Cum se vede Traian Băsescu în oglinda lui Nicușor Dan

Traian Băsescu se ”evaluează” pe sine drept opusul aproape perfect al lui Nicușor Dan: președintele care intră în joc, decide, își asumă riscul și folosește până la capăt instrumentele funcției, în comparație cu un președinte prudent, ezitant și preocupat să obțină garanții înainte de a acționa.

Aceasta este imaginea care se desprinde din seria declarațiilor sale, inclusiv din momentele în care l-a apărat pe actualul președinte.

Băsescu se consideră un cunoscător al „meseriei”

Fostul președinte vorbește despre Cotroceni ca un om care crede că știe nu doar Constituția, ci și mecanica reală a funcției.

Când spune că Nicușor Dan „inventează articole”, „tergiversează” sau „și-a abandonat rolul”, mesajul implicit este mai apăsat:

„Eu știu ce trebuie să facă un președinte, fiindcă eu am făcut-o.”

Băsescu își revendică autoritatea practicianului.

Pentru el, Constituția nu este un manual de precauție, ci o trusă de unelte politice.

Președintele jucător versus președintele arbitru

Băsescu și-a construit întreaga carieră prezidențială în jurul formulei „președintelui jucător”.

Nicușor Dan pare să prefere rolul arbitrului care așteaptă ca partidele să producă o soluție stabilă.

De aici vine iritarea fostului președinte.

În concepția sa, Cotroceniul nu trebuie să aștepte apariția majorității, ci să provoace formarea ei.

Desemnezi premierul, îl trimiți în Parlament, îi obligi pe lideri să voteze și accepți inclusiv eșecul.

Căderea unui candidat nu reprezintă neapărat o înfrângere, ci poate deveni următoarea mutare.

Nicușor Dan încearcă să elimine riscul. Băsescu ar folosi riscul pentru a disciplina partidele.

Îi reproșează lipsa instinctului politic

Când îl avertiza că formula „Guvernul meu” este o capcană întinsă de PSD și PNL, Băsescu îl trata pe Nicușor Dan ca pe un politician inteligent, dar insuficient de suspicios.

Cele două partide ar fi încercat să-i lase președintelui întreaga responsabilitate, păstrându-și libertatea de a-i sabota ulterior premierul.

Avertismentul despre „capcană” a fost formulat încă din mai.

Băsescu se vede, prin contrast, greu de păcălit.

El presupune că ar fi mirosit capcana, ar fi întors-o împotriva partidelor și le-ar fi forțat să aleagă în văzul publicului.

Nu îl consideră incapabil

Critica sa nu este una de respingere totală.

Când Nicușor Dan l-a desemnat pe Adrian Veștea în lipsa unei soluții oferite de partide, Băsescu a spus că președintele „a procedat corect”.

Declarația a fost făcută după nominalizarea din iunie.

L-a lăudat și pentru prudența manifestată față de Consiliul de Pace propus de Trump.

Așadar, Băsescu nu-l vede pe Nicușor Dan ca pe un președinte lipsit de calități.

Îl vede ca pe unul care înțelege problemele, dar ratează uneori momentul deciziei.

Este mai degrabă judecata severă a veteranului asupra debutantului.

Băsescu își confirmă propria legendă

Există, firește, și multă autoreprezentare.

Băsescu își compară implicit viteza, curajul și experiența cu lentoarea actualului președinte.

În această poveste, el este comandantul care ar fi scos nava din furtună, în timp ce Nicușor Dan încă verifică prognoza și cere echipajului să garanteze că vântul se oprește.

Imaginea este seducătoare, dar selectivă.

Președinția lui Băsescu a produs și crize, conflicte instituționale, două suspendări și interpretări constituționale împinse până la margine.

Ceea ce el numește astăzi curaj a fost considerat deseori, în timpul mandatelor sale, conflict permanent.

Concluzia care se poate deduce

Băsescu se vede față de Nicușor Dan:

• mai curajos;
• mai rapid în decizie;
• mai priceput în raporturile cu partidele;
• mai familiarizat cu puterea reală a Cotroceniului;
• mai dispus să suporte costurile unui eșec;
• și, mai ales, mult mai convins că președintele trebuie să producă evenimente, nu să le aștepte.

În ochii lui Băsescu, Nicușor Dan are inteligența necesară funcției, dar încă nu posedă reflexul de comandă.

Fostul președinte nu pare să-i conteste legitimitatea.

Îi contestă temperamentul prezidențial.

Pe scurt, Băsescu îl privește ca pe un om care ocupă funcția, dar încă învață să tragă de manetele ei.

Iar pe sine se vede, fără urmă de modestie, drept omul care știa unde sunt toate manetele — și nu ezita niciodată să tragă de ele.

Pentru cine nu știe… pokerul clasic se joacă cu cinci cărți. În ilustrația noastră… Băsescu are mai multe. Plus soluțiile ”din mânecă”.

Fiindcă… așa e omul.