Cu tunul după muște? România trebuie să înceteze comedia cu avioane ridicate după drone

România pare să fi ajuns, în sfârșit, la o concluzie pe care realitatea o strigă de luni întregi: nu poți vâna drone mici, ieftine și joase ca și cum ai urmări bombardiere strategice. Imaginea avioanelor de vânătoare ridicate în grabă ca să urmărească o dronă care, uneori, mai și dispare de pe radar sau cade după ce și-a făcut deja numărul, începe să semene nu cu apărare modernă, ci cu o comedie militară prost sincronizată.

Când ridici avionul de vânătoare după o dronă, ceva e strâmb din temelie

Tocmai de aceea ideea anunțată de ministrul Apărării, Radu Miruță, merită luată în serios:

firmele care spun că au drone și sisteme anti-dronă au fost chemate la Capu Midia să arate concret ce pot, iar cele potrivite vor merge mai departe, inclusiv în operațiuni reale alături de Armata Română.

De ce apare această schimbare tocmai acum

Nu e o modă, nu e un moft ministerial și nici o poză de Facebook.

În ultimele zile, România a avut din nou fragmente de drone găsite la Galați și Tulcea, după atacuri rusești în apropierea frontierei cu Ucraina.

Reuters notează că la Galați au existat inclusiv pagube materiale, iar MApN a condamnat repetat aceste incursiuni și a subliniat că astfel de episoade pun în pericol securitatea regională și NATO.

În acest context, să continui să răspunzi reflex doar cu avioane de luptă la un tip de amenințare conceput tocmai să fie ieftin, numeros și greu de prins este tot mai puțin o strategie și tot mai mult o demonstrație de inerție instituțională.

Miruță spune, pe românește, ceva necesar

Ministrul a formulat brutal, dar corect, diferența dintre prezentarea comercială și testarea serioasă: nu în birouri la București, nu în PowerPoint și PDF, ci în poligon, la Capu Midia, în cel mai amplu exercițiu organizat de Armata Română împreună cu NATO.

Mai mult, el a anunțat că firmele care se potrivesc nevoilor Armatei vor fi invitate să meargă „în operațiuni reale”, umăr la umăr cu militarii români, să doneze produse pentru folosire practică, după care cele care se califică pot intra într-o interacțiune comercială.

În traducere liberă: cine vrea contract cu statul trebuie să dovedească în teren, nu în pliant.

Asta e partea bună: în sfârșit, de la vitrină la câmp

Abordarea are logică. Reuters a relatat deja despre testele finale făcute de România cu sistemul Merops, dezvoltat în SUA, bazat pe drone-interceptor cu AI, și despre faptul că sistemul ar putea deveni operațional în câteva zile.

În exercițiile de la Midia s-au testat radare, senzori, bruiaj și interceptori, tocmai fiindcă lupta anti-dronă nu mai poate fi tratată ca o anexă exotică a apărării clasice.

Ai nevoie de detecție rapidă pentru ținte mici, de clasificare corectă, de integrare între senzori și efecte, de reacție în secunde, nu de un spectacol cu postcombustie după ce obiectul a trecut deja pe unde a vrut el.

Dar de aici începe și partea care cere minte limpede

Totuși, entuziasmul nu trebuie să înlocuiască procedura. Formula cu „mergeți în operațiuni reale” și „donați produse” sună eficient, dar ridică și întrebări serioase: cine răspunde pentru eventualele rateuri, cum sunt protejate datele operaționale, unde se termină testarea și unde începe marketingul militar, cine decide și după ce criterii.

Dacă România vrea să scape de vânătoarea de muște cu tunul, foarte bine.

Dar nu trebuie să cadă în extrema cealaltă, în care frontiera devine showroom pentru companii inventive și miniștri grăbiți. Aici, statul trebuie să fie rece și metodic.

Evaluare reală, da. Improvizație cu parfum de PR, nu.

Afirmația aceasta este o analiză bazată pe anunțurile oficiale și pe contextul actual, nu pe un protocol public deja detaliat.

Lecția simplă: nu orice amenințare cere același răspuns

Adevărul de fond e unul foarte simplu: dronele de astăzi au schimbat economia războiului. Sunt ieftine, flexibile, pot fi produse masiv și pot obliga adversarul să cheltuiască absurd de mult ca să le urmărească sau să le doboare.

Dacă răspunzi mereu cu platforme scumpe la ținte ieftine, pierzi chiar și atunci când „reacționezi”.

România are deja F-16, Patriot, HIMARS, Gepard și alte capabilități serioase, dar exact asta ar trebui să-i amintească faptul că nu orice problemă se rezolvă cu cea mai mare sculă din hangar.

Uneori îți trebuie ochi mai buni, senzori mai deștepți și o plasă mai fină, nu încă o decolare spectaculoasă.

E timpul să încetăm comedia și să trecem la apărare adaptată

Pe scurt, ideea lui Miruță pleacă dintr-un adevăr sănătos: România trebuie să renunțe la reflexul de a trata drona ca pe un avion mic și să înceapă s-o trateze ca pe amenințarea nouă care este.

Ridicarea avioanelor de vânătoare pentru fiecare obiect suspect de la graniță poate suna fioros în comunicat, dar în practică începe să pară caraghios și ineficient.

Dacă exercițiile de la Midia și testarea în teren scot, în sfârșit, Armata din cultul PDF-ului și o bagă în logica răspunsului adaptat, atunci poate că din toată tevatura asta iese ceva util.

România nu are nevoie de mai mult zgomot de motoare.

Are nevoie de un sistem care chiar vede ce vine, înțelege ce vede și oprește la timp.