă și în faptul că preoții se roagă pentru cei care sunt la putere, propovăduind la fiecare slujbă „pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni, pentru cârmuitorii țării noastre, pentru mai-marii orașelor și ai satelor și pentru armata țării….”

Practic, mai marii Bisericii Ortodoxe Române, dar și toți preoții au ajuns să le ceară credincioșilor să se roage permanent pentru stăpânitorii țării, chiar și când aceștia au fost eretici, sectari, atei sau prigonitori ai românilor. Adică, pentru cei care nu au ținut și nu țin cu țara. Efectiv, majoritatea fețelor bisericești au uitat de vorbele părintelui Paisie Olaru: „Turma lui Dumnezeu se păstorește cu fluierul, iar nu bățul. Adică cu blândeț, iar nu cu asprime. Se păstorește mai mult cu exemplul vieții preotului, nu numai cu predica de la amvon”.

Dar mai grav este că înaltele fețe bisericești nu mai respectă nici profeția lui Arsenie Boca: „Vă trebuie preoți buni? Nășteți-i! Nu mai stați cu gânduri ucigașe împotriva copiilor, că nu știți în calea cărui mare dar de la Dumnezeu te-ai găsit împotrivă și ai să dai seamă”.

Așadar, de când darul a luat locul harului, s-a ajuns ca rugăciunea „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac!” să fie înlocuită cu „Părinte, iartă-le lor, că știu ce fac!”!  Și n-ar trebui să ne mire dacă într-o zi o să auzim „Veniți să luați benzină”, în loc de „Veniți să luați lumină!”