Strada neasfaltată care a învins Primăria Arad în instanță: o femeie a câștigat 25.000 de lei de la primărie

O femeie din Arad a obținut în instanță daune morale de 25.000 de lei după ce a reclamat o absurditate administrativă pe cât de banală, pe atât de revoltătoare: locuia pe o stradă neasfaltată, dar plătea taxe locale calculate ca pentru o zonă urbană bine cotată. Cu alte cuvinte, contribuabilul era tratat fiscal ca cetățean de oraș, dar practic era lăsat să circule prin praf, noroi și promisiuni.

Cazul privește strada Someșului din municipiul Arad,

unde localnica a cerut instanței nu doar despăgubiri, ci și obligarea administrației locale să asfalteze carosabilul și să amenajeze trotuarele.

Tribunalul Arad i-a dat dreptate încă din martie 2024, stabilind că primăria trebuie să execute lucrările, sub sancțiunea unei penalități de 100 de lei pentru fiecare zi de întârziere.

Sentința a rămas definitivă, iar Curtea de Apel Timișoara a mers mai departe, aplicând municipiului Arad și o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere.

În plus, primăria a fost obligată să plătească reclamantei penalitățile stabilite anterior.

Daunele morale au fost achitate, însă strada tot nu a fost asfaltată.

Aici începe partea cu adevărat românească a poveștii.

Administrația locală a făcut trotuarul, dar nu și carosabilul.

Adică a livrat o jumătate de soluție, acel tip de compromis birocratic în care cetățeanul primește dovada că „s-a făcut ceva”, dar problema principală rămâne exact unde era: în drum, la propriu.

Reprezentanții primăriei spun că proiectul este încă în faza documentațiilor tehnice și invocă aprobarea recentă a bugetului.

Numai că o hotărâre judecătorească definitivă nu este o sugestie urbanistică, nici o rugăminte elegantă trimisă într-un plic parfumat. Este o obligație.

Cazul de la Arad arată limpede cum funcționează deseori administrația:

încasează punctual, promite îndelung, execută greu și se mișcă abia când cetățeanul o trage de mânecă prin instanță.

Iar când nici instanța nu mai ajunge, rămâne imaginea perfectă a statului local:

taxe de municipiu, drum de periferie și explicații proaspăt asfaltate doar pe hârtie.