Parlamentul de la Chișinău face un gest de normalitate: româna rămâne acasă la ea

Limba română devine singura limbă de lucru în Parlament. Parlamentul Republicii Moldova pregătește o schimbare cu valoare politică, culturală și simbolică uriașă: actele legislative vor fi întocmite și adoptate în limba română, iar traducerea în alte limbi se va face doar „după caz”. Cu alte cuvinte, româna devine singura limbă de lucru a legislativului de la Chișinău.

Până acum, regulile obligau ca proiectele de acte legislative să fie prezentate în limba română împreună cu traducerea în limba rusă.

Mai mult, deputații puteau prezenta proiecte în rusă, iar secretariatul Parlamentului era obligat să asigure traducerea.

Noua formulă schimbă această logică: limba statului nu mai este tratată ca o limbă printre altele, ci ca limba firească a instituției centrale a democrației moldovenești.

Nu e răzbunare, e însănătoșire

Schimbarea nu trebuie citită ca gest împotriva cetățenilor vorbitori de rusă.

Aici trebuie păstrată o distincție corectă.

Una este respectul pentru oameni, pentru minorități, pentru dreptul fiecăruia de a vorbi limba în care a crescut.

Alta este obligația statului de a funcționa limpede în limba sa oficială.

Republica Moldova a trăit prea mult timp într-o ambiguitate fabricată:

română, dar nu chiar română; limbă de stat, dar cu rusă obligatorie peste tot; identitate europeană, dar cu reflexe administrative sovietice.

Acum, Parlamentul încearcă să pună ordine acolo unde decenii întregi s-a întreținut confuzia.

Româna nu intră cu bocancii peste nimeni. Româna doar își ia locul firesc.

De ce doare atât de tare această decizie

Faptul că unii deputați de la Chișinău vorbesc exclusiv în rusă nu este doar o chestiune lingvistică. Este, de multe ori, o declarație politică.

Când un parlamentar refuză româna și spune că va vorbi doar în „limba de comunicare interetnică” până când limba de stat va fi recunoscută drept „moldovenească”, nu asistăm la o simplă preferință personală.

Asistăm la continuarea unei bătălii vechi pentru identitate.

„Limba moldovenească” a fost una dintre marile ficțiuni politice plantate adânc în spațiul dintre Prut și Nistru.

A fost folosită ca instrument de separare, de confuzie, de rupere simbolică de România și de menținere a influenței rusești. Acolo unde limba se rupe de numele ei, și memoria se clatină.

De aceea, decizia Parlamentului nu este birocratică. Este o mică reparație istorică.

Instituțiile trebuie să vorbească limba statului

Un Parlament nu este o piață liberă de conversație. Este instituția în care se scriu legi, se formulează politici publice, se decid direcții naționale.

Iar o asemenea instituție trebuie să aibă o limbă clară de lucru.

Nu pentru că celelalte limbi ar fi inferioare, ci pentru că statul are nevoie de coerență.

Româna este limba în care Republica Moldova își scrie legile, își asumă parcursul european și își afirmă identitatea constituțională.

Traducerile pot exista când sunt necesare.

Sprijinul pentru minorități trebuie să existe.

Dar obligația automată de a dubla totul în rusă păstra o dependență simbolică pe care Chișinăul începe, în sfârșit, să o depășească.

Și o regulă împotriva turismului politic

Proiectul noului Cod de funcționare a Parlamentului include și măsuri împotriva „turismului politic”.

Deputații care părăsesc o fracțiune nu vor mai putea adera la alta.

De asemenea, fracțiunile partidelor care nu mai intră în Parlament, sunt interzise sau declarate neconstituționale nu vor mai putea fi formate.

Și această parte este importantă.

Republica Moldova a cunoscut destule episoade de traseism, influență oligarhică, partide-fantomă, regrupări de conjunctură și operațiuni politice cu miros greu.

Curățarea regulilor parlamentare nu ține doar de limbă, ci și de stabilitatea democratică a instituției.

Un pas mic administrativ, un pas mare pentru demnitate

E ușor să spui că asemenea decizii sunt simbolice. Dar simbolurile țin statele în picioare, mai ales atunci când statele au fost mult timp împinse să nu-și spună numele până la capăt.

Pentru Republica Moldova, limba română nu este o simplă unealtă administrativă.

Este firul prin care se leagă școala, literatura, familia, memoria, muzica, poezia, istoria și viitorul european.

Este limba în care acest spațiu își poate recunoaște mai limpede locul, după decenii de ceață identitară întreținută politic.

Nu trebuie făcut spectacol triumfalist din această schimbare. Nu e cazul.

Dar trebuie spus apăsat: este o decizie bună, sănătoasă, necesară. O decizie care nu umilește pe nimeni, dar ridică statul dintr-o ambiguitate veche.

Româna nu cere voie să existe

Republica Moldova nu devine mai puțin democratică dacă Parlamentul ei lucrează în limba română.

Dimpotrivă, devine mai limpede. Mai matură. Mai așezată în propria identitate.

Cine vrea să vorbească rusă în viața privată, în comunitate, în familie, în cultură, o poate face. Dar instituțiile statului trebuie să funcționeze în limba statului. Iar limba statului este româna.

După ani de confuzie întreținută, de nostalgii imperiale și de formule inventate ca să țină oamenii departe de propriul adevăr, Parlamentul de la Chișinău face un gest simplu și puternic: așază româna acolo unde trebuia să fie demult.

Acasă la ea.