Cuibușoarele de nebunii rămân la secret: Guvernul expune vilele RA-APPS, dar ascunde chiriașii de lux

Guvernul a făcut, oficial, un pas spre ”transparență”. RA-APPS va trebui să publice periodic date despre imobilele și mașinile de protocol: adrese, suprafețe, tipuri de contracte, perioade, valori, modele de autoturisme, ani de fabricație. Pe hârtie, pare o curățenie administrativă. Un fel de „să știe poporul ce are statul în debara”.

Numai că exact acolo unde transparența trebuia să doară, lumina s-a stins brusc.

Casele se văd, oamenii dispar

Numele beneficiarilor persoane fizice nu vor fi publicate. Nici funcțiile lor. Nici instituțiile din care provin.

Așadar, vom putea afla că există o locuință de protocol, ce suprafață are, cât costă contractul și pe ce perioadă este ocupată. Dar nu vom ști cine stă acolo.

Adică publicul va vedea decorul, dar nu și personajele principale.

Guvernul ne dă inventarul mobilei, dar ascunde chiriașul.

Ne arată ușa, clanța și covorul de la intrare, dar ne spune că persoana din sufragerie este, cumva, o chestiune de siguranță națională.

Misterul nu e chiar mister

De ce se întâmplă asta?

Simplu: pentru că privilegiul trăiește cel mai bine în penumbră.

Vilele de protocol, locuințele ieftine, mașinile cu șofer, reparațiile plătite din bani publici și contractele cuminți nu sunt doar chestiuni administrative.

Sunt bucăți din vechiul sistem de recompensare a fidelităților.

Dacă publici numele, apare întrebarea firească:

De ce el?

De ce ea?

Cu ce drept?

Pe ce criteriu?

Cât plătește față de piața reală?

De ce un demnitar, un șef de instituție sau un protejat al sistemului trebuie cazat discret pe spinarea statului?

Și atunci apare pavăza perfectă: siguranța națională.

Formula magică.

Când nu vrei să explici ceva, bagi siguranța națională în față și discuția devine brusc solemnă.

Statul transparent până la protejații lui

Sigur, există situații reale în care anumite informații trebuie protejate.

Nimeni sănătos la cap nu cere expunerea unor persoane aflate sub risc concret.

Dar între protejarea unor cazuri speciale și secretizarea generală a beneficiarilor este o distanță mare. O distanță pe care statul român o parcurge mereu în favoarea propriilor răsfățați.

Asta transmite hotărârea:

transparență, dar nu până la capăt;

un pic de ”reformă”, dar fără să supărăm pe cine trebuie;

lumină, dar cu abajur gros peste fețele privilegiaților.

România va ști ce vile are statul. Nu va ști, însă, cine doarme liniștit în ele. Iar asta nu e siguranță națională. E protecție de castă.

Iar amantele de lux își vor aștepta în continuare mangafalele, în deplină siguranță națională.