Anomalia numită CASS: Statul îți vinde aceeași sănătate de trei ori

România a descoperit o formulă fiscală de mare rafinament: dacă un om muncește din mai multe surse, poate fi taxat de mai multe ori pentru aceeași promisiune medicală. Nu primește trei pachete de sănătate, nu are trei carduri, nu intră de trei ori mai repede la consultație și nu i se deschide, miraculos, o aripă specială în spital. Primește același pachet de bază. Doar că îl plătește repetat.

Încercăm să explicăm această bizarerie fiscală

O persoană poate plăti contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) din salariu, apoi din activitate independentă, apoi din dividende.

Totul pe același cod numeric personal.

Beneficiarul este unul singur, omul este unul singur, pachetul medical este același. Dar statul încasează de parcă ar livra servicii pe bandă rulantă.

Aici apare confuzia toxică dintre contribuție și impozit.

Un impozit se plătește fără să aștepți o contraprestație directă. Statul îl ia și îl folosește în bugetul general.

O contribuție, măcar teoretic, ar trebui să aibă legătură cu un drept concret. Plătești sănătate, ai acces la sănătate.

Numai că, atunci când plătești de trei ori pentru același drept, contribuția începe să semene tot mai mult cu o impozitare mascată.

Mai grav, sistemul îi lovește tocmai pe cei activi: antreprenori, profesioniști independenți, oameni care au salariu, dividende, contracte, activități multiple.

Adică exact zona care produce, riscă, muncește, ține contabilitate, plătește taxe și mai are și obrăznicia de a nu sta cuminte într-o singură rubrică fiscală.

Să formulăm corect problema:

Dacă România nu are impozitare progresivă, de ce veniturile aceleiași persoane sunt taxate diferit?

De ce dividendul ajunge la 16%, în timp ce alte venituri sunt impozitate cu 10%?

Pe același om, același stat aplică logici diferite, în funcție de buzunarul în care bagă mâna.

Asta nu este coerență fiscală. Este vânătoare de venituri.

Statul poate cere solidaritate.

Dar solidaritatea nu înseamnă să taxezi același om de mai multe ori pentru același serviciu prost.

Înseamnă reguli clare, proporționale și suportabile.

Altfel, CASS încetează să mai fie contribuție pentru sănătate și devine exact ce nu recunoaște nimeni oficial: încă un impozit ascuns sub halat alb.

Partea a doua și răzbunarea

Cetățeanul obișnuit are putere legală, dar nu are o bâtă magică. Poate lupta cu aplicarea concretă a anomaliei, mai greu cu anomalia din lege.

Aici e diferența esențială.

Când ANAF îi stabilește cuiva obligații CASS printr-o decizie de impunere sau alt act fiscal, omul poate depune contestație în termen de 45 de zile de la comunicarea actului administrativ fiscal.

Contestația se depune la organul fiscal emitent și, potrivit materialelor ANAF, nu este supusă taxelor extrajudiciare de timbru.

După contestație, dacă soluția rămâne nefavorabilă, contribuabilul poate merge în instanță, în contencios fiscal/administrativ.

Legea contenciosului administrativ permite persoanei vătămate de o autoritate publică să ceară anularea actului, recunoașterea dreptului și repararea pagubei.

Dar aici vine partea frustrantă: dacă ANAF doar aplică o lege proastă, contestația nu rezolvă filosofia fiscală.

Nu poți câștiga ușor spunând „legea e nedreaptă”, dacă ea este în vigoare și a fost aplicată corect tehnic.

Poți câștiga dacă există erori de calcul, dublă impunere greșit stabilită, depășiri de plafon interpretate prost, venituri încadrate eronat sau proceduri nerespectate.

Pentru atacarea rădăcinii, adică a legii care produce situația discriminatorie, drumul este mai greu.

Cetățeanul poate ridica, într-un proces, o excepție de neconstituționalitate, iar instanța poate trimite problema la Curtea Constituțională.

Mai poate sesiza Avocatul Poporului, care are atribuția de a ataca direct ordonanțe sau legi la CCR, inclusiv în materie fiscal-bugetară, cum s-a mai întâmplat în cazul unor ordonanțe cu impact fiscal.

Există și presiunea civică:

petiții către Parlament, Avocatul Poporului, Ministerul Finanțelor, campanii publice, organizații profesionale, patronate, asociații de contribuabili.

Asta nu sună eroic, dar uneori este singura cale prin care o anomalie fiscală ajunge să doară politic.

Pe scurt: individual, cetățeanul poate contesta nota de plată.

Colectiv, poate contesta logica jafului.

Iar aici ar trebui pusă întrebarea mare: de ce într-un stat care pretinde că vrea muncă, inițiativă și antreprenoriat, omul activ este tratat ca un bancomat cu puls?