Cum a devenit Medicina „regina” admiterii universitare din 2026? Rectorul Facultății de Medicină din Tg. Mureș descrie „raiul halatelor albe”
Profesia de medic și-a regăsit prestigiul de altădată. Așa explică specialiștii cel mai mare număr de candidați la examenul de admitere la această specialitate înregistrat vreodată după 1989.
România deține în prezent 14 universități de specialitate, dintre care doar două sunt private, dintre cele care îi pregătesc pe viitori noștri profesioniști în domeniul medicinii.
Iar vara aceasta toate aceste instituții s-au trezit asaltate de o mulțime de candidați, înregistrându-se cel mai mare număr de candidați din toate timpurile, peste 13.000 la nivel național.
Aproape jumătate dintre aceștia, 6.916 de candidați, au fost înregistrați doar la București, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. Fiecare dintre ei s-a străduit să acceadă la unul dintre cele 1.947 de locuri scoase la concurs.
Record absolut după 1989!
Universitatea de medicină bucureșteană a înregistrat de altfel recordul absolut, reușind să-și depășească numărul de pretendenți cu circa 3.000 de persoane, comparativ cu situația anului trecut.
„Nu știu dacă cineva poate spune că ne așteptam la o asemenea afluență a studenților la profilul medical în acest an. E fără precedent și asta nu poate să demonstreze decât un singur lucru. Și anume că meseria asta și-a recăpătat prestigiul de altădată”, a declarat în exclusivitate pentru PUTEREA Leonard Azamfirei, rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Știință și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș.
El crede că astfel a fost depășit momentul sensibil și extrem de controversat al perioadei COVID-ului, 2020 – 2022, atunci când au existat multe discuții pe teme medicale în spațiul public. Și asta nu doar în țara noastră.
Mirarea specialiștilor legată de creșterea atractivității fără precedent a acestui tip de studii universitare, e cu atât mai mare cu cât perioada de specializare e cea mai mare din întreg spectrul, de circa un deceniu, la care se poate adăuga și pragul semnificativ al unor eventuale taxe anuale, nu sunt deloc de ignorat.
Astfel, în cazul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din Capitală, la specializările Medicină și Stomatologie, taxele anuale au ajuns la 19.000 de lei pe an, iar „Farmacia” costă 10.000 de lei.
La rândul lor, programele de asistență medicală și moașe au o taxă anuală de 8.000 de lei.
Potențial economic aparte pentru aceste facultăți sosit pe filiera studenților străini
Pe de altă parte, Leonard Azamfirei subliniază că există un potențial economic deosebit al acestui tip de universitate, care se bazează foarte mult pe prestigiul Școlii Românești de Medicină.
„Există de câțiva ani buni această discuție în societate legată de plecarea medicilor noștri din țară. Ar trebui ca cineva să se aplece mai atent asupra oferirii unor contracte foarte avantajoase tinerilor noștri medici în micile orașe și în comune, fiindcă acolo e marea provocare. Dacă știi să creezi oferta, va exista și cerere. Personal pot da mărturie în favoarea membrilor Consiliului Județean Bistrița Năsăud care de la un timp își vede foarte clar interesul în acest domeniu”, a adăugat același medic pentru PUTEREA.
El a luat în discuție și numărul mare de studenți străini care aleg să vină să studieze contra cost medicina în România, fie că fac asta la București, la Cluj, la Iași, la Timișoara sau în altă parte.
„Numărul de studenți străini la Medicină, în țara noastră, e și el în creștere. Va trebui însă să-i acordăm atenția cuvenită, pentru că nu doar noi avem oferte foarte bune. Oferte în urma cărora să aibă toată lumea de câștigat. Și statul, și universitatea, și studenții!”, mai spune Leonard Azamfirei.
„Raiul halatelor albe”, cum e cunoscută România din acest punct de vedere, le scoate din buzunar studenților străini taxe în valoare de peste 10.000 de euro, anual.
Același Leonard Azamfirei mai crede că atractivitatea facultăților de medicină va rămâne ridicată și în anii viitori, întrucât companiile private ce oferă servicii medicale în țara noastră vor căuta din ce în ce mai mulți tineri medici care să lucreze exclusiv doar la privat, ceea ce va spori concurența.