Grindeanu, ultimatum pentru Bolojan: „Depunem imediat sesizări penale, dacă a încălcat legea”
PSD amenință Guvernul Bolojan. Sorin Grindeanu susține că vor depune sesizări la Curtea de Apel București și la Parchetul General, după ce juriștii partidului au început să analizeze mai multe decizii recente ale Executivului interimar.
Ce verifică juriștii PSD
Potrivit unor surse din partid, avocații și consilierii juridici ai PSD analizează, în aceste zile, deciziile luate de Guvern în ultimele două ședințe, pentru a stabili dacă acestea au fost adoptate cu respectarea cadrului legal aplicabil unui cabinet aflat în interimat.
Printre proiectele vizate de această analiză se numără mai multe acte legate de îndeplinirea jaloanelor din Planul Național de Redresare și Reziliență, inclusiv forma propusă a noii legi a salarizării unitare.
Grindeanu, amenințări directe către Guvernul Bolojan: „Depunem imediat sesizări penale”
Sorin Grindeanu, a fost tranșant în privința pașilor pe care partidul îi poate face în cazul în care se confirmă nereguli.
„Dacă vom constata că Bolojan și echipa sa au încălcat legea, depunem imediat sesizări penale sau în instanțele de contencios-administrativ!”, a scris președintele PSD pe Facebook.
Liderul PSD a subliniat că a observat decizii importante, legate direct de proiecte finanțate prin PNRR, luate direct la Palatul Victoria, decizii pe care le consideră vulnerabile din punct de vedere legal.
Ce vor social-democrații
Grindeanu a mers mai departe și a cerut ca actualul Guvern demis să trimită toate proiectele legate de PNRR spre dezbatere și aprobare în Parlament, nu să le adopte direct în ședințe de Executiv.
„Cer actualului Guvern demis să trimită toate aceste proiecte legate de PNRR la Parlament. Dacă tot avem sesiune extraordinară, cred că este firesc ca toate asemenea proiecte de care depind miliarde de euro să fie aprobate în procedura parlamentară, pentru a fi siguri că îndeplinim jaloanele și încasăm banii cuveniți României”, a mai transmis liderul social-democrat.
Legea salarizării, un alt punct de tensiune între PSD și PNL
Dincolo de verificările juridice anunțate, PSD a precizat clar că nu va vota forma actuală a legii salarizării unitare. Social-democrații susțin că proiectul, în varianta propusă de Guvern, ar duce la scăderi de venituri pentru mai multe categorii profesionale considerate importante, motiv pentru care partidul cere modificarea substanțială a textului înainte de orice vot în Parlament.
În paralel cu demersurile anunțate de PSD, ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a fost reclamat de sindicate, care îl acuză de abuz în serviciu și deturnare de fonduri. Reprezentanții angajaților susțin că acesta ar fi folosit resursele ministerului în mod ilegal pentru organizarea consultărilor și elaborarea proiectului noii legi a salarizării. Plângerea a fost înaintată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și urmează să fie analizată de procurori.