Blocajul politic și iluzia rotativei: tripleta de dreapta vrea guvernare fără povară, putere fără risc și reformă fără majoritate

Criza nu se rezolvă cu jonglerii… Blocajul politic a ajuns în faza în care fiecare tabără pretinde că are soluția matură, responsabilă, salvatoare. În realitate, multe dintre aceste soluții seamănă cu niște improvizații puse frumos pe hârtie, ca să nu se vadă că matematica parlamentară nu iese.

PNL, USR și UDMR împing scenariul unui guvern minoritar de dreapta, eventual prins într-o formulă de „reciprocitate” cu PSD.

Adică un fel de guvernare pe bază de împrumut:

azi ne susțineți voi pe noi, mâine vă susținem noi pe voi, iar între timp România ar trebui să creadă că această pendulare produce stabilitate.

Nu produce. Produce ceață.

Rotativa, varianta cu răspundere diluată

Ideea unei rotative între un cabinet PNL-USR-UDMR și un guvern monocolor PSD pare, la prima vedere, o formulă ingenioasă.

La o privire mai serioasă, arată ca o încercare de a împărți puterea fără a împărți cu adevărat responsabilitatea.

Țara nu poate fi condusă cu schimbul, ca o parcare de bloc.

Șase luni unii, apoi ceilalți. Azi reforme de dreapta, mâine program social-democrat, poimâine altă negociere, alt pact, altă semnătură, altă poză.

Economia are nevoie de predictibilitate, nu de calendar politic cu tur și retur.

Când ratingul țării tremură, când deficitul bugetar apasă, când dobânzile ne mănâncă viitorul, un experiment cu guverne minoritare succesive nu arată a curaj.

Arată a joacă periculoasă cu tabloul electric aprins.

Guvern minoritar fără majoritate: frumoasa ficțiune

Tripleta PNL-USR-UDMR vorbește despre guvern minoritar ca și cum minoritar ar fi doar un cuvânt tehnic. Nu este.

Înseamnă dependență permanentă de voturile altora.

Înseamnă negocieri la fiecare proiect important.

Înseamnă reforme ținute în perfuzie parlamentară.

Înseamnă că fiecare măsură serioasă devine prilej de șantaj, amendament, condiționare și spectacol.

Un asemenea guvern ar porni cu pretenția de a reforma România, dar fără instrumentul elementar al reformei: majoritatea.

Ar promite disciplină, dar ar depinde de indisciplina altora.

Ar vorbi despre curaj, dar ar funcționa prin rugăminți.

Nu poți construi autoritate politică din voturi împrumutate.

Dreapta confundă puritatea cu soluția

PNL, USR și UDMR au dreptul să refuze PSD.

Au dreptul să critice, să se delimiteze, să se prezinte drept alternativă.

Problema începe când această delimitare devine substitut de guvernare.

România nu poate fi scoasă din criză doar printr-o declarație de igienă politică.

Nu ajunge să spui „fără PSD” dacă, după aceea, schema ta are nevoie exact de voturile PSD ca să respire.

Nu ajunge să te declari reformist dacă reforma ta trebuie validată de cei pe care îi acuzi că blochează reforma.

Aici apare contrasensul.

Tripleta de dreapta vrea să pară ruptă de PSD, dar propune o formulă care ar depinde de PSD.

Vrea să guverneze împotriva PSD, dar cu PSD în priză.

Vrea opoziție morală și susținere tehnică în același pachet.

Așa ceva nu este claritate. Este acrobație de mare risc.

UDMR, pragmatismul fără iluzii

UDMR înțelege cel mai bine matematica puterii.

Nu vinde iluzii mari, nu promite revoluții, nu joacă teatru moral la volum maxim. Tocmai de aceea, prezența UDMR în acest trio arată și mai limpede slăbiciunea formulei.

Când ai nevoie de UDMR ca de balama, de USR ca de certificat reformist și de PNL ca de vehicul principal, dar tot nu ajungi la majoritate, problema nu este de comunicare.

Problema este că schema nu are destulă carne politică pe os.

Pactul de reciprocitate, o hârtie cu viață scurtă

Se vorbește despre un acord politic: partidele ar urma să nu se dărâme între ele, să susțină reforme, să nu pună moțiuni pe anumite teme, să accepte o listă de obiective.

Sună bine. Sună european. Sună aproape matur.

Dar România a mai văzut hârtii solemne scufundate în prima furtună.

Un pact fără guvern stabil, fără majoritate coerentă și fără asumare comună riscă să devină un șervețel elegant pe masa negocierilor.

Frumos la poză, inutil la primul vot dur.

Stabilitatea nu se mimează

PSD susține că un guvern are nevoie de predictibilitate, autonomie pe program și asumare clară.

Pe acest punct, logica politică nu poate fi ignorată.

Un Executiv care intră în funcție cu termen de expirare scurt, cu susținere condiționată și cu următorul cabinet deja desenat pe colțul mesei nu inspiră încredere. Nici piețelor, nici administrației, nici electoratului.

Stabilitatea nu se mimează prin formule complicate. Se construiește prin majoritate, program, responsabilitate și cost politic asumat.

România nu mai are timp de laborator

Criza actuală nu cere o invenție de seminar.

Cere un guvern care poate lua decizii, poate trece măsuri, poate negocia cu Bruxellesul și poate transmite piețelor că statul român nu se conduce după dispoziția de moment a unor partide aflate în război de imagine.

Tripleta de dreapta oferă, în acest moment, o soluție cu aer curat și picioare fragile.

Multă retorică reformistă, puțină siguranță parlamentară.

Multă morală, puțină aritmetică.

Multă dorință de control, prea puțină disponibilitate de a plăti costul guvernării.

Nu orice formulă nouă e soluție

România nu are nevoie de încă o construcție politică prezentată ca salvare și abandonată la primul hop.

Nu are nevoie de rotativă ca mecanism de evitare a răspunderii.

Nu are nevoie de guverne minoritare care vorbesc tare și votează cu frică.

Un guvern bun nu se măsoară după cât de frumos sună tabăra care îl propune, ci după capacitatea lui de a conduce efectiv.

Iar în acest moment, scenariul PNL-USR-UDMR pare mai degrabă o demonstrație de orgoliu politic decât o soluție solidă pentru o țară intrată în zona roșie a crizei.

România nu mai are nevoie de încă o schemă inteligentă pe hârtie.

Are nevoie de un guvern care să poată guverna.