Partidele vor o lege împotriva dezinformării. Dar cine le apără de ele însele?

Nicușor Dan admite că progresele României sunt modeste și fixează vara anului 2027 drept termen pentru adoptarea unei legi capabile să protejeze alegerile din 2028. Calendarul este rezonabil.

Diagnosticul rămâne însă incomplet:

România nu are doar o problemă cu dezinformarea venită din afară, ci și o economie politică a ceții, întreținută din interior.

Ceața, activ electoral

Partidelor le place adevărul mai ales când le folosește.

În rest, îl fragmentează, îl întârzie, îl îmbracă în reclamă nemarcată sau îl amestecă strategic cu opinia.

O informație exactă, dar scoasă din context, poate produce o minciună mai eficientă decât o invenție grosolană.

Iar mesajul finanțat politic, trecut drept știre spontană, corupe spațiul public chiar dacă fiecare propoziție a lui a fost lustruită juridic.

Aici se află conflictul de interese:

legea va fi scrisă și votată de organizații care, în campanie, câștigă tocmai din ambiguitatea pe care ar trebui s-o elimine.

Nu ne trebuie un Minister al Adevărului

România nu pornește de la zero. Regulamentul european privind publicitatea politică, aplicabil din octombrie 2025, cere identificarea reclamelor, a sponsorilor și a tehnicilor de direcționare.

Regulamentul privind serviciile digitale obligă marile platforme să evalueze și să reducă riscurile sistemice pentru procesele electorale.

Legea românească trebuie să urmărească fapte verificabile:

cine plătește, cât plătește, cui îi este livrat mesajul, dacă distribuirea este artificială și dacă imaginile ori vocile au fost fabricate.

Statul nu trebuie să arbitreze opinii. Trebuie să facă vizibilă mecanica influenței.

Cele 12 ore în care crește minciuna

Președintele Nicușor Dan observă corect că tăcerea autorităților lasă goluri de șase sau douăsprezece ore.

În spațiul digital, acesta este timp suficient pentru ca bănuiala să capete titlu, distribuție și aparența unui fapt consacrat.

Instituțiile trebuie să publice rapid documente, cronologii și responsabilități, nu comunicate defensive după ce falsul a prins rădăcini.

Testul legii din 2027 va fi simplu:

îi va obliga și pe autorii ei să-și arate banii, intermediarii și rețelele de amplificare?

Dacă partidele și sateliții lor mediatici vor primi portițe, vom avea o lege care aleargă după fum, în timp ce mașina de produs ceață continuă să funcționeze chiar în sediile politice.