UDMR a anunțat ce va face la moțiune
UDMR a anunțat că nu va susține moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan și exclude participarea într-un eventual executiv care ar avea sprijinul AUR, a declarat luni ministrul Cseke Attila.
El a subliniat că depunerea unei moțiuni de cenzură reprezintă un drept constituțional al opoziției, însă UDMR nu va vota acest demers. „Este o prerogativă constituțională a oricărei opoziții și urmează să vedem procedural ce se întâmplă atunci când este depusă și supusă votului. UDMR nu va vota această moțiune”, a precizat ministrul.
Cseke Attila a reiterat că formațiunea nu poate susține o guvernare care ar implica sprijinul AUR. „UDMR nu poate fi într-un guvern care ar fi votat de AUR, instituțional”, a spus el, adăugând că această poziție rămâne neschimbată.
Întrebat despre posibilitatea unei guvernări PSD–AUR, ministrul a evitat un răspuns tranșant, afirmând că scenariul trebuie clarificat de inițiatorii moțiunii: „Nu dorim să ne pronunțăm”.